De la el a început totul: istoria antrenorului care a pus gimnastica din România pe harta lumii și cum era să ajungă handbalist la Cluj
SportTop News by Mihai Prodan - mai 02, 2016 0 1886
În anul în care România nu are, în premieră într-o jumătate de secol, gimnaste la Jocurile Olimpice, actualdecluj.ro vă întreabă cum ar fi arătat gimnastica României în acest interval fără performanța notabilă chiar și acum a Nadiei Comăneci și fără regimul draconic instituit de antrenorul acesteia, Bela Karolyi. Puțini știu că acesta din urmă a fost rugbyst la Universitatea Cluj.
Întreg globul știe performanța Nadiei Comăneci de la Montreal și mare parte dintre aceștia știu și cine i-a fost antrenorul. Puțină lume știe însă că, absolvent de Cluj fiind, Bela Karolyi s-a înscris în echipa de rugby a Universității Cluj până să fie repartizat în Vulcan, orașul de baștină al tatălui său, și apoi la Onești, de unde povestea e cunoscută.
Bela Karolyi i s-a destăinuit jurnalistului sportiv Ioan Chirilă, care a publicat cartea „Nadia” în 1977, cu patru ani înainte de fuga acestuia din țară, în SUA. Ar fi trebuit să ajungă inginer la Cluj, la îndemnul tatălui său, șef de lucrări la catedra de tehnologie a universității de profil. A preferat să se înscrie la Institutul de Educație Fizică din Cluj-Napoca – și cum ar fi fost dacă acesta și-ar fi urmărit visul de a deveni handbalist? Ioan Chirilă relatează discuția lui Bela Karolyi cu tatăl său, pe patul spitalului din Cluj, după o accidentare la calul cu mânere: „M-am gândit mult, că am tot timpul. Recunosc, o să-mi fie greu să mai joc rugby sau să arunc ciocanul. Doar partea dreaptă e mai sănătoasă. Iată de ce am să mă consacru sută la sută handbalului. Am să joc mult, foarte mult handbal”.
Handbal? Karolyi vorbea din experiență, îl încercase în liceu. „Degeaba se supără tatăl meu. V-ați dat seama, nu? Dar el e cel care m-a adus la sport. A fost cândva luptător de greco-romane la Vulcan. La 12 ani m-a îndemnat spre atletism. La 15 mi-a zis să ar fi bine să fac și un joc colectiv. Am ales handbalul. La 16 ani am decis eu, alegând boxul (la box, Bela Karolyi a ajuns chiar vicecampion la juniori-n.red.)”.
E 1959, vara, iar Karolyi susține bacalaureatul. Nu ajunge bine acasă, că-și pregătește bagajele – pleacă la București, de unde peste două zile merge în Zagreb, căci face parte din lotul de atletism, e campion la juniori la aruncarea ciocanului, unde e chiar recordman.
Abia după un an urma Bela să susțină admiterea la facultate – alesese Institutul de Educație Fizică din Cluj. Relatează pentru Ioan Chirilă: „Eram mai tot timpul pe stadion. Pe Radu Demian (atunci rugbyst la Universitatea Cluj-n.red.) îl priveam ca pe un idol. Îl vedeam mereu cum aleargă de la rugby la baschet și de la baschet la polo, arătându-mi de fapt care e cel mai frumos sfârșit de săptămână. Parcă-l văd și astăzi pe Radu, mereu pe bicicletă. Făcea naveta tot timpul. Și nu era singurul în Clujul acelor ani… Așa am încercat să fac și eu. Eram atlet, boxer, handbalist. Am vrut să devin și rugbyst. Și n-am stat mult pe gânduri. Ciocanul mă împlinise. Ajunsesem să am 114 kilograme, Bebe Manoileanu, antrenorul de rugby al Universității m-a zărit într-o zi în grămada juniorilor: „Bravo, puștiule! Ești tare!”. Eram fericit. Pentru aceste câteva vorbe. De ce? Pentru mine, Manoileanu era un om superior, un poet al sportului, un argument în disputa mea neîncheiată cu tata. Spre iarnă, am plecat cu U la Timișoara, pentru meciul de rugby cu Universitatea de acolo. Jucam la juniori, dar călătoream în tren împreună cu seniorii. Meciul meu s-a jucat dimineața. Eram în teniși, că așa se obișnuia la juniori. După-amiază, a venit rândul seniorilor. Dârdâiam pe bancă. Meci aprig, dur. Teren greu, noroios. Grămezi „de fier”. După o încrucișare în viteză, Gebefugi rămâne jos. Se ridică greu. Păr răvășit. Fața plină de noroi. Tricou rupt. Îl văd că vine spre nea Bebe: „Scoateți-mă! Dacă mai rămân pe teren, îl omor!””. Antrenorul simte că-i un moment greu. Intervine. Se ridică. Gebefugi așteaptă, întunecat. Manoileanu se uită spre mine: „Intri tu, puștiule! Du-te cu el în vestiar. Schimbă-te!”. Am alergat. Gebefugi m-a urmat cu pas greoi. A intrat bombănind. A lepădat totul, în câteva secunde. Am început să mă echipez repede. Totul era ud. Ciorapii erau leoarcă. Șireturile ghetelor erau pline de noroi. Chiloții – storși în cadă. Tricoul – rupt. Noroc că aveam umeri lați, care îl împiedicau să cadă. Am ieșit în fugă. Am intrat direct. N-am așteptat ordine de la cei mari. M-am băgat în grămadă. Mă simțeam tare. Minutele s-au scurs ca în vis. Un vis tulbure. Îmi dădeam seama că nu prea mă leg cu ceilalți, dar alergam unde mi se părea că stă gata să se rupă digul. După joc, Manoileanu m-a bătut pe spate: „Bine, mă! Cred că prinzi echipa!”. Vorba asta mi-a dat aripi. În primăvară am jucat multe meciuri. M-am legat foarte repede. Atunci am înțeles, pentru prima oară, că dacă ești puternic la trup și mai ales călit îți iese totul mult mai ușor, chiar dacă e vorba numai de îndemânare. Aș putea spune că un om bine călit, chiar dacă are degetele groase, bagă ața mai ușor prin urechile acului”.
Accidentarea de la calul cu mânere l-a țintuit pe Karolyi la pat nu mai puțin de opt luni, plus perioada ulterioară de refacere. În 1963 e licențiat la Institutul de Educație Fizică din Cluj și repartizat ca profesor de sport în Vulcan, orașul de baștină al tatălui său. Logodnica sa Marta îl însoțește, căci e repartizată la 12 kilometri, în Lupeni. Începe cariera de antrenor de gimnastică pentru fostul rugbyst al Universității Cluj, când Rodica Horgoș câștigă la 9 ani titlul de campioană regională.
De aici lucrurile sunt cunoscute: descoperirea Nadiei Comăneci, antrenamentele draconice, dar și performanțele, toate culminând la Jocurile Olimpice din Montreal în 1976, unde Nadia reușește prima notă de „10” din istoria gimnasticii.
Echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro la jumătatea lunii aprilie, după ce a terminat turneul preolimpic pe penultimul loc. E pentru prima dată din 1968 când România atinge această performanță negativă.
