Închide

De ce ne înghesuim la muzeu o dată pe an? Plus: agenda Nopții Muzeelor la Cluj

ActualitateCulturăTop NewsUncategorized by Kristina Reştea - mai 19, 2016 0 669

Imagini din fenomenul mișcării dadaiste, obiecte de design vestimentar, viziuni în întuneric la subsol de Palat-Muzeu, animale preistorice, fotografii, filme, uniforme militare din Primul Război Mondial, icoane, brazi cu afiș, poțiuni de „Harry Potter”, meteoriți sau figuri de ceramică. Sunt câteva dintre propunerile pe care le-au pregătit muzeele clujene pentru „noaptea albă” din 21 mai.

Mii de oameni mișunând prin muzee, începând de seara și chiar în miez de noapte și cozi la porțile de intrare în instituțiile care găzduiesc expoziții. Nu, nu e un deziderat S.F., ci o imagine care se desenează în Clujul cultural o dată pe an: de Noaptea Muzeelor, o inițiativă europeană, când mai multe instituții pregătesc program extins și gratuit de vizitare, în același timp. Anul trecut peste 13.000 de persoane au făcut vizite nocturne la muzeele clujene cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, după cum au contabilizat organizatorii, iar anul acesta este foarte probabil ca acest număr să fie depășit. De ce un astfel de eveniment are un asemenea succes de public, iar în celelalte 364 de zile/seri din an vizitatorii vin în număr mult mai mic? Asta în contextul în care muzeele au constant evenimente și vernisaje, iar prețul de intrare nu e deloc restrictiv. Actualdecluj.ro a mai lansat o dată întrebarea, iar reprezentanții muzeelor, adunați la un loc ca să promoveze un eveniment comun, au găsit mai multe posibile explicații.

 

 

„E vorba de un eveniment cultural european, foarte bine promovat. Apoi, în acest cadru ai ocazia să întâlnești lume, să faci parte dintr-o comunitate culturală semnificativă”, e explicația directorului Muzeului Etnografic Tudor Sălăgean.

Cu acest prilej se expun obiecte rare, care nu sunt expuse tot timplul și poate că publicul vrea să profite de această ocazie pentru a vedea ceva deosebit”, spune Marius Eppel, din partea celor patru muzee ale UBB.

Am vrea să obișnuim oamenii să vină, ne-am dori să avem un public consecvent, care să vină tot timpul, dar am observat că există oameni ce nu ne vizitează în alte dăți, decât în Noaptea Muzeelor. Asta deși avem tot timpul expoziții temporare și lucruri speciale de arătat. Sau poate mai există un astfel de aflux la Ziua Porților Deschise, dar nu avem un public obșinuit al muzeului”, recunoaște Carmen Ciongradi, director al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, de care ține și Muzeul Farmaciei. Pe de altă parte, tocmai din cauza „invaziei” de vizitatori care vin la expoziții de Noaptea Muzeelor un proiect atipic rămâne în afara circuitului. E vorba de o expoziție 3 D la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care, deși închis, se deschide parțial pentru o expoziție 3D ce îți prezintă cum arătau cetățile Roma și Sarmisegetusa, în vremea imperiului roman (până în septembrie). „Expoziția aceasta se bazează pe interacțiunea om-mașină și nu ar face unui asemenea aflux de oameni câți vin la Noaptea Muzeelor. De aceea avem o soluție alternativă: avem un program pentru sâmbătă și duminică, când aceasta se va putea vedea gratuit”, a explicat Ciongradi.

„E singurul moment din an când simțim că facem parte dintr-o comunitate”, spune Bogdan Ivanov, consilier cultural și purtător de cuvânt la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, venit să promoveze muzeul Mitropoliei Cluj. „La acest eveniment publicul nu merge să vadă doar un muzeu, ci le ia în circuit. Cred că ideea de circuit e cea care atrage, e un maraton care leagă altfel obiectivele culturale ale orașului. Publicul poate să parcurgă un itinerar și asta mobilizează mai multă lume. Interesul crește de la an la an, la ediția de anul trecut la noi au fost peste 2000 de oameni, mai mulți decât la ediția precedentă. Noi încercăm să îi mențimen ca public și prin alte evenimente”, spune Bogdan Ivanov.

Noaptea Muzeelor reușește să transforme ceva „monoton”, conform lui Cristian Manolachi, director la Serviciul de Administrare Obiective Culturale din Cadrul Primăriei în ceva „cool”. “E un alt vibe, sunt tineri ce vizitează muzee”, constată reprezentantul primăriei.

Succesul Nopții Muzeelor ține de formatul său, crede Dan Breaz, muzeograf la Muzeul de Artă Cluj Napoca. „Pui în alt context ceva obișnuit, se mizează și pe ideea de spectacol, sunt și ore la care nu ești obișnuit să vezi muzee. Iar din toate acestea muzeele au de câștigat; e atras și un alt public, nu doar cel obișnuit al muzeelor, e un public festivalier, într-un Cluj tot mai festivalier”, arată Breaz. La ediția de anul trecut muzeul din Palatul Banffy a contabilizat peste 8.000 de vizitatori.

Nu coordonează încă un muzeu, dar organizează evenimente și au inițiat o petiție pentru crearea unui nou muzeu: unul al imaginii. E vorba despre organizatorii Photo România Festival, care se plâng în fiecare an de lipsa de spații de evenimente cu care se confruntă Clujul. Inițiatorul festivalului de fotografie consideră chiar că fenomenul Noaptea Muzeelor ar putea să inspire o strategie pentru orașul cultural. „Noi, cei care organizăm evenimente, ar trebui să fim atenți pe parcursul întregului an. Poate e ceva ce nu facem bine. Trebuie să îi întrebăm direct pe acești vizitatori de ce vin la muzeu doar o dată pe an. Ce trebuie să facem noi ca „Noaptea Muzeelor” să nu fie doar o dată pe an? Ideea de a face ceva împreună e extraordinară, e nevoie de colaborare pe tot parcursul anului. Poate se poate chiar crea un cadru în jurul proiectului Cluj Capitală Culturală 2021: să avem o strategie, să ne mobilizăm, să evaluăm”, propune Cătălin Balog Bellu, inițiatorul Photo Romania Festival.

Publicul dorește mai multă animație în cadrul muzeelor”, a constatat Mirel Remescu, reprezentantul Bastionului Croitorilor. „Există public care vine la ore târzii din noapte, la evenimentele din cadrul Nopții Muzeelor, există deci interes chiar din partea unui anumit gen de public, cel dispus să vină în oraș la ore târzii. Există public deschis către zona muzeală”, subliniază Remescu.

Iar de Noaptea Muzeelor 2016 vor fi și mai mulți. Sau cel puțin asta anticipează Florin Moroșanu, președintele asociației Cluj Napoca 2021, cea care gestionează candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală. „Începe nucleul dur de evenimente la Cluj, vom sta tot mai mult în oraș. În acest an, Noaptea Muzeelor se suprapune cu Zilele Clujului, așa că 20-30.000 de oameni adunați în Piața Unirii vor vrea să meargă undeva. Să vă așteptați ca în acest an numărul de vizitatori de la Noaptea Muzeelor să fie dublu”, a avertizat Moroșanu.

Vezi și:

Ce faci seara în palate: vals între ruine, ştrudel la expoziţie şi cultură gratis de Noaptea Muzeelor (Foto/Video)

 

Noaptea Muzeelor este o inițiativă a Ministerului Culturii și Comunicării din Franța, patronată de Consiliul Europei, UNESCO și Consiliul Internațional al Muzeelor. La Noaptea Muzeelor 2016 participă peste 3.000 de muzee și instituții culturale din peste 30 de țări europene. În România se organizează circuite muzeale în cele patru orașe candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 împreună cu asociațiile care se ocupă de candidatură din Baia Mare, București, Cluj-Napoca și Timișoara. La Cluj-Napoca vor fi distribuite gratuit câteva mii de hărți astfel încât pasionații să-și poată organiza circuitul muzeal. În acest an peste 170 de muzee, galerii de artă, biblioteci și spații creative din toată țara participă la Noaptea Muzeelor care vine în România și cu o premieră, respectiv o aplicație disponibilă gratuit pentru telefoane mobile și tablete (izi.Travel), cu ajutorul căreia spectatorii pot avea parte de tururi ghidate audio-video în câteva dintre muzeele. În România, Noaptea Europeană a Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor și susținută de Asociația Cluj-Napoca 2021 Capitală Europeană a Culturii.

Citește și:

Bilanțul Nopții Muzeelor la Cluj: mii s-au călcat în picioare.”Sunt oameni care, altfel, nu mai merg tot anul la muzeu”

Dacă vă pregătiți agenda de Noaptea Muzeelor, vă arătăm în continuare și programul anunțat de organizatori pentru evenimente în județul Cluj:

1. Muzeul de Artă – „O noapte la palat”

Piața Unirii 30

Sâmbătă, 21 mai 2016, orele 20:00-01:00

Ultima intrare în sălile expoziţionale ale muzeului: ora 00:15

Pentru ediţia din 2016 a Festivalului European Noaptea Muzeelor din ziua de sâmbătă, 21 mai 2016, Muzeul de Artă Cluj-Napoca pregăteşte un program special, intitulat „O noapte la Palat”. Acesta se desfăşoară între orele 20:00 – 01:00 şi include o suită de evenimente expoziţionale, grupate în jurul ideii de celebrare a moştenirii culturale moderne. Cadrul deosebit al acestei seri îl constituie palatul baroc în care funcţionează Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Fost sediu al guvernatorului Transilvaniei (1787-1822), Palatul Bánffy este cel mai reprezentativ edificiu laic baroc al oraşului şi unul de referinţă pentru arhitectura secolului al XVIII-lea din Transilvania. Programul special al Nopţii muzeelor oferă posibilitatea unică de a admira creaţii ale artei moderne şi contemporane prin care se celebrează valori consacrate ale artei secolului al-XX-lea.

Începând cu ora 20:00, publicul va putea să admire expoziţiile Influenţe ale modernismului în arta contemporană din Austria. Lucrări de Bernhard Buhmann, Claudia Larcher, Tina Lechner. Pictură, obiect, fotografie; Valentin Codoiu. Pictură; Ce mai face Penelopa? (expoziţie de grup a artiştilor de la secţiile Arte textile şi Sculptură a Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca); Grădini de lumină (expoziţie de artă decorativă şi design vestimentar a artistei Elena Basso-Stănescu) şi Visions in Dark a artistului Alexandru Antik.

 

Sursa foto: Muzeul de Artă Cluj

Sursa foto: Muzeul de Artă Cluj

 

De asemenea, în afara expoziţiilor temporare deschise cu această ocazie, publicul va putea să viziteze Galeria Naţională, prin care se evidenţiază valoarea excepţională a artei moderne şi a patrimoniului deţinut de către Muzeul de Artă Cluj-Napoca.

2. Muzeul Etnografic – Festivalul Caolin

Str Memorandumuluinr. 21

CAOLIN 2016 (21-22 mai, Cluj), aflat la a treia ediţie, se va desfăşura pentru prima dată sub titulatura ‘CAOLIN – Festivalul Ceramicii Contemporane’. În cadrul festivalului, va fi organizat Târgul Naţional de Ceramică Contemporană CAOLIN, dar şi o serie de ateliere gratuite pentru copii şi adulţi, constituind cel mai important eveniment dedicat ceramicii româneşti. Festivalul CAOLIN va prezenta lucrările originale şi captivante a 19 artişti români, iar publicul va fi invitat să descopere o selecţie variată de lucrări, de la creaţii artistice la obiecte utilitare de cea mai înaltă calitate, în atmosfera primitoare a Muzeului Etnografic al Transilvaniei (Palatul Reduta, Memorandumului 21).

Participanţii din acest an sunt: Victoriţa Andreş, Nicolae Câmpan, Emilia Chirilă( Bluemill Studio), Alexandra Constantinescu, Ileana Horoba-Danci( Ileana Bijoux), Remus Mircea Daneasa( Kult-Art Artizan), András Koncz-Münich( Asociația Ronda), Diana Magdalena Muraru( LUT), Ioana Panaitescu( PasareaMaiastra Design), Bogdan Alexandru Rusu, Cora Pojaru( Coki Ceramics), Cristina Pop( Ristea Art), Anca Sânpetrean( Anca Sânpetrean Design), Doina Stici, Ioan Sumedre Jr.( sumiDesign), Lucian Szekely-Rafan( atelier.c o n c e p t), Aurelia Mariana Şerban( Lumea Ceramicii), Brânduşa Atena Unguraşu( Brânduşa Unguraşu), Deák Zsuzsa( Deák Zsuzsa Ceramics).

Program:
Sâmbătă, 21 mai: 13:00 – 1:00 AM (program prelungit – Noaptea Muzeelor 2016)

Duminică, 22 mai: 12:00 – 18:00

În cadrul festivalului CAOLIN se vor organiza o serie de workshop-uri gratuite, pentru copii şi adulţi, de iniţiere în artele plastice. Scopul acestora este de a deschide apetitul publicului pentru arta plastică contemporană. Participarea este gratuită şi se face prin înscriere la numerele de telefon afişate.

13178851_1765568737010037_460545412778563460_n

Celelalte expoziții deschise în cadrul Muzeului Etnografic sunt:

Zestre bănățeană – colecție particulară – costume tradiționale și fotografii vechi

Expoziția de Bază „Cultura populară din Transilvania – sec. XVIII–XX”

Expoziția Permanentă Tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”

3. Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei – Colecţia de Istorie a Farmaciei (Muzeul Farmaciei)

Piața Unirii 28

In cadrul Noptii Muzeelor, la Colecţia de Istorie a Farmaciei se poate vizita expoziţia temporară “Harry Potter şi adevărata istorie a farmaciei”. Aceasta cuprinde două vitrine la intrarea în muzeu şi un traseu tematic în expoziţia de bază – pentru a decoperi lumea magiei, căutaţi obiectele marcate cu fulgerul lui Harry! Multe dintre poţiunile şi ingredientele descrise de către J.K.Rowlings sunt inspirate din vechea istorie a farmaciei. La “potică” chiar se găsea Sânge de dragon, Praf de mumie, Elixirul Dragostei, vase cu semne alchimice, Elixirul sănătăţii, Theriaca veneta ce conţinea carne de viperă şi multe alte curiozităţi pe care vă invităm să le descoperiţi! Din cauza dificultăţii accesului şi a numărului mare de vizitatori preconizaţi pentru Noaptea Muzeelor, laboratorul vechii farmacii, amenajat la subsol, nu va putea fi vizitat.

Sursa foto: Noaptea Muzeelor

Sursa foto: Noaptea Muzeelor

 

4. Muzeul de Mineralogie UBB

Clădirea Centrală a Universităţii Babeş-Bolyai, str. M. Kogălniceanu, nr.1, Cluj-Napoca

Expozitia „Meteoriții – călători prin spațiu”. Meteoriţii au sosit pe Pământ după călătorii spaţiale lungi. Sunt mesageri cosmici, sosiţi din locuri în care omul n-a pus niciodată piciorul. Studiul atent al fiecăruia dintre aceşti mesageri ajută la descifrarea unor episoade necunoscute din istoria sistemului nostru solar, inclusiv a vremurilor de început ale planetei noastre.

5. Vivariul UBB

Str. Clinicilor nr. 5-7, Cluj-Napoca, la demisolul Institutului de Zoologie, aripa vestică a clădirii, sub Muzeul de Zoologie.

Cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor 2016”, la Vivariul UBB se vor putea desfasura activivati de observare interactiva a animalelor si urmarirea diferitelor comportamente specifice, in masura in care conditiile permit acest lucru.

6. Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

str. Mihail Kogălniceanu nr. 1

O noapte în compania animalelor preistorice

În cadrul acestui eveniment vizitatorii vor putea pătrunde în lumea dispărută demult a animalelor preistorice ce au populat cândva teritoriul țării noastre: mamutul cu blană, rinocerul cu blană, ursul de peșteră, cerbul gigant.

7. Muzeul de Istorie a Universităţii Babeş-Bolyai

Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 4 (parter), Cluj-Napoca.

Scriitorul din umbră. Universitari clujeni şi literatura”

Este vorba de o mini-expoziţie care prezintă 6 personalităţi ale vieţii academice clujene, cunoscute mai ales ca profesori şi reprezentanţi importanţi ai unor domenii sau discipline ştiinţifice (medicină, drept, biblioteconomie, etc.). Publicul îi va putea descoperi acum şi în ipostaza, mai puţin cunoscută, de scriitori. Expoziţia ilustrează diferite genuri literare, extrase din opere publicate, dar şi din unele inedite

8. Muzeul Mitropoliei Clujului

Piața Avram Iancu 18

Cea mai veche icoană ortodoxă din Transilvania, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Pentru a da viaţă universului spiritual al Transilvaniei, Muzeul Mitropoliei Clujului va expune public, în cadrul evenimentului noaptea europeană a muzeelor Tripticul din Agârbiciu, una din cele mai valoroase icoane ortodoxe din ţara noastră, ce datează din anul 1555.

Evenimentul programat să deschidă această expoziţie va avea loc sâmbătă, 21 mai 2016, de la ora 20.30, când doritorii vor putea vedea icoana. În jurul acestui simbol de credinţă, istorie şi artă, se vor desfăşura momente religioase, culturale, muzicale şi artistice.

Muzeul Mitropoliei Clujului a fost inaugurat, la sfârșitul anului 2011, la demisolul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca, fiind organizat după o concepţie muzeografică ştiinţifică şi modernă, coordonată de Academicianul Marius Porumb. Patrimoniul Muzeului Mitropoliei Clujului, unicat în Transilvania, cuprinde un număr mare de icoane pictate pe lemn şi sticlă, obiecte de cult, potire, manuscrise liturgice din secolele XV-XIX şi tipărituri din secolele XVII-XIX, ce provin din diferite centre tipografice româneşti, demonstrând o continuă circulaţie a cărţii de o parte şi de alta a Carpaţilor, contribuind hotărâtor la unitatea limbii în întreg spaţiul locuit de români.

9. Bastionul Croitorilor – vechi muzeu de Istorie al Clujului

Str. Baba Novac, nr. 35

Reconstituire istorică – paradă la ora 20.30

Scoala de dans medieval

Ordinul Basarabilor – străjer în noapte în Bastionul Croitorilor (eveniment de reconstituire istorică)

Eveniment de reconstituire istorică, care cuprinde paradă de deschidere, ateliere de teatru, atelier de jocuri educaționale, expoziție de costume săsești, recital de chitară clasică, atelier de oralitură, recital de sonete, școală de dans medieval, conferință, spectacol de poezie populară și strigarea de dimineață a străjilor de noapte. Evenimentul este organizat și sub egida Zilelor Clujului 2016.

 

10. Muzeul Imaginii – Photo Romania

Amfiteatrul Universitatii Sapientia, Calea Turzii nr. 4

18.00 Conferinta Momentul decisiv în fotografia lui Iosif Berman cu Cristian Graure – Amfiteatrul Universitatii Sapientia, Calea Turzii nr 4

18.30 Proiectie film Omul cu o mie de ochi – Amfiteatrul Universitatii Sapientia, Calea Turzii nr 4

Casa PhotoRomania /Etc Studio

Expozitii

Taking my time to pay an homage- Miluță Flueraș – Casa PhotoRomania /Etc Studio str Emil Racovita nr 37

Femeile si fantomele lor – Ilya Rashap – Casa PhotoRomania /Etc Studio str Emil Racovita nr 37

87 dialoguri intre alb si negru- Oana Stoian – Casa PhotoRomania /Etc Studio str Emil Racovita nr 37

Utopii simetrice- Rodica Cosarba – Casa PhotoRomania /Etc Studio str Emil Racovita nr 37

Centrul de Cultură Urbană Casino

Peisaje monocrome- Zsolt Szabo Andras Casino Centrul de Cultura Urbana

După 25 de ani – Porțile închise ale industriei ploieștene- Catalin Munteanu – Casino Centrul de Cultura Urbana

Iosif Berman- Omul cu o mie de ochi- Casino Centrul de Cultura Urbana

11. Muzeul Alandala

Centrul de Cultură Urbană Casino

Alandala Museum” și-a propus să ofere publicului posibilitatea de a călători pe teritoriul imaginației prin muzică, artă vizuală și live-performance art în aer liber. Participanții vor putea admira instrumente muzicale și aparatură tehnică din diferite epoci, vor putea întâlni artiști de renume ai prezentului precum G.O.L.A.N., Polarize, Paul K și Mathei și vor putea arunca o privire în viitorul muzical al muzicii electronice deopotrivă. Evenimentul este organizat și sub egida Zilelor Clujului 2016.

18.00 – Deschiderea expoziției de instrumente muzicale și aparatură tehnică din diverse epoci contemporane
19.00 – Performance artiști contemporani – muzică electronică
04.00 – Închiderea expoziției

Parteneri: Serviciul public pentru Administrarea obiectivelor culturale – Primăria Cluj-Napoca, Alandala Events

12. Muzeul Memorial „Octavian Goga” – CIUCEA

Noaptea Muzeelor la Muzeul Memorial „Octavian Goga” va fi marcată în acest an de împlinirea a 135 ani de la nașterea poetului Octavian Goga, toate evenimentele serii fiind dedicate acestei importante aniversări, evenimente care vor avea loc în data de 21 mai 2016, la sediul instituției din localitatea Ciucea, județul Cluj, str. Principală nr. 4.

Programul nostru va cuprinde evenimente dedicate tuturor categoriilor de public, astfel încât vă așteptăm, să petreceți Noaptea Muzeelor alături de noi.

Sâmbătă, 21 mai 2016, începând cu ora 19, vor avea loc două spectacole realizate de către experți și cursanți de la Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca.

În același timp, vizitatorii vor putea admira expoziția temporară aniversară “135 de ani de la nașterea lui Octavian Goga” de la parterul Castelului, cu piese reprezentative din colecțiile muzeului și expozițiile cu lucrări de artă plastică ale elevilor de la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Ciucea, Școala Gimnazială din Negreni, Școala Gimnazială din Bucea, Școala Gimnazială din Valea Draganului și Clubul Copiilor din Gherla, dedicate aniversării a 135 de ani de la nașterea poetului.

Tot în cadrul Nopții Muzeelor se vor decerna premiile elevilor participanți la concursul: ”Ciucea lui Goga” , ale căror lucrări sunt expuse în Casa Albă

Pe tot parcursul Nopții Muzeelor se vor putea vizita expozițiile permanente ale muzeului: expoziția memorială dedicată vieții și operei poetului Octavian Goga din Castel, expoziția etnografică din Casa Albă și expoziția memorială dedicată poetului maghiar Ady Endre aflată în Casa Ady Endre.

 

13. Muzeul Municipal Dej

Comemorând Marele Război. 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Vernisaj expoziție: ,,Comemorând Marele Război. 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial (1916-2016)”

Expoziția cuprinde mărturii referitoare la Primul Război Mondial încercându-se o reconstituire a multiplelor fațete ale unui eveniment cu un impact major asupra societății românești. Dintre obiectele originale din anii războiului pot fi amintite următoarele: uniforme militare, căști din metal, arme și muniție, mască de gaze, săbii, baionete, lopată personală Linemann, topor și târnăcop militar, felinare militare, diferite unelte,recipiente pentru lichide și hrană, ustensile pentru servit masa, tabacheră, brichetă, nasturi metalici, trusă militară de prim ajutor, semne de identificare a soldaților purtate la gât, un Buletin al Ministerului de Război din Viena cu o lungă listă de militari morți (partea introductivă este tipărită în cele zece limbi ale Imperiului Austro-Ungar, inclusiv în limba română), Brevet imperial, ordine militare, legitimații de liberă trecere, cărți poștale, fotografii, afișe de propagandă, cartele de făină și de pâne pentru populația civilă. Expoziția va avea un impact deosebit în rândul locuitorilor având în vedere că din oraș și din împrejurimi au plecat pe front numeroași miltari recrutați în cadrul Regimentului 34 sau în alte unități militare.

Concert de fanfară, Ed. a III-a

Prezentarea scenetei folclorice: ,,Ceasu’ bun și ceasu’ rău în credința populară de pe Valea Sălătrucului”

 

14. Muzeul de Istorie Turda

Caravana Filmului Românesc la Noaptea Muzeelor

In premiera, anul acesta in cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, Muzeul de Istorie Turda, in parteneriat cu Caravana Filmului Romanesc, Asociatia Cine Cultura si Casa de Cultura a Municipiului Turda isi propune, prin proiectia filmului artistic O poveste de dragoste, Lindenfeld, 2014 , sa aduca in prim plan arta cinematografică românească, sa omagieze marii cineaşti români şi sa valorifice patrimoniul naţional de film. Prezentat la numeroase festivaluri internationale, filmul regizat de Radu Gabrea aduce in plin plan actori remarcabili precum Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.

Incepand cu orele 17:00 până târziu în noapte, va fi deschisa pentru vizitare expoziția permanentă a muzeului precum și expoziția temporara de arta intitulata ,,Sub semnul lui 7”, artist Cristina Oprea, expozitie ce aduce in atentia publicului lucrari de pictura si grafica. Lucrarile mentionate au dimensiuni medii iar tematica aleasa este una simbolica.

Ca element de noutate, incepand din toamna anului 2015 expozitia permanenta a institutiei a fost reintregita, fiind acum accesibile pentru public cele mai reprezentative artefacte din colecţiile muzeului turdean pentru viaţa militară şi viaţa cotidiană din epoca romană. Prin urmare, vizitatorii vor avea prilejul să descopere printre exponate probabil cea mai bine pastrată bucată de cămaşă de zale din fostul Imperiu Roman şi să admire unele dintre cele mai frumoase pondera examinata – greutăţi de cântar din bronz, încrustate cu litere de argint.

 

15. Copăcelul Green

În spatele proiectului care îl evidențiază pe Copăcelul Green sunt trei studenți de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării: Sergiu Iliuță, Mihai Roșca și Sergiu Sărac.

„Ne preocupă problema defrișărilor masive care se petrec în România cotidiană și odată cu tema cursului de Comunicare Publică, coordonat de prof. Univ. Dr. Răzvan Cherecheș, am început să acționăm pentru minimalizarea efectelor tăierilor pădurilor.

Dorim să facem cât mai multe persoane să empatizeze cu proiectul și cu tema pe care am abordat-o, iar acțiunea imediat următoare este să îi atragem în acțiunile de îngrijire și protejare a pădurilor”, spun organizatorii.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.