De ce e posibil să trăim în Viitor. Fără să ştim

Părea o zi obişnuită de vineri, în ianuarie cu ger, când am ajuns pe platoul Sălii Sporturilor fără să bănuiesc ce avea să se întâmple. Sau ce putea să se întâmple. Puteam desigur să intuiesc, fiindcă ştim cu toţii, încă de la orele din liceu când ni se explica în complicate analize pe nuvelele lui Eliade („La Ţigănci”) un lucru cât se poate de simplu: sacrul se ascunde adesea în profan şi uneori coborând din tramvai (deci, uite, tot ceva legat de transportul în comun) într-o zi cu elemente care anunţă subtil neobişnuitul (canicula exagerată, deci, uite, tot ceva legat de vreme), poţi să intri în lumi paralele (tot ale tale). Dacă nu eşti atent (şi mai ales dacă EŞTI atent), şi cu Haruki Murakami poate să ţi se întâmple aşa ceva, dacă cobori din taxi în blocaj de trafic. Vezi/citeşte IQ84.

Aşadar ajung pe platoul Sălii Sporturilor, unde sunt înşirate şase autobuze, nou-nouţe, iar primarul Emil Boc e înconjurat de camere de luat vederi. E un fel de conferinţă de presă pe teren. Desigur autobuzele arată drăguţ, au o combinaţie bună de culori (mov-gri), dar totuşi… nu cred că ne-am adunat toţi aici, oameni din administraţie şi ziarişti, ca să ne bucurăm că în traficul de Cluj apar şase autobuze noi. N-are cum să fie aşa! Ar fi prea ridicol să ne bucurăm că nişte autobuze… merg. Nu? N-are cum să fie doar atât! Ştim doar că nu poate să fie vorba de un eveniment populist. N-are cum! Primarul dirijează cu steguleţ intrarea maşinăriilor în trafic. Sigur sunt speciale! Aşa că mă mai uit o dată spre autobuzele mov-gri (da, într-adevăr, bună combinaţie de culori!) şi îmi dau seama: alături de căţelul (verde, lung) – logo şi însemnul CTP (compania de transport) mai e un însemn: scrie pe ele… „Solaris”. Solaris! Şi dintr-o dată totul devine clar! După ce am văzut Solaris-ul lui Tarkovsky niciunul dintre noi nu poate să se gândească la altceva decât la Solarisul lui Tarkovsky atunci când vede un asemenea însemn. Sigur, aşa se cheamă şi firma care a furnizat autobuzele mov şi şi-a pus numele pe maşini, dar… cum să te gândeşti la o firmă care furnizează autobuze când poţi să te gândeşti la Solarisul lui Tarkovsky? Aşa că decid: asta trebuie să fie! Sunt autobuzele viitorului. Nu, nu sunt electrice, nici măcar super-eco, dar cu siguranţă au ceva SF în ele. Altfel nu ar fi scris Solaris acolo! Dacă urci în ele mergi spre viitor. Cu tehnicile viitorului spre vreo staţie din Univers unde îţi reînvie Trecutul, unde analizezi şi faci pace cu ce a fost şi unde poţi să vrei să îţi recuperezi oameni care au plecat, de tot, sau de lângă care ai plecat. Solaris! Eu încă nu am îndrăznit să urc într-un autobuz mov-gri, dar cu siguranţă e ceva special acolo… Nu are cum să nu fie!  Citiţi AICI despre autobuzele noi.

La câteva zile distanţă de această posibilă „life changing experience” cu transport în comun, tema viitorului revine. La o dezbatere-atelier despre neglijatul Someş în oraşul traversat de un râu, pe care îl ignoră, primarul revine cu viziuni vechi liberale: monorail! Tren suspendat peste Someş. Ei, ce contează liniile de tensiune, ce contează că ăsta e subiect vechi de opt ani pentru care nu s-a făcut nimic, ce contează că abia au început discuţii despre un posibil cocurs pentru remenajarea Someşului şi despre mici intervenţii care să facă oraşul cu apă mai prietenos cu pietonii? Doamnelor şi domnilor: revine trenul suspendat. Şi o întrebare-temă: cu ce sistem urcă pasagerii? Nu ştiu, eu mă gândesc la covoare zburătoare. Deci: despre monorailul marelui partid AICI

Şi dacă tot vorbim de viitor, să călătorim (cu autobuzul?) mai departe şi să nu uităm desigur de proiectul-mamut desenat acum pentru Dealul unde a eşuat un alt proiect-mamut (Lomb – Impact, în paralel cu un alt destrămat proiect-mamut de deal imobiliar – Cartierul Tineretului-Polus, de pe Dealul Sf. Gheorghe). Versiunea nouă pentru dealurile viitorului e lansată de câteva voci din clusterul IT şi susţinută de administraţie: Cluj Innovation City, un loc unde se vor aduna în clădirile viitorului firmele de IT, institutele de cercetare a viitorului şi casele oamenilor viitorului. Ce mai contează că un om care chiar a făcut bani în IT (Radu Georgescu) ne-a explicat chiar la Cluj de ce Clujul nu poate să fie un Silicon Valley? Şi de ce, de altfel, doar Silicon Valley e Silicon Valley; nimeni nu l-a replicat. Noi putem să ne auto-intitulăm oraşul informatic aşa în continuare şi să visăm că vom pune o Vale de Silicon pe Deal. Ce contează că firmele locale stau în chirii, dacă se poate cât mai aproape de centru, iar atunci când cineva decide să îşi facă sediu propriu alege să îl facă în centru, fără să mai aştepte Orăşelul Inovării – satelit al Clujului (vezi exemplul iQuest)? Deocamdată se fac două mini-proiecte pe bani europeni, pe un Deal încă greu accesibil. Un proiect care să mizeze pe viitorul IT al Clujul poate să fie, desigur, viabil. De fapt, ar fi inconştient să faci o strategie de viitor, fără să mizezi pe IT. Aceasta e de altfel industria care a dus înainte economia oraşului chiar în anii de criză. Dar formula? Cum arată formula credibilă, într-un oraş în care ni se desenau cândva proiecte de turnuri rotitoare (nicicând realizate) pe Deal? Cum să credem pur şi simplu în viitorul plauzibil al unor mega-proiecte în oraşul în care apariţia a şase autobuze noi e mare motiv de paradă?…

Dar despre asta am mai scris. AICI

P.S.: Dacă vi s-a părut că aţi întrezărit pe undeva pe aici ironie, mai recunosc o dată că ironia se construieşte pe cinism, iar să fii cinic şi precaut în faţa mega-viziunilor de Viitor (care implică sute de milioane de euro şi promisiuni din administraţie, în Cluj/România) ţine tot de Trecut. Şi de alte Viziuni ale viitorului care ni s-au prezentat. Am mai văzut. Am mai văzut Fantomele de pe dealuri pe care poţi să le întâlneşti în Viitor. Dar de viziune şi de planuri pe termen lung e nevoie, asta e cert pentru noi toţi. Altfel nu poţi să gestionezi nici prezentul. Şi de aceea parcă în administraţie ai vrea ceva mai puţin S.F., ceva mai puţin show şi ceva mai multe rezultate (unde S.F. nu înseamnă „Studiu de Fezabilitate”).

Şi totuşi… poate ar trebui să credem în regizorii locali ai viitorului. Sau măcar să credem în posibilitatea apariţiei lor.

Nici un comentariu

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.