De ce a meritat să facem drumul Cluj – Bucureşti pentru Robbie. Însetaţi sau nu
ActualitateMuzicaTop News by Kristina Reştea - iul. 20, 2015 0 753
A doua zi după, a treia zi după și încă o zi după concertul lui Robbie Williams de la Bucureşti, tot Facebook-ul e inflamat, corporațiile dau comunicate, unii se plâng, alții se plâng de cei care se plâng. Ursus, sponsor cu logo pe toate standurile din incintă își cere scuze, organizatorii dau vina pe firma de catering, toată lumea își cere scuze pentru cozile interminabile, nemulțumirile justificate și nervii iscați (pe bună dreptate) din lipsă de apă și lichide, din cauza prea puţinelor puncte cu vânzare de apă şi băutură. Auzim că în unele zone a fost chiar mai rău decât în altelte (unde oricum nu a fost bine, din acest punct de vedere). Dar, dincolo de neprofesionalismul organizatorilor și de lipsa de respect pentru cei care au plătit să vadă mult așteptatul concert, a rămas, până la urmă altceva.
Aşa că, în mijlocul scandalului și contra-scandalului, aș propune să ne mai amintim o dată de ce la Robbie a fost SENZAȚIONAL.
Pentru că a dat fiori în public încă de la intrare.
Înainte de concert, pe seară, în Piața Constituției se instalase pe alocuri plictiseala, oarecum răbdătoare, cu puseuri de entuziasm pentru Robbie care urma să apară imediat. Așteptam cu toții, noi, cei 30.000 de oameni, dintre care mulți toropiți de soarele canicularei veri de capitală și plictisiți de „vedetele” programate să apară pe scenă înaintea britanicului celebru, vedete care nu prea au reușit să inducă entuziasm. Și apoi, la oră probabil fixă, vine un val de muzică specială (e clar că se întâmplă ceva!), iar pe ecranul din spatele scenei apar mesaje. Bucharest! Are you with me? Și, pe muzică triumfală, conturul de James Bond al lui Robbie apare și el, în mișcare, pe ecran. (Da, știm că scenariul a mai fost folosit și în alte orașe, dar, oricum, senzația din public e de show spectaculos). Și, apoi, direct în miezul promisiunii: Robbie Williams vine pe scenă cu „Let me entertain you”.
Pentru că și-a adus tatăl pe scenă. Au cântat, în doi, despre „A better man”. Iar starul internațional, îmbrăcat în negru şi tatuat, care la rândul său are deja o familie, a adăugat un “I love you, daddy” în fața căruia nu puteai să nu zâmbești. „Papa, let’s take a bow” – în Piața Constituției.
Pentru că Feel, Angel, Road to Mandalay,…
Pentru că mii de oameni știau să cânte cu el versurile pieselor lui și ale celor care l-au inspirat.
Pentru că a adus tribut pentru Queen. Şi Oasis.
Pentru că a cântat „Happy Birthday” pentru George Michael.
Pentru momentul dansului cu „pijamele” în „pat” (instalaţie de ecran), cu Lumi din Constanţa, adusă din public pe scenă.
Pentru că a vorbit, amuzant, cu publicul. Insipirat, relaxat, spontan și amuzant. Zăreşte un banner în care un fan îi cerea, în scris, să aducă trupa Take that în România. „Am I still your favourite member?”
Pentru momentul-test: eu un vers, voi un vers, dintr-o serie de piese.
Pentru că a învățat să zică București (nu a zis Bucharest)
Pentru că mii, zeci de mii de oameni au ştiut să cânte împreună, pentru că au dansat mâini în aer şi oameni pe pământ, pentru că s-au adunat vocile oamenilor-mici-cât un punct şi mari-cât o notă muzicală, pentru laserele-lumini care au trecut peste noi şi pentru punctele dansatoare aruncate, tot din lumini, peste (altfel destul de înspăimântătoarea) Casă a Poporuliui.
Pentru că ne-a zis nouă, tuturor, că se bucură să fie acolo și că e surprins de popularitatea lui în România. Asta chiar dacă e lesne de presupus că știa, din bilanțul biletelor vândute, cam câți vom fi acolo.
„Îmi pare rău că abia acum vin pentru prima oară aici”
Pentru că, din fiecare piesă cântată, din fiecare mişcare, din fiecare dialog (spontan şi improvizat), din fiecare moment (atent regizat) puteai să stabileşti o concluzie clară: ai văzut pe scenă un profesionist al spectacolului, care poate să trimită, de pe scenă în piaţă, emoţii. Către peste 60.000 de oameni.
Pentru că, la câteva zile după, unii dintre noi încă se mai uită la filmuleţe de la concert.
De-asta şi probabil din multe alte motive, unii dintre noi putem să admitem: a meritat! fiecare kilometru şi fiecare minut de caniculă.
De-asta şi probabil din multe alte motive, Robbie a umplut piaţa şi dealurile de la Casa Poporului. 60.000 de oameni. A(r fi) umplut Cluj Arena. De două ori.
P.S.: Am povestit, după show (fiindcă „show” se cheamă ceea ce face Robbie Williams pe scenă), cu una dintre fanele din primul rând. Era bucuroasă şi uşor dezamăgită. Nu, nu de el. De noi. De public. Mai precis: de publicul de la final de show, care a plecat cuminte acasă, fără să mai încerce moment de „bis”. Auzise de al un grup de fane de prin alte părţi ale lumii, care îl urmăresc pe Robbie pe la toate concertele, că, dacă publicul îl cheamă, artistul îşi prelugeşte spectacolul cu până la jumătate de oră. Noi de ce nu l-am mai chemat?
