Închide

Dacă nu se decide să candideze, Tișe l-ar putea suține pe Șulea la șefia PNL Cluj

ActualitatePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - feb. 10, 2017 0 484

Parteneriat de forță între Horia Șulea, primarul comunei Florești, și liderul Consiliului Județean, Alin Tișe. Cei doi par să se înțeleagă de minune, cel puțin pe linie administrativă, să-și dea soluții și să se sprijine reciproc. Nu cu multe zile în urmă, Horia Șulea lansa provocări belicoase la adresa conducerii PNL, apreciind că partidul are nevoie de o mână bărbătească, și-și lansa, fără urme de modestie, candidatura pentru șefia organizației clujene.  Mai mult, Șulea aprecia că Mihai Seplecan (fostul președinte al administrației județene) nu trebuia alungat din partid, susținând că potrivit i s-ar părea ca acesta să fie readus în PNL. Șulea a făcut aceste afirmații, conștient fiind că îndepărtarea lui Seplecan s-a făcut la solicitarea unor lideri importanți din PNL (Marius Nicoară și Alin Tișe).

Astăzi, Șulea se afla spășit lângă Alin Tișe, apreciind ajutorul Consiliului Județean în privința soluționării crizei deșeurilor din Florești. Chestionat dacă nu se simte deranjat de declarațiile lui Șulea, în privința lui Seplecan, președintele administrației județene, Alin Tișe, a reacționat la modul diplomat: „Domnul Șulea și-a exprimat o părere, până la urmă oricine poate fi membru PNL, dacă se încadrează și respectă statutul partidului. Și apoi, știți, eu nu am avut nimic personal cu Seplecan, când am reacționat, am făcut-o doar raportat la ceea ce s-a scris în presă”.  Tișe s-a arătat binevoitor și în ce privește intenția lui Șulea de a candida la șefia PNL Cluj, arătând că nu e exclus să-l chiar susțină în cadrul alegerilor interne: „S-ar putea să candidez și eu, iar atunci n-aș mai avea cum să-l susțin pe el. Dar dacă n-o să candidez, sigur, va trebui să optez pentru unul dintre candidați. Îl voi susține pe cel care se va dovedi cel mai bun”.

Horia Șulea nu a renunțat la ideea de a candida la șefia PNL Cluj, ceea ce denotă că se simte sprijinit în această direcție. „Eu am mai participat și la alte competiții electorale, nu se pune problema să nu rămân prieten cu contracandidații mei”, a comentat edilul Floreștiului. El a întărit ipoteza că PNL are nevoie de o conducere mai puternică, lăsând să se înțeleagă că va fi unul dintre competitori, la alegerile pentru șefia organizației județene a partidului.

Cine susține pe cine, la șefia PNL Cluj 

Șefia PNL Cluj va fi disputată, așadar, între vechii liberali și foștii PDL-iști. Din tabăra foștilor PDL-iști, numele actualului președinte, Daniel Buda, este cel mai vehiculat pentru preluarea președinției organizației județene. Buda va fi suținut, evident, de tabăra lui Emil Boc. Din partea PNL-iștilor, singurul nume anunțat este cel al primarului din Florești, Horia Șulea. Va fi interesant de văzut unde se va poziționa, în această ecuație, liderul Consiliului Județean, Alin Tișe, știut fiind faptul că de-a lungul timpului, el nu s-a aflat în relații foarte apropiate cu Daniel Buda. Vor exista cel puțin două tabere politice, în încercarea preluării președinției PNL Cluj. Tișe a anunțat, deja, că este interesat să candideze pentru un post de conducere la nivel național, fie pentru un mandat de vicepreședinte sau, de ce nu, chiar de președinte. Acest lucru poate însemna că la nivel local va deveni un simplu actor, susținător al uneia dintre taberele care vor intra în cursa pentru șefia organizației județene. Tișe a anunțat că alegerile din PNL vor avea loc spre finele lunii mai, începutul lunii iunie.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare