Închide

Cum sunt modernizate drumurile în Cluj Napoca? Fără trotuare și cu multă mizerie în urmă

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - aug. 06, 2017 0 1011

Contractul de întreținere și modernizare a drumurilor din municipiul Cluj Napoca a fost încredințat Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP), în urmă cu mai bine de doi ani.  RADP este regia municipalității, iar primarul Emil Boc a considerat că nu e cazul ca acestă structură să mai participe la vreo licitație publică, astfel că RADP a obținut contractul în regim de „încredințare directă”. Reclamațiile privind modul în care RADP își execută atribuțiile curg, însă, acest lucru nu pare să-i deranjeze pe liderii Primăriei.

O clujeană ne-a semnalat că a trimis o notificare Primăriei, privind modul în care s-au realizat lucrările în cartierul Grigorescu, fără ca aceasta să reacționeze în vreun fel, și fără ca greșelile comise de RADP să fie îndreptate.  „Este a treia oara în perioada aceasta când se sparge asfaltul în fața casei părinților mei. Am trimis mai multe sesizări în tot acest timp cât s-au derulat lucrări, însă Primăria nu a avut nicio reacție. În ultima sesizare am semnalat că se lasă multă mizerie și că în unele zone trotuarele sunt atât de înguste încât sunt inutilizabile. Răspunsul Primăriei este întotdeauna „favorabil” pentru constructor. Adică ei nu trebuie să facă nimic, pentru ei totul este în ordine”, s-a plâns R. Soos. Ea a postat și câteva imagini din zona străzii Fântânele.

 Sesizarea adresată Primăriei  

„Constructia de drum, str Fântânele colț cu str Bologa: panoul publicitar amplasat pe trotuarul îngust obligă pietonii (nemaivorbind de o mamă cu cărucior) să părăsească trotuarul și să-și continue drumul printre mașini. Fundația panoului publicitar nu permite nici asfaltarea/finalizarea trotuarului. Colțul respectiv deranjează și strică toată imaginea străzii Fântânele, care acuma se reconstriește. Noi, pietonii, considerăm că trotuarul este pentru pietoni nu pentru amplasarea panourilor publicitare.”

Răspusul Primăriei la această sesizare

„Stimată Doamnă/Stimate Domn,
Sesizarea dumneavoastră cu numărul 346880 / 27.07.2017 a fost închisă având rezoluția: Favorabil – Referitor la cele sesizate de dumneavoastră, vă comunicăm faptul că panoul publicitar amplasat pe str. Fântânele colț cu str. Bologa, din municipiul Cluj Napoca a fost amplasat în anul 2011 în baza unei autorizații de construire, pe numele SC IPSE COM SRL.”

Vom reveni și cu o reacție din partea reprezentanților RADP.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.