Închide

Cum s-a implicat în proiectele comunității unul dintre giganții IT cu sediu la Cluj

Economie by Actual de Cluj - mart. 29, 2017 0 469

NTT DATA Romania, una dintre cele mai mari companii din IT-ul clujean, a lansat un raport de responsabilitate socială pe anul precedent. Acesta include politicile de abordare pentru anul 2017 şi toate activităţile în care organizaţia s-a implicat în anul calendaristic 2016.

Compania s-a implicat în proiecte și evenimente culturale, dar și în sfera Educaţiei, Sănătăţii, Mediului, Sportului, a Cercetării şi Inovării. NTT DATA Romania va sprijini proiecte și în perioada următoare, susțin reprezentanți companiei. Printre acestea: Campionatul European de Gimnastică, dar şi evenimente precum Zilele Clujului, Innovation 2.0, sau Electric Castle, în calitate de Partener Oficial.

“Mă bucur să putem sprijini în continuare comunitatea în care trăim. Această abordare, de deschidere către societate, reprezintă pentru noi, dincolo de o dorinţă transparentă de implicare, şi un mod de a ne manifesta recunoștința faţă de comunitatea din care facem parte, cea care de-a lungul celor 17 ani de experienţă ne-a oferit încrederea faţă de întreaga noastră sferă de activitate, declară Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania.

NTT DATA România a fost nominalizată la “Gala Romanian CSR Awards”, care va avea loc la Bucureşti în data de 5 aprilie 2017.

Vezi aici raportul:

 

 
Csr Report Ntt Data Romania by < title="" href="https://www.scribd.com/user/352990533/#from_embed" style="text-decoration: underline;" >a on Scribd


 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu