Închide

Cum s-a dansat lângă Regele Matei. Zumba caritabil în centrul oraşului FOTO/VIDEO

Actual de ClujActualitate by Kristina Reştea - mai 24, 2014 1 861

matei

„Bailandooooo” se aude în Piaţa Unirii sâmbătă, în jurul amiezii, iar regele Matei Corvin, de pe cal, are o privelişte cu sute de clujeni dansând outdoor. Şi nu degeaba: Zumbathonul organizat aici azi a avut ca target să ajute la strângerea a 35.000 de lei pentru ca 50 de copii dependenţi de dializă să ajungă să vadă marea vara aceasta.

insructorii

Dansatori micuţi, cu suzete, ori angajaţi în mişcare de pe umerii tăticilor, tinere în ţinute sport cu logo-uri de Zumba sau cu rochii lungi, oprite din plimbarea de pe pietonală, grupuri de prieteni ieşiţi în oraş şi atraşi de muzica din piaţă, părinţi şi bunici au testat outdoor dansurile urmărind paşii instructorilor de pe scenă, în cadrul Zumbathonului de sâmbătă.

Evenimentul caritabil, organizat pentru a strânge bani pentru copiii dializaţi, a fost pregătit de Asociatia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” împreună cu Instructorii Zumba Fitness din Cluj şi Radio Impuls şi a intrat în agenda Zilelor Clujului. O parte dintre tinerii dependenţi de dializă s-au aflat şi ei în mijlocul dansatorilor. „Suntem alături de aceşti copii minunaţi a căror viaţă depinde în fiecare zi de un fir de păr”, le-a explicat participanţilor Emanuel Ungureanu, preşedintele asociaţiei.

DSC_2195

Ţinta asumată a evenimentului a fost de a strânge 35.000 de lei, pentru organizarea taberei de vară, scop pentru care reprezentanţii organizatorilor au adus şi au plimbat în Piaţa Unirii cutii transparente pentru adunat donaţii.

DSC_2201

„Încercăm să strângem bănuţi pentru ca micuţii să poată să meargă la vară în tabăra Zâmbet de copil. Sunt 40-50 de copii din toată ţara, iar tabăra e puţin mai specială şi mai scumpă pentru ei. Mulţi se află în imposibilitatea de a merge, unii sunt în scaune cu rotile. Aceste tabere trebuie neaparat organizate în jurul centrelor de dializă”, a subliniat Ramona Damacus, unul dintre instructorii Zumba care i-a mobilizat sâmbătă pe clujeni la dans.

Aşa că lumea a dansat în piaţă, în sistem organizat ori pur şi simplu intrînd în ritm din curiozitate, fie că au ajuns aici cu prietenii sau, în grupuri, cu colegii de Zumba din sălile de sport din oraş, fie că i-a atras veselia din piaţă, fără să fi venit special pentru eveniment. Nici măcar „soldaţii” (costumaţi de Zilele Clujului) care au traversat piaţa, spre alt eveniment de agendă, nu s-au abţinut şi au încercat câteva mişcări de şolduri sau chiar sărituri.

DSC_2210
La Zumbathonul de la Zilele Clujului au participat mai mulţi instructori de Zumba Fitness din Cluj – Zita Acs, Hariton Andreea , Alina Cocut , Motioc Loredana, Mihaela Timbus (Zumba Cu Ella Cluj), Mariana Petrasca (Merry Mary Zumba) , Moisesc Ioana, Camila Martian (Camila Zumba) , Adriana Spătaru, Mona Gheorghiu, Damacus Ramona Zumba, Alina Mihon (Alina Zumba Turda), Sonia Lăcătuş. Următorul eveniment se află deja în plan, pentru toamnă, cu scopul de a pregăti şi o tabără de iarnă pentru copiii şi tinerii dependenţi de dializă.

DSC_2215

DSC_2218
Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie „Claudia Safta” este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată cu scopul de a oferi sprijin copiilor şi tinerilor care suferă de insuficienţă renală cronică tratată prin hemodializă, dializă peritoneală şi transplant renal.

 

 

 

 

 

 

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.