Închide

Cum ne va vorbi oficial Capitala Tineretului în 2015

Actualitate by Luminiţa Silea - dec. 17, 2014 0 314

Federația Share a dat startul încheierii unor parteneriate de promovare a Clujului – Capitala Europenă a Tineretului în Europa. Primarul astfel de protocol de colaborare a fost semnat astăzi cu Ambasada Franței, astfel că limba franceză e limbă oficială a orașului în 2015. Dezideratul Share este ca evenimentele programate anul următor să fie promovate în cinci limbi oficiale. Pe lângă română și franceză, Capitala va mai vorbi și în maghiară, germană și engleză.

„Avem 1.000 de studenți francezi în Cluj și câteva zeci de mii de elevi și studenți care învață franceza, așa că va fi limbă oficială a Capitalei Tineretului. Parteneriate similare vor fi semnate în perioada următoare și cu comunitățile vorbitoare de germană și engleză. Chiar și pentru alte limbi suntem deschiși dacă vor fi solicitări”, a explicat primarul Emil Boc Federatia Chare are și o componentă Koloszvar@2015 încă de a începutul proiectului, astfel că orașului va fi promovat și în limba maghiară, după cum au explicat reprezentanții Share.

Protocolul semnat astăzi de primarul Emil Boc și ambasadorul Franței în România, François Saint-Paul implică angajamentul comunității franceze de a promova pe TV 5 evenimentele Capitalei Tineretului dar și prin intermediul rețelelor culturale din Franța. „Acest parteneriat va întregi efortul de imagine pozitivă a Clujului și a României peste hotare”, a subliniat ambasadorul François Saint-Paul. Materialele de promovare a evenimentelor din cadrul Cluj-2015 vor fi traduse prin sprijinul reprezentanților Centrului Cultural în limba franceză. 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.