Închide

Cum mi-am petrecut cea mai europeană zi din an

Opinie by Kristina Reştea - mai 25, 2014 1 383

Opinie

Cândva înainte de 2007, la o vamă prin care aveam de trecut pentru a ajunge spre o vacanţă în Grecia erau două şiruri: unul UE, în care maşinile curgeau relaxat şi unul non-UE, din care făceam atunci şi noi parte şi unde am avut de aşteptat infernal de mult într-o infernală căldură de vară. Nu îmi mai amintesc exact nici timpul de stat în coloana de maşini şi nici gradele pe care le-am avut de îndurat, dar revăd clar sentimentul de umilinţă prin comparaţie: noi eram dintre cei verificaţi, dintre cei puşi să aştepte, dintre cei care nu făceam parte din Europa. La prima ieşire din ţară de după 2007 cu buletinul mi s-a părut că se întâmplase un miracol. Apoi doar un lucru firesc. Eram şi noi „integraţi”.

De-asta m-am dus pe 25 mai la vot. Nu fiindcă aş fi crezut fără reţineri în vreunul dintre partide sau candidaţi, nu fiindcă aş fi vrut cu tot sufletul să îl văd pe vreunul dintre ei că reprezintă România în Europa, nu fiindcă aş fi expertă în politici europene, nu fiindcă aş fi vrut să îmi anulez votul ca protest. M-am dus de ruşine. Mi-ar fi fost ruşine să nu votez. Mi-ar fi fost ruşine de procentul ridicol de prezenţă la vot la care s-a ajuns. Procentul e oricum ridicol, dar măcar ştiu că am făcut acest mic efort de a fi parte a celor 26% care s-au străduit.

A fost întrebarea zilei. Votăm? Hai să votăm! zic eu (cu succes parţial şi mustrări de conştiinţă, ca şi cum nu ar fi vorba de un drept pe care poţi să îl foloseşti, ci de o datorie pe care eşti responsabil să o iei în serios). Eu sigur merg, decid. Traseul a fost niţel mai complicat. E ceva drum de parcurs de la locuinţa situată undeva  la capăt de Gheorgheni până la secţia de votare din celebrul Mănăştur (fiindcă m-am mutat recent şi acolo mi-a rămas încă adresa de buletin). Am plănuit să iau o maşină, iniţial, recunosc (a fost aproape caniculă ieri, după cum sigur ştiţi, şi, în plus, aş fi vrut să îmi mai rămână puţin timp de duminică). Dar am vrut să testez un pic atmosfera. Aşa că am mers spre staţia din cartierul meu, am luat un autobus până în centru, am traversat o bucată de centru de oraş (da, a fost duminică şi da, au fost terase pline), am mai ajuns la o staţie, am mai luat un troleu, şi când am ajuns în cartierul-ţintă Mănăştur am mai avut încă un pic de mers pe jos spre secţia de votare. De ce vă scriu toate astea? Ca să explic că am mers ceva prin oraş. Şi, în tot acest timp şi pe tot acest traseu, nu am am auzit nici măcar o vorbă despre alegeri. Niciuna! În preajma  secţiei de votare e pustiu. Când ajung la intrare, mă intersectez cu doi bătrânei care tocmai votaseră. E gol înăuntru, mă avertizează dezamăgiţi. În imobil, la o masă lungă sunt vreo 6 oameni care aşteaptă cetăţenii, cu buletine şi ştampile. Toţi stau. Nu prea e de lucru, aşa că par să se bucure când în sfârşit mai intră cineva în sală. De sub perdelele care ascund cabinele de vot se vede o pereche de adidaşi. E primul semn de votant tânăr pe care îl văd toată ziua.

Îmi iau şi eu un buletin de vot, primesc o ştampilă, intru în cabină, mai arunc o privire (dacă a apărut cumva o opţiune nouă?), ezit, votez, pun hârtia în urnă, predau ştampila, îmi iau înapoi buletinul (care mai are acum un timbru cu „votat”). Ies. Gata! Mă simt un pic mai europeană. Nu ştiu dacă ar trebui, dar aşa mă simt.

Deci asta a fost – m-am dus la vot ca să nu îmi fie pe urmă ruşine că nu am mers.

Nu cred că România poate trăi ca enclavă. De altfel, nicio naţiune nu mai poate exista singură într-o lume cu pieţe interconectate ireversibil şi cu puternice tensiuni politice şi ameninţări globale. România trăieşte acum în interiorul Uniunii Europene şi nu e vorba în tema asta doar de vacanţe fără paşaport, pieţe deschise (sau închise), posibilitatea de a găsi un job în altă ţară, de investiţii şi fonduri structurale. Cu o justiţie încă extrem de fragilă, cu lideri politici care au dezamăgit crunt electoratul intern mandate de-a rândul şi cu momente în care doar intervenţii (sau interese) externe puteau să ne mai ferească de extremism şi de apucături despotice, România are mare nevoie să trăiască în UE. Bine ar fi să mai şi aibă un cuvânt (competent şi deştept) de zis în sălile şi la mesele unde se iau decizii. Iar când extremismul şi ultranaţionalismul se manifestă tot mai pregnant în ţările europene (vezi, de pildă, rezultatele alegerilor din Franţa), iar cetăţenii români din UE riscă să fie discriminaţi, parcă e mai mult nevoie ca oricând să nu evităm secţiile de votare.

Dreptul acesta de a vota la alegerile Europarlamentare nu l-am avut dintotdeauna. El a venit. Nu uşor. Şi de-asta mi-a fost ruşine să nu votez. Deşi nu cred fără rezerve în competenţele opţiunii pe care am ales-o punând ştampila.
Ar fi fost prea uşor să nu merg, pur şi simplu. Dar să nu îţi exerciţi dreptul acesta fundamental de a alege (cu ştampila, nu refuzând ştampila) mi se pare iarăşi fără sens. Mie, cel puţin. Nu 9 Mai (zi pe care mi-am petrecut-o de altfel într-o fabrică nemţească făcută în România, că tot vorbim de conexiunea pieţelor) a fost cea mai europeană zi din an, ci 25 mai, când am avut şi noi dreptul, laolaltă cu ceilalţi cetăţeni europeni să punem ştampila, în aceeaşi zi, pentru o aceeaşi instituţie. Europeană.

26%. Atât arătau rezultatele la ora la care scriu că a fost prezenţa la vot. Şi vreau să vă întreb şi pe voi. Voi, cei care aţi votat – de ce aţi votat? Şi voi cei care nu aţi votat – de ce nu aţi votat?

sectia

Un comentariu

  1. Kristina draga, eu n-am votat.
    Si iti spun si de ce.
    Mi-e lehamite de toata clasa asta politica, de toti politicienii astia de doi bani, care uite, se dovedeste ca ei inca nu stiu ce inseamna o functie publica in care sunt alesi, ei lupta cu toate mijloacele sa ajunga pe trepte cat mai inalte ale ierarhiilor functiilor publice si politice, doar pentru capatuiala lor. Ei nu reusesc inca sa constientizeze ca sunt acolo trimisi de oameni pentru a le reprezenta interesele, fapt pentru care primesc salarii, la fel ca noi toti cei care muncim. Ei nu-si dau seama ca munca lor este aceea de a reprezenta alegatorii, ei cred ca, odata ajunsi acolo, sunt Dumnezei pe banii oamenilor.
    De aceea n-am votat.
    N-am votat, pentru ca pe oricare nevasta de prim-ministru sau de (fost) sef de partid, pe oricare amanta de nu-stiu-ce ministru american sau vreun actor grabit cu bube in cap de integritate as fi votat, nici unul dintre astia sau dintre ceilalti de pe liste, nu s-ar fi dus la Bruxelles sa ma reprezinte pe mine, ci doar sa-si incaseze miile de euro, sa manance si sa traiasca pe picior mare si sa vina plin de sine in tara din cand in cand si sa dea lectii de europenism amaratilor care muncesc pe branci pentru o bucata de paine, la tv.
    Azi pot doar sa sper ca va veni ziua in care am sa ma duc la vot cu increderea ca votul meu intr-adevar conteaza. Dar asta depinde foarte mult de DNA se pare…

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare