Închide

Cum joacă politicienii clujeni tontoroiul pe „mormântul” lui Uioreanu

PoliticaRecomandarea redacției by Cosmina Fernoaga - mai 31, 2014 0 246

În biroul delegației permanente a PNL Cluj se decide asupra noii alianțe pe care liberalii o vor încheia la nivelul Consiliul Județean, având în vedere că Horea Uioreanu a fost arestat pentru luare de mită. El și-a recunoscut fapta, conform surselor Actualdecluj.ro, ceea ce însemană că nu mai are nici o șansă să revină la șefia Consiliului Județean, urmând să fie condamnat în perioada următoare.

uioreanu2

După numai o noapte de odihnă, petrecută de Uioreanu în arestul IPJ, colegii  de partid s-au și apucat să joace tontoroiul pe „mormântul” său. Părăsit de consilieri, de nevastă și de prieteni, Uioreanu nu beneficiază de clemență nici din partea colegilor de partid. Oameni care mai ieri îi erau fideli, Valentin Lungu, Daniel Mihiș, Adi Pop și alți juniori din  PNL n-au avut nici o problemă să petreacă aseară, până târziu, într-un local din zona centrală. În acest moment, liderii PNL Cluj se străduiesc să impună o nouă conducere la nivelul partidului și de asemenea să creeze o nouă majoritate politică la nivel administrativ, în contextul în care au deja o nouă înțelegere cu democrat-liberalii.

Senatorul Marius Nicoară a încercat să-și avertizeze colegii că în cazul în care la nivelul Clujului vor merge pe o alianță cu democrat liberalii și cu UDMR, în defavoarea PSD, pierd absolut toate posturile din instituțiile deconcentrate. Părerile primarilor sunt împărțite, unii vor cu PDL, alții vor cu PSD. Dacă se merge pe o majoritate cu consilierii PDL, se păstrează o legătură de prietenie cu UDMR, care are deja un vicepreședinte, pe Vakar Istavn, iar acesta va fi păstrat în funcție. Dacă se optează pentru actuala majoritate cu PSD, atunci liberalii ar trebui să-și ia gândul de la funcția de vicepreședinte, deținută de Ioan Oleleu.

Democrat liberalii au anunțat că vor o alianță cu PNL și cu UDMR, la nivelul administrației județene, ceea ce înseamnă că vicepreședintele PSD, Ioan Oleleu, ar putea fi schimbat din funcție în orice moment. Consilierii județeni democrat-liberali s-au întrunit aseară pentru a discuta posibilitatea ca Rareș Rusu sau Horațiu Catarig să candideze la funcția de vicepreședinte. O decizie finală, în ceea ce-i privește, se va lua mâine, la ședina biroului permanent al PDL. Fie va rămâne Rareș Rusu, fie Horațiu Catarig. Și în partidul lor părerile sunt împărțite. Dacă se optează pentru păstrarea alianței cu UDMR, așa cum este și voința primarului Emil Boc, atunci ar urma să fie păstrat și vicepreședintele Vakar Istvan. În acest sens, este posibil ca PDL să se înțeleagă cu PNL pentru schimbarea psd-istului Ioan Oleleu și pentru păstrarea udmr-istului Vakar Istvan. În contrapondere, PNL ar urma să primească funcția de vicepreședinte si să preia atribuțiile de presedinte, pierdute de Uioreanu.  Mihai Seplecan este singurul care s-a autopropus pentru această funcție, în ciuda faptului că foarte mulți liberali se opun ca el să preia o astfel de funcție de răspundere.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.