Închide

Cum facem rost de parcări în centru. Varinta asumată de primar pentru anul electoral 2016

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 22, 2015 0 1255

Chestiunea privind demolarea garajelor a fost tranșată, la fel și cea privind achitarea taxelor de către proprietarii acestora către primărie. Garajele rămân în picioare iar orașul n-are terenuri unde să facă parkinguri. Așa că aleșii locali au rămas în fața unei probleme majore: dacă nu demolăm garajele și nu putem face parcări noi pentru că nu există terenuri libere de sarcini, cum se pot face mai multe parcări, mai ales în zona centrală unde există o nevoie reală? Și aici viziunile au fost diferite, însă numitorul comun l-a reprezentat consensul asupra organizării a două dezbateri publice între mijlocul lunii octombrie și mijlocul lunii noiembrie pe tema câștigării de mai multe parcări în zona centrală prin schimbarea regulilor de parcare din oraș.
Facem dezbatere publică și modificăm regulamentul de parcare impunând intervale orare și limităm abonamentele în zona centrală, au propus cei de la PSD. Consilierul social-democrat Gabriel Oniga a invocat vechile discuțiie privind eliberarea unor abonamente de parcare diferite, în centru și în cariere. Cu limitarea timpului de staționare – două ore în centru și de la 18.00 până dimineața în cartiere.

„Putem avea în vedere o modificare de regulaemnt pentru 2016. Părerea mea este însă că nu facem decât să mutăm un centru de conflict din centru în cartiere. Va rezolva propunerea pe de o parte iar pe de alta va crea probleme și nemulțumiri ale celor din cartiere care și așa se plâng că își găsesc locurile de parcare ocupate”, a specificat primarul.

Șeful Seviciului de parcări, Florin Bugnar, a ținut să amintească consilierilor locali că studiul de mobilitate care se realizează pentru polul de creștere Cluj-Napoca va fi cel care va da detalii dacă este cazul sau nu de modificare a orarului și abonamentelor de parcare din oraș. Studiu care va fi gata până la finele anului. „Când am făcut în 2010 regulamentul de parcare noi așa l-am gândit, pentru clujeni ca aceștia să aibă unde parca 24 de ore din 24”, a spus Bugnar.

Viceprimarul Anna Horvath a fost pentru modificarea regulamentului de parcare din centurl orașului și pentru discuții în acest sens.

Așa că primarul Emil Boc a intervenit și a declarat public că va susține dezbateri pe subiect și o eventuală modificare a regulamentului de parcare, inclusiv în an electoral (2016). „N-am nicio problemă să intervenim în zona centrală, inclusiv în an electoral”, a spus Boc.

Zis și stabilit. Între 15 octombrie și 15 noiembrie consilierii locali și edilul au decis că se pot organiza două dezbateri pe tema parcărilor din centrul orașului.

Propunerea l-a nemulțumit profund pe consilierul PNL Radu Moisin care a ținut să le spună colegilor că orașului este unul activ, nu un Cluj din cărțile de istorie sau povești, cu oamenii de business care vin și lucrează în centrul orașului și care nu pot fi lăsați fără siguranța că au unde să parcheze. Așa că a promis, împreună cu celălalt lider al grupului PNL, Dan Tarcea, să ia pulsul comunității de business în chestiunea legată de modificarea regulilor de parcare în centrul Clujului.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare