Cum a evoluat Clujul în urbanism. Varianta "fotografiată" de francezi

“Aici e terenul meu, aici e intrarea. E zonă bună de construit. Am fost la Primărie”, zice, convins, un proprietar de pământ (intravilan?) în mijlocul a ceva ce pare ilustrarea unui “in the middle of nowhere” urbanistic („urban” sigur nu îi putem spune). O vacă la păscut, având în background un familiar ansamblu rezidenţial clujean de Bună Ziua. Aşa-zisul cartier Bună Ziua. Un cetăţean căţărat pe o fereastră şi ajustând amplasarea antenei parabolice. Un excavator de oraş, împotmolit şi luptând aproape ridicol, în timp ce încearcă să doboare un ultim copăcel dintr-un spaţiu public de oraş, pe care o administraţie a decis să îl mai lase fără nişte verde în centru. Sunt câteva imagini dintr-un film semnat de trei tineri francezi veniţi să documenteze urbanismul de România, în trei oraşe alese: Cluj, Constanţa şi Iaşi.

„Şantier în lucru – Les villes d’après”, realizat de Sindy Quere, Guillaume Lebon şi Bénédicte Vacquerel, a fost prezentat miercuri publicului clujean, într-un loc el însuşi emblematic pentru evoluţia oraşului: Fabrica de Pensule, fostă unitate de producţie, pentru care se desenaseră planuri imobiliare, amânate de criza economică, un loc transformat acum în spaţiu alternativ de evenimente culturale. Documentarul, filmat în trei oraşe-cheie (Cluj-Napoca, Constanta si Iasi) între 2012 si 2013, şi-a propus, spun realizatorii săi, să pună accentul pe transformarea şi dezvoltarea în era post-comunistă şi a fost prezentat de Institutul Francez din Cluj si Urban Balkan Project.

Imaginile filmate în cele trei oraşe seamănă, blocurile comuniste masive şi gri seamănă, până şi frânturile de faţade în culori-semne de reabilitare termică seamănă, mixul rural-urban (care amestecă un traseu de mall cu câte o căruţă arhaică) seamănă şi, până la urmă, destinul surprins, pe scurt, al celor trei oraşe româneşti seamănă: zone populate cu locuinţe colective în beton şi coloşi industriali în era ante ’89, industria decăzută în anii care au urmat, foste spaţii de producţie preluate şi transformate în proiecte imobiliare (mai mult sau mai puţin reuşite), zone fără infrastructură aglomerate cu blocuri noi în boom economic de după 2000, împânzirea oraşelor cu panouri de „Şantier în lucru”, apariţia primelor clădiri de birouri şi mall-uri, uneori ameninţând coerenţa centrelor istorice sau spaţiile verzi şi urmarea de după căderea pieţei imobiliare: fantome de şantiere şi mult haos. Toate puse în paralel cu sau întrerupte de câte o voce de arhitect sau chiar arhitect-şef vorbind despre planuri şi strategii. La care se adaugă, în fiecare dintre oraşe, câteva tentative de reabilitare, planuri de noi PUG-uri, câte un spaţiu public reactivat sau primele apariţii de reacţii civice din partea populaţiei, în apărarea urbanismului civilizat.

Personajele alese ca voci care să povestească despre urbanismul local sunt cele cunoscute. La Cluj, arhitectul Şerban Ţigănaş (asociat în birou de proiectare, membru în comisia de urbanism a oraşului şi preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România) vorbeşte despre dezvoltarea haotică din perioada boom-ului imobiliar, când s-au construit locuinţe în zone fără infrastructură. Dar şi la Iaşi oraşul a crescut tot necontrolat, aflăm în documentarul Oraşelor „de după”: arhitecţii de aici le povestesc francezilor (şi publicului) despre dezvoltarea urbană în zone periurbane şi despre apariţia proiectelor rezidenţiale necompletate cu alte funcţiuni decât cele de locuire (gen servicii, comerţ, parcuri). La Iaşi, criza imobiliară a blocat proiecte şi şantiere, cum de altfel poţi să vezi şi pe harta clujeană. Tot în Iaşi, un şef de administraţie încearcă să convingă audienţa că noul ansamblu Palas (proiect imobiliar al ieşeanului Iulian Dascălu, proprietarul grupului Iulius, cu extensii imobiliare şi la Cluj) a devenit „ancoră” pentru oraş, cu beneficii în domeniul turismului. La Constanţa, o voce contemporană (şef de operaţiuni de mall) punctează realist: suntem un amestec de corporaţie şi bazar.

La Constanţa, printre proiectele imobiliare pluteşte „ameninţarea” unor viitoare turnuri de 15 etaje, de prezenţa cărora se arată îngrijoraţi unii dintre locuitori, care nu văd prea nimerită alăturarea acestora cu vechile imobile-moştenire de oraş. Şi iarăşi, chiar fără ca proiectele să fie amintite în filmul francez, orice clujean care a urmărit propunerile de proiecte din ultimii ani poate să vadă paralela: şi la Cluj silueta oraşului dominat de turnuri de catedrale s-a confruntat cu perspectiva unor P+15+… În Constanţa, protagoniştii de la malul mării se văd nevoiţi să sublinieze că locul trăieşte pe sezoane (mai ales vara), dar se vorbeşte despre reactivarea spaţiilor, o dată cu apariţia unui Hilton sau a unui port de yacht-uri. La Iaşi, strategia administraţiei este să folosească râul care traversează zona şi să îl transforme în spaţiu de agrement. La Cluj, printre obiectivele noi, prezentate şi de francezi, se numără stadionul Cluj Arena, noile zone pietonale din centru şi Piaţa Muzeului.

Din Cluj, arhitectul Eugen Pănescu (membru în Comisia de Urbanism a oraşului, dar şi în echipa de proiect pentru noul PUG) trasează una dintre concluzii: „cine şi-a permis să schimbe regulile le-a schimbat”, cu speranţa asumată ca noul regulament să lase mai puţin loc de interpretare, se zice. Dar nici Constanţa nu pare mai departe în ceea ce priveşte respectul în faţa strategiilor: „se fac planuri, dar nu se respectă”, ni se explică de la malul mării.

Perspectiva satirică din anumite momente ale filmului s-a „instalat” în etapa de montaj (când au fost introduse, de pildă, imagini cu haos urbanistic care alternează cu declaraţii ale oficialilor), în vreme ce filmările s-au dorit obiective, au precizat autorii filmului, răspunzând publicului clujean. „Am ales trei oraşe despre care în Franţa se cunoşteau mai puţine lucruri. Bucureştiul de exemplu este mai cunoscut. Apoi, e vorba de zone cu profiluri diferite – Clujul are influenţe din Europa de Vest, Iaşiul – influenţe ruse, iar Constanţa – orientale”, a explicat Guillaume Lebon, vorbind despre selecţia oraşelor. Documentarul a fost bine primit şi de publicul francez, care s-a identificat pe alocuri cu experienţele româneşti, au mai precizat autorii, care s-au arătat însă bucuroşi de reacţia clujenilor, care au răspuns, fie şi prin câte un râs din sală, imaginilor evoluţiei urbanistice prezentate pe ecran în sala de cinema improvizată a Fabricii de Pensule.

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.