Închide

Cu cine poate cădea U Cluj în barajul de promovare în Liga a III-a și ce s-a întâmplat în ultimii ani

Sport by Catalin Suciu - Apr 18, 2017 0 3248

Universitatea va câștiga, cel mai probabil, seria Ligii a patra din care face parte, pe județul Cluj, dar nu va obține automat și promovarea în al treilea eșalon. Studenții vor susține un meci de baraj în dublă manșă cu o altă câștigătoare de serie dintr-un județ învecinat.

Chiar și așa, U Cluj n-ar trebui, teoretic, să întâmpine mari probleme, fiind singura echipă care se antrenează zilnic. În rest, majoritatea celorlalte se întâlnesc cu o zi sau două înainatea unui meci și de obicei se pregătesc pe terenuri sintetice, în cele mai fericite cazuri sau pe o tarla din localitate.

Câștigătoarele seriilor din liga a patra se vor duela pentru promovare în urma unei trageri la sorți care va fi organizată de Federația Română de Fotbal. Sistemul diferă în fiecare an, în funcție de posibilitățile financiare pe care le are fiecare. De exemplu, anul trecut erau programate 21 de meciuri de baraj, dar trei nu s-au mai disputat deoarece câte o combatantă nu s-a mai prezentat la baraj. “Astea-s lucruri frecvente aici, la liga 4. Așa va fi și anul ăsta. Și noi, pe Cluj, am pățit-o cu Potaissa Turda acum doi ani, când nu s-o mai prezentat la meci de promovare că n-o avut bani”, povestește Vasile Marc, președintele Asociației Județene de Fotbal Cluj.

“Nu-mi fac probleme de U. Că doară îi cea mai bună dintre toate. Cu oricine cade, n-ar trebui să aibă probleme că-i cea mai bună. O să cadă cu una dintre câștigătoarele din județele apropiate. Nu știm câte intră pe zona noastră, că diferă de la an la an. Anul trecut, de exemplu, a intrat și Aradul aici”, mai spune Marc.

Am selectat 9 județe cu care se poate interescta Universitatea. Cu mici excepții, echipele câștigătoare aproape că se știu.

Sălaj

Aici seria e dominată de Unirea Mirșid, care are 52 de puncte. A marcat 142 de goluri în 20 de meciuri și a încasat 26. Unirea e urmată de Rapid Jibou, care are 48 de puncte, însă un meci mai puțin.

Alba

ACS Şurianu 1945 Sebeş domină seria, bifând 15 victorii și 2 remize. Are golaverajul 65-9 și nu are adversară în lupta pentru locul 1.

Bihor

CS Diosig Bihardioszeg e pe primul loc cu 50 de puncte. Are 16 victorii, 2 remize și o singură înfrângere. Golaveraj 70-20.

Bistrița Năsăud

ACS Dumitra domină campionatul. 47 de puncte, 15 victorii, 2 remize, 1 înfrângere. Golaveraj 82-20

Mureș

A.S. MUREȘUL RUȘII MUNȚI – 49 de puncte, 16 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri, golaveraj 51-25

Maramureș

Avântul Bârsana – 37 de puncte, 12 victorii, 1 remiză, golaveraj 66-12.

Satu Mare

Unirea 08 Tășnad se îndreaptă sigur spre câștigarea seriei. Are 40 de puncte, 13 victorii, 1 remiză și o înfrângere. Catenaccio funcționează de minune, dacă ne gândim că echipa 08 Tășnad a primit doar 6 goluri într-o serie din care mai fac parte, printre altele, Recolta Dorolț II, Victoria Apa sau Turul Micula.

Sibiu

Luptă strânsă în Sibiu. FC Avrig e lideră cu 49 de puncte, 16 victorii, 1 remiză și o înfrângere. Are 94 de goluri marcate și 8 primite, însă n-are liniște. Asta, deoarece redutabila Păltiniș Rășinari e la două lungimi în spate. Rășianariul are 15 victorii, 2 remize, 1 înfrângere și un atac de invidiat, după 100 de goluri marcate.

Arad

Crișul Chișineu Criș e lider solitar. Are 21 de meciuri și 21 de victorii. A marcat 76 de goluri și a primit 7.

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011.
A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie
2009.
Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.

Articole similare

Nici un comentariu

Scrie un comentariu