Închide

Creatorul Alien, omagiat la TIFF Cluj cu două filme, între care și cel mai nou, Alien:Covenant, plus documentare

Cultură by Actual de Cluj - apr. 06, 2017 0 215

Creatorul faimosului extraterestru din seria Alien, artistul elvețian H. R. Giger, e celebrat la ediția din acest an a festivalului de film Transilania, ce are loc la începutul lunii iunie în Cluj-Napoca.

H. R. Giger e omagiat în cadrul unei retrospective, căci artistul a creat în cariera sa de 45 de ani o colecție impresionantă de lucrări, nu doar extraterestrul din seria Alien.

Portretul H.R. Giger va cuprinde filme care explorează culisele creației lui, precum și două titluri din seria Alien, ambele regizate de Ridley Scott: primul, cel din 1979, și cel mai recent, Alien: Covenant (2017), care se va lansa în acest an. Invitați speciali la TIFF vor fi regizorul Zev Deans, un pasionat al operei lui și cel care organizează un festival H.R. Giger, și Leslie Barany, fostul agent și prieten apropiat al regretatului artist. Retrospectiva de la Cluj include o serie de mediumetraje inedite, plus cel mai nou film din seria Alien. „Opera lui H.R. Giger merită descoperită în toată splendoarea ei suprarealistă și kinky”, spune directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov. Proiecțiile sunt împărțite în două calupuri; primul, „The Collaborations of H.R. Giger”, surprinde câteva dintre colaborările sale cu alți artiști: trupa Blondie, pentru albumul Koo Koo, în „A New Face of Debbie Harry” (1982, F.M. Murer), și pictorii Claude Sandoz și Walter Wegmüller, în „Tagtraum” (1973, regia J.J. Wittmer). În „Swissmade 2069” (1982, regia F.M. Murer), o distopie SF realizată din perspectiva unui extraterestru, Giger își face debutul în design de costume și recuzită.

Al doilea calup îi introduce pe spectatori în culisele creației lui Giger: „Behind the Scenes of H.R. Giger’s studio”. În „Passagen” (1970, regia F.M. Murer), fascinat de mecanica strivirii cutiilor metalice la groapa de gunoi, Giger creează o serie celebră de picturi, numită „Passagen”. Interviuri cu prieteni, membri ai familiei, curatori și colecționari conturează un portret intim al artistului în „Giger’s Necronomicon” (1975, regia J.J. Wittmer), în timp ce „Giger’s Alien” (1979, r. Mia Bonzanigo & J.J. Wittmer) documentează vârful carierei sale – lucrul pe platourile de filmare la Alien.

H.R. Giger (1940 – 2014) s-a născut într-o familie de chimiști în Chur, Elveția, a studiat arhitectură și design industrial și și-a dezvoltat stilul unic descoperind aerografia, cu ajutorul căreia a creat peisajele biomecanice întunecate, suprarealiste, care i-au adus faima. Cea mai cunoscută carte a sa, Necronomicon (1977) l-a fascinat pe Ridley Scott, care l-a abordat pentru Alien. Filmul i-a adus un Oscar pentru efecte vizuale, trofeu acordat atât pentru creatura din film, în toate ipostazele ei, cât și pentru interiorul navei spațiale și exterioare. Artistul a mai creat obiecte pentru Poltergeist II, Species, dar și schițe pentru legendarul film niciodată realizat al lui Alejandro Jodorowsky, Dune.

Cărți, sculpturi, picturi, obiecte de design interior, filme, postere, coperte de albume – toate au fost reunite în Muzeul H.R. Giger, deschis în 1998 în Chateau Saint Germain. Faimoase sunt și „Giger bars”, baruri cu un design unic în lume, concepute de artist. Peste 20 de cărți au fost dedicate operei sale, iar muzee din Paris, New York, Praga, Frankfurt, Moscova sau Istanbul au organizat ample retrospective.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Tags