Închide

Contestația ACI dă roade. Compania obține și cel de-al doilea contract de parc industrial

AdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - apr. 24, 2014 0 243

Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean se întrunește marți pentru a pune în aplicare decizia Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), în privința atribuirii contractului de extindere a Parcului Tetarom I, de pe strada Tăietura Turcului.

Teta

 

Inițial, acest contract a fost adjudecat de asocierea  Trustul de Instalații Montaj şi Construcții S.A. – Grup 4 Instalații S.A. – Electroconstrucția Elco Cluj S.A. – Regia Autonomă a Drumurilor Județene Cluj.  Oferta propusă pentru acest contract se ridică la suma 37.374.750 lei fara TVA. Clasată pe locul al doilea, compania ACI a depus o contestație, semnalând o situație de conflict de interese în cazul Regiei de Drumuri.

Direcția Juridică a Consiliului Județean a admis că la momentul în care s-a atribuit contractul, datele privind situația acestui conflict de interese, la nivelul Regiei de Drumuri, erau complet necunoscute. „Noi am aflat de abia după ce s-a atribuit contractul despre acest conflict de interese și am informat CNSC că ne asumăm această eroare”, a comentat şeful Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii de la Consiliul Judeţean, Mariana Rațiu. În consecință, CNSC a dispus anularea rezultatului licitației și reluarea evaluării ofertelor. Mariana Rațiu a explicat că, procedural, CNSC nu avea cum să elimine direct oferta Trustului de Instalații Montaj și Construcții, și că acest lucru trebuie să-l decidă Comisia de evaluare din cadrul Consiliului Județean. Și cum administrația județeană și-a asumat deja greșeala, se subînțelege că acest contract va fi atribuit companiei ACI. De altfel, în acest moment, doar ACI se mai află în competiția pentru adjudecarea acestui contract. Restul firmelor participante  au fost descalificate sau și-au retras garanțiile de participare la licitație. ACI ar urma să obțină, prin urmare, și contractul pentru extinderea parcului industrial Tetarom I, după ce zilele trecute a semnat contractul pentru construcția Tetarom IV.

Avocații Trustului de Instalații Montaj şi Construcții au încercat să arate că oferta propusă de compania pe care o reprezintă nu ar trebui descalifiactă, având în vedere că situația conflictului de interese afectează doar Regia de Drumuri, nu și pe ceilalți asociați.  Mariana Rațiu a explicat, însă, că ofertantul nu ar mai fi același și că rezultatul licitației nu ar mai putea fi valabil.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.