Închide

Conferinţă cu 300 de arhitecţi la Cluj. Despre oraşe inteligente şi patrimoniu

Actualitate by Actual de Cluj - aug. 17, 2017 0 311

Oraşe inteligente, geometria satului şi conservarea patrimoniului sunt temele în jurul cărora vor dezbate la Cluj peste 300 de arhitecţi. În noiembrie, ArchiTECHture Conference&Expo are loc într-un spaţiu nou-vechi: Centrul de Interes, adică noul sediu de pe platforma Tehnofrig al unei facţiuni de artişti desprinşi din Fabrica de Pensule.

Ediţia din acest an e mai deschisă spre tehnologiile inovative din domeniu şi se concentrează pe asocierea dintre modernismul urban şi prezervarea arhitecturii tradiţionale rurale, spun organizatorii.
De la oraşele inteligente la geometria satului este tema principală a evenimentului şi propune un dialog despre componenţa tehnologică a arhitecturii, între cei patru piloni: arhitecţi, autorităţi, furnizori şi societatea civilă”, transmit organizatorii.

Evenimentul are loc în 17 noiembrie, iar tematicile vor fi prezentate în trei săli, pe trei scene, unde sesiunile se vor desfăşura în paralel.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu