Închide

Cod galben de ninsori pentru munții din Cluj, vreme rece în tot județul

Actualitate by Actual de Cluj - oct. 06, 2016 0 318

Cod galben de ninsori în zona de munte a Clujului, dar și avertizare meteorologică pentru întreg județul – și nu numai – din cauza temperaturilor reci și a frigului.

Administrația Națională de Meteorologie a instituit cod galben de ninsori pentru zona de munte a județelor Cluj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Maramureș, valabil din această dimineață și până la ora 16; meteorologii avertizează că va fi semnalată ninsoare moderată ce scade vizibilitatea la sub 100 de metri. În plus însă, avertizează aceștia, scade temperatura brusc în Maramureș; Crișana și Nord-Vestul Transilvaniei, unde găsim vreme rece, brumă și ploi moderate până mâine. „În intervalul menţionat în Maramureş, Crişana, precum şi în nord-vestul Transilvaniei va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25…30 l/mp. În zona de munte vor predomina ninsorile şi în special în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă”, explică meteorologii, care adaugă că temporar vântul va avea intensificări în nord-vestul țării, mai ales la munte, unde vitezele la rafală vor atinge 70 km/h.

Vremea se va menţine deosebit de rece în special în regiunile intracarpatice, iar temperaturile minime vor fi negative local în Transilvania şi pe arii restrânse în Moldova, nordul Olteniei şi al Munteniei, unde se va produce brumă. De vineri seara și până sâmbătă după-masă ploile se vor extinde treptat şi vor cuprinde regiunile din jumătatea de sud-est a teritoriului, unde cantităţile de apă vor fi însemnate, avertizează meteorologii.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu