Închide

Clujul, locul al doilea pe țară la salarii. Unde sunt cele mai mici venituri și cine conduce în top

Sinteză știri naționale by Catalin Suciu - apr. 12, 2017 0 479

Județul Cluj este al doilea din România la venituri/cap de locuitor, potrivit datelor Comisiei Naționale de Prognoză (CNP).

Judeţul cu cel mai mic salariu mediu net din România în 2017, după datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) nu e nici Vaslui, nici Teleorman, cum ar fi opinia publică tentată să creadă, ci unul aflat în plină prăbuşire economică, anunță economica.net.

Topul este condus de București, cu câștig mediu net de 3207 lei, iar Clujul al doilea, cu 2504. Pe 3 e Timiș. cu 2501 lei.

Cetăţenii din alte 16 judeţe au în medie câştiguri de sub 1.900 de lei. În numai şapte judeţe din toată ţara, inclusiv Bucureşti-Ilfov, sunt salarii peste sau apropiate de media naţională.

Salarii mici, sub 1.800 lei, sunt întâlnite și în Vâlcea (1.725 lei medie net lunar), Harghita (1.713 lei), Covasna (1.747 lei), Bihor (1.734 lei).

Potrivit aceleiaşi prognoze, salariul mediu net lunar pe economie va creşte de la 2.047 lei, anul trecut, la 2.864 de lei, în anul 2020. Aşadar, o creştere, la nivel naţional, de 39,9%, începând din acest an până în 2020.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.