Clujul a văzut la TIFF Planeta Petrila. Studiu de caz: cum salvezi cu artă patrimoniul industrial
ActualitateFestivalFilmTop News by Kristina Reştea - iun. 09, 2017 0 1038
„Când plini de praf cu paşi trudiţi / Ieşim din mină obosiţi / Ne doare că-n lumina sa / Pământul ţine-o lume rea”. Asta sună în „lumina pământului”, în timp ce, pe un perete, artiştii desenează dreptunghiuri negre ce cuprind numele minerilor care şi-au pierdut viaţa în subteran. La Petrila se pregăteşte închiderea minei şi raderea de pe faţa pământului a clădirilor industriale ce făcuseră parte din ansamblul minier. Un fost topograf petrilean, devenit artist și activist, adună roţi, televizoare vechi, costume din second hand-uri şi hărţi de acum istorice, adună oameni, plănuieşte evenimente şi pune culori şi mesaje vii pe ziduri gri. Luptă, adică, pentru ceea ce, crede el, mai poate salva locul: popularea lui cu artă şi cultură. La Petrila? La Petrila. Documentarul lui Andrei Dăscălescu Planeta Petrila , cu povestea salvării prin artă a fostei exploatări miniere, s-a văzut în premieră în România la TIFF joi seara, într-o sală arhiplină. Andrei Dăscălescu e deja pe lista festivalului de la Cluj: lua Premiul de debut la TIFF 2009 cu Constantin și Elena.
Petrila, 2013. Mina urmează să se închidă şi clădirile industriale se pregătesc de demolare. Buldozerele apar rapid şi încep treaba. Urmează „ecologizarea” locului, pentru care s-au mobilizat deja bani serioşi. O mână de oameni, în frunte cu artistul vizual Ion Barbu, fost topograf la Mina Petrila – artişti, arhitecţi, Asociaţia PlusMinus şi mineri – vor să salveze ce se mai poate salva din patrimoniul industrial al locului. Ion Barbu are un plan: hub cultural la Petrila. Ce începi să întrezăreşti din lupta lor e că nu e de ajuns să razi ceva ca să faci loc noului, că poţi să te foloseşti de trecut ca să spui poveşti, că poţi să salvezi istorie şi să atragi oameni. Dezvăluirea finalului nu e „spoiler” de film, fiindcă se cunoaşte din viaţa reală: în ianuarie 2016 apărea în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Culturii care privea clasarea exploatării miniere Petrila în lista Monumentelor Istorice.
Momentele întunecate (la propriu – sunt filmări de sub pământ), cu feţe negre şi zâmbete albe alternează cu lumea colorată pe care Ion Barbu o construieşte în Petrila, cu mesaje din lumea artei. Viaţa şi filmul curg (cu emoţie şi mult umor) între un trecut industrial ce devine istorie, tranziţia sumbră cu demolări şi disponibilizări (mina avea cândva peste 4000 de angajaţi, acum mai sunt câteva zeci) şi un posibil, dar aparent îndepărtat viitor în care artiştii ar putea juca roluri principale.
Andrei Dăscălescu, după premiera de la Cluj: „Nu mă aşteptam la un film cu happy end”
Numărul de locuri din sala de la Cercul Militar s-a dovedit insuficient pentru cei care ar fi vrut să vadă documentarul lui Dăscălescu şi, după proiecţie, filmul a fost îndelung aplaudat de public. A venit echipa filmului, dar şi producătorii de la HBO.
Tânărul regizor a explicat, pe scurt, povestea din spatele poveştii adevărate. „Am început proiectul în mai 2013. Mi-am dorit să fac un film cu două lumi paralele. Una era cea a minei şi cum se lucrează în mină, pentru că urma să se închidă peste doi ani, în 2015. Şi o altă intenţie era să urmăresc lupta artistului Ion Barbu pentru a salva clădirile minei de la demolare. De la început am ştiut că aveam două flme şi că va trebui să găsesc un mod de a le combina. Sper că am făcut-o cum trebuie. Mă aşteptam ca finalul documentarului să fie cu ultimele demolări ale clădirlor. Nu mă aşteptam la un film cu happy end, dar din fericire s-a întâmplat”, a spus Dăscălescu răspunzând la întrebarea moderatorului privind evoluţia firului de poveste. „E un proiect pe care oamenii îl vor înţelege oriunde, aici, dar şi în alte locuri din lume. Avem nevoie de mai mulţi oameni ca Ion Barbu. E un proiect ce dă un exemplu pozitiv, despre a găsi moduri de exprimare, despre cum să se folosească arta pentru a păstra ceva din trecut. Nu doar să se radă tot şi să înceapă noul, ci să se ia ce e mai bun din trecut”, e mesajul producătorilor de la HBO. Cel mai dificil lucru pe parcursul filmărilor a ţinut de obţinerea aprobărilor necesare pentru ca regizorul ne-miner să coboare în subteran şi să filmeze, mai explică echipa filmului.
La premieră a venit şi „sindicalistul” – brigadierul-șef Cătălin Cenușă, cel pe care în documentar îl vedem conducându-şi echipa de mineri în ultimele clipe de „viaţă” ale minei, înainte să fie mutaţi la o alta. „Nu am decât cuvinte de laudă pentru un regizor ca domnul Andrei Dăscălescu şi pentru curajul nebun pe care l-a avut să încerce sau să înceapă să schimbe faţa minerilor, care suferă de peste 27 de ani. A avut în timpul filmărilor un curaj pe care nu l-am mai întâlnit până la el. Au fost momente imprevizibile, pe care noi le întâlnim zilnic în subteran. Nu s-a speriat. Numai cu oameni ca Andrei Dăscălescu şi ca dvs, văd că sunteţi mulţi tineri aici, în sală, putem face ceva ca să schimbăm în totalitate şi faţa României”, a fost mesajul de pe scenă al omului care coboară de ani de zile în subteran. Dacă Cătălin Cenuşă a emoţionat publicul cu propria emoţie şi mesajul direct, Ion Barbu a adus râsete. „Nu mi-a fost uşor. Există o lege în Petrila care spune că iaurtul, spre deosebire de Petrila, are o cultură vie şi activă. La Petrila deja s-a întâmplat ceva care echivalează cu marele premiu de la TIFF. Un consilier din Opoziţie, de la PNL, e pe cale să fie dat afară pentru că a îndrăznit să laude filmul în public. Îi mulţumim pentru activitatea de până acum şi sperăm ca exemplul să fie continuat. Au mai rămas 20, ceea ce nu e mult. Se poate”, zice Barbu, acompaniat de râsetele (şi aplauzele) sălii. Înainte să coboare de pe scenă, pentru a lăsa loc pentru proiecţia următoare, regizorul Andrei Dăscălescu ne-a mai dat o informaţie: cu prilejul avanpremierei documentarului, care a avut loc desigur la Petrila, Andrei a fost numit cetăţean de onoare al localităţii. „Asta vine cu un loc de veci în Petrila”, a mai menţionat, amuzat, regizorul.
Artistul care a colorat Petrila. „De istorie, mai ales de aia tristă, nu poţi să te desparţi decât râzând”
L-am întâlnit, după proiecţie, pe Ion Barbu şi, printre felicitările cinefililor, l-am mai reţinut pentru câteva întrebări. A încercat să lanseze un festival, dar s-a lovit de lipsa sprijinului financiar, iar lupta cu buldozerele şi forţele potrivnice pentru „hub”-ul cultural Petrila pare să îl fi obosit puţin.
Cum arată în viziunea dvs, la modul ideal, viitorul Petrilei? Ce ar trebui să se întâmple mai departe cu aceste clădiri (salvate, sperăm) în Petrila?
Ar trebui să se întâmple două lucrurile: petrilenii, fruntea lor, să mă reconsidere. (Râde). Să îmi dea de lucru, că de idei nu duc lipsă. Ca să transformăm mina Petrila în „Maglavitul” artistic al României.
Spuneaţi undeva în începutul documentarului că arta poate salva Petrila. Mai credeţi asta?
Cred că arta poate salva orice localitate nenorocită. Petrila cu atât mai mult cu cât are nişte date în plus; aici a intervenit şi orgoliul meu de petrilean şi moştenirea culturală pe care a dat-o României – Ion D Sîrbu, Miron Cozma. Şi Miron Cozma e un brand, dacă ştii să îl foloseşti. M-am gândit la asta şi am şi propus – dar cine mă ascultă pe mine? – să facem un muzeu al mineriadelor. De istorie, mai ales de aia tristă, nu poţi să te desparţi decât râzând.
Dvs sunteţi petrilean şi artist. Dar de ce să le-ar păsa celorlalţi de Petrila? Ce au de văzut acolo cei care nu sunt familiarizaţi cu ce e de salvat în localitatea minieră?
Ne jucăm cu paradoxul. În Petrila poţi să vezi totul sau nimic. Ceea ce Petrila are şi nu au mulţi: Petrila începe sau se termină cu un cimitir. Depinde din ce punct priveşti.
Cine a fost actorul principal în lupta aceasta pentru salvarea patrimoniului industrial?
Eu îmi asum doar meritul de a fi fost bulgărele de început care a declanşat mişcarea pe care am susţinut-o apoi cu hapenning-uri. Ca să dăm culoare şi să susţinem demersurile. Greul a fost al asociaţiei de arhitecţi PlusMinus, care a mişcat lucruri. Lucrul foarte important a fost că a venit guvernul Cioloş şi ministrul Vlad Alexandrescu care a avut curajul să semneze ordinul de clasificare. A fost o aliniere a planetelor în cazul planetei Petrila.
Surpriza de după proiecţie, pregătită de echipa Planeta Petrila:
