Închide

“Clujul a primit prea puțini bani”, se plânge Tișe. PSD-iștii au ținut să-i împrospăteze memoria

ActualitateAdministrațiePoliticaTop News by Cosmina Fernoaga - Jul 20, 2017 1 445

Prin Programul de Dezvoltare Locală – gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, primăriile clujene vor încasa din bugetul național 670.367.594 de lei, pentru diferite lucrări de investiție. Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-a plâns că suma este mult prea mică și a acuzat Guvernul PSD că ar sabota marile proiecte ale Clujului.  “Recenta alocare de fonduri a dat Guvernului PSD ocazia de a-și manifesta, din nou, disprețul față de clujeni. Alocarea pentru județul Cluj a doar 670 de milioane de lei, adică 2,24% din totalul fondurilor, reprezintă o nouă sfidare a Clujului și a tot ceea ce el reprezintă. Suma alocată situează județul Cluj pe locul 31 în ceea ce privește cuantumul fondurilor alocate. Asta, în condițiile în care județul nostru se situează pe locul 5 la nivel național în ceea ce privește contribuția la buget!” – a transmis liderul administrației județene printr-un comunicat de presă.

Reacția liderului PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, nu a întârziat să apară: “Alin Tișe este doar o umbră politică în PNL, fără viziune, fără susținere și din păcate este corigent și la capitolul proiecte pentru Cluj și clujeni, în dreptul său fiind ZERO realizări la un an de mandat” .  Nasra a continuat reamintind că PSD a alocat fonduri pentru mai multe obiective importante de investiție, derulate chiar de Primăria lui Emil Boc.

Supărarea lui Tișe

În lipsa oricăror criterii obiective de evaluare, niciunul dintre marile proiecte ale județului Cluj, nici Aeroportul, nici centurile ocolitoare și niciun alt proiect major de dezvoltare a Clujului nu a fost considerat de guvernarea PSD ca fiind suficient de important pentru a fi finanțat. Este absolut de neconceput ca după mai bine de 27 de ani deciziile publice să fie adoptate de Guvern într-o asemenea manieră discreționară și abuzivă. Este un nou act de sabotare a județului Cluj și a proiectelor de dezvoltare ale acestuia, act pe care nu am să îl tolerez însă” – a transmis Alin Tișe. El a continuat solicitându-i Guvernului să ia măsurile care se impun pentru a corecta această nedreptate flagrantă făcută Clujului. “Alocarea de fonduri trebuie să se facă pe măsura contribuției pe care județul Cluj o are la bugetul de stat”, a apreciat Tișe.

Liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra a ținut să-i reamintească lui Tișe că partidul guvernanții PSD au contribuit la multe alte proiecte de investiție ale Clujului. El arată că după ce Tișe a pierdut alegerile din 2012 și implicit conducerea Consiliului Județean Cluj,  județul nostru a beneficiat de fonduri pentru următoarele:

– Pista de 2.100 de metri a Aeroportului Internațional Cluj „Avram Iancu” a fost o prioritate zero pentru Guvernul PSD, un obiectiv de importanță națională, o investiție de 230 milioane lei în pista propriu-zisă, 11,6 milioane de lei pentru devierea râurilor Murători și Becaș, 4,5 milioane pentru partea de ghidaj și 23 de milioane pentru exproprieri.

– Și dacă luăm ca referință luna octombrie a anului 2013 (la inaugurarea pistei de 2.100 metri a Aeroportului Inernațional Avram Iancu Cluj), când primarul Emil Boc îi cerea vicepremierului Liviu Dragnea, un ajutor
pentru realizarea bazei sportive din Gheorgheni, în 2016, Tișe și Boc au uitat să amintească acea rugăminte adresată președintelui PSD, Liviu Dragnea și care s-a finalizat printr-o finanțare de aproximativ 20 de milioane de lei, asigurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Compania Națională de Investiții.

– Guvernul PSD a alocat 188 de milioane de lei din bugetul național, Autostrăzii Transilvania, pentru a acoperi datoriile guvernului Boc și a reînceput lucrările la acest obiectiv regional, alocând în fiecare an
sume considerabile din buget.

– O altă investiţie importantă este autostrada Turda-Sebes de 70,2 km, în valoare de 550 milioane de euro, care va lega Transilvania prin coridorul 4 de Europa, și pentru care și în 2017 se alocă sume considerabile. Conform vicepremierul Sevil Shhaideh, în 2017, vor fi finalizate două loturi din autostrada Turda-Sebeș!

– Tot în bilanțul guvernării PSD îi mai amintim finului primarului Emil Boc finalizarea centurii Vâlcele-Apahida, pentru aceasta alocându-se din fonduri guvernamentale 113 milioane lei”.

Citiți și:

Clujul încasează peste 670,36 de milioane de lei, prin Programul de Dezvoltare Locală

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie
2014.
A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la
cotidianul “Bună ziua, Ardeal”.
A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Un comentariu

  1. guvernul psd traiaste din comunicate de presa si promisiuni neonorata.
    hai sa vedem si ce fac. pana la urma pe vremea lui boc tise samd. s-a facut o sala pol, un stadion, o autostrada.
    psd nu facut nimic niciunde in tara doar a sifonat bani. ok nu a facut la cluj ca aici e portocaliu dar nu a facut NICIUNDE IN TARA.

Scrie un comentariu