Închide

Clujenii cu credite în franci elvețieni ies duminică în stradă: vor convertirea creditelor în lei

ActualitateEconomie by Mihai Prodan - feb. 05, 2015 0 281

Clienții băncilor care s-au fript cu credite în franci elvețieni și care și-au văzut rata dublată în câțiva ani ies în stradă, în cinci orașe din țară, inclusiv la Cluj.
Protestatarii cer Guvernului, Camerei Deputaților, Băncii Naționale și băncilor comerciale convertirea în lei a creditelor în valută – nu doar franci elvețieni, ci și euro sau dolari, de exemplu.
La Cluj, protestul are loc duminică între orele 12 și 15, dar astfel de proteste sunt organizate și în București, Craiova, Iași și Timișoara. Păgubiții s-au organizat într-un grup pe rețeaua de socializare Facebook, ce numără în prezent peste 20.000 membri, acumulați doar în trei săptămâni. Aceștia au întocmit o inițiativă legislativă pe care au depus-o la Guvern, Camera Deputaților și Senat pri care se cer, în afară de convertirea creditelor în valută, și interzicerea solicitării și aplicării oricăror altor comisioane, costuri și garanții suplimentare în procesul de conversie și interzicerea perceperii unei dobânzi anuale efective mai mari în noua monedă de creditare.

Criza creditelor în franci elvețieni a izbucnit la luna trecută, când doar în 15 ianuarie francul s-a apreciat cu aproximativ 30% față de euro, după ce banca centrală a Elveției a decis să renunțe la plafonul minim de schimb valutar, cu o paritate de 1,2 franci la 1 euro.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.