Închide

Cine va aduce profit primăriei din Sala Polivalentă

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 03, 2014 0 551

Cei șapte membri ai Consiliul de Administrație ai noii societăți înființate de primărie pentru a administra polivalenta au fost validați de Consiliul Local la ședința ordinară programată la finalul lunii august. Favoritul la șefia noii societăți este fostul deputat, în prezent membru PDL Petru Călian. El spune că nu s-a gândit la respectiva poziție, dar că are experiență în a conduce societăți comerciale, activitate de care se ocupă din 1992.

 

În noul CA au fost validați de forul local: Ovidiu Cîmpean, Dan Macovei, ambii angajați în cadrul primăriei clujene și membri PDL, dar și alți doi democrat-liberali – Marinela Cozea și Petru Călian. Pe lângă aceștia au mai primit votul consilierilor locali Ionuț Moldovan (PNL), Viorel Nicolae Daniș (PSD) și Gaspar Istvan (UDMR).

 

Sursele actualdecluj spun că cel care va conduce Consiliul de Administrație și implicit noua societate inființată de prmărie pentru a administra sala polivalentă va fi Petru Călian, membru PDL, fost deputat, fost membru PRM.

 

Călian a declarat pentru actualdecluj.ro că nu s-a gândit la poziția de director al societății care va administra sala polivalentă, dar că are experiență din 1992 la conducerea unor societăți comerciale. „Am vrut să fac parte din acest Consiliu de Administrație pentru că mă încadrez în cerințe și vreau să ajut. E prematur încă, nu m-am gândit dacă vreau să conduc noua societate. Vom vedea la momentul potrivit. Contrar a ce spun unuii sau alții am experiență în domeniul privat la conducerea unor societăți din 1992. Important este ca noua societate să genereze profit. Acesta este obiectivul său”, a spus Călian.

 

La începutul anului, consilierul USL Gabriel Oniga a penalizat public primăria și pe Petru Călian care, membru PDL fiind, a încasat bani publici de la primărie, în urma unor contracte de achiție directă. El exemplifica că firma Modena, deţinută de ex-deputatul Petru Călian, a avut, în 2012, trei contracte aproape de limita plafonului legal de încredinţare direct (15.000 de euro) pentru furnizare de mobilier, încheiate cu primăria clujeană.

 

Consiliul Local a stabilit la ședința ordinară de vineri ca indemnizația noilor membri ai Consiliului de Administrația de la sala polivalentă să fie de 1400 lei brut per membru. La celelalte două societăți deținute de primăriei, Cluj Innovation Park și Compania de Transport, indemnizația a fost stabilită la 1000 de lei, lunar, per membru.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.

Articole similare