Închide

Cine sunt tinerii români care studiază emoții și tratamente pentru boli. Premii la Cluj, via America, în Cercetare

ActualitateTop News by Kristina Reştea - iul. 23, 2015 0 685

Într-o țară în care cercetarea este subfinanțată și de unde mulți dintre cei mai buni dintre cei buni aleg să își urmeze cariera în locuri unde își pot dezvolta, susținuți, ideile, câțiva tineri rămân și caută să inoveze. În Cluj, studiază emoții și caută soluții pentru lupta cu bolile (și au grijă să își menționeze îndrumătorii). Cinci dintre tinerii care fac cercetare în România (trei dintre ei în Cluj) au fost premiați azi, la final de primă ediție a concursului „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”. Premiile au fost lansate la inițiativa cercetătoarei Rada Mihalcea, profesor asociat la Universitatea din Michigan, care a studiat la Universitatea Tehnică din Cluj. Pe scena de premiere a venit să le vorbească tinerilor cercetători și publicului și academicianul Solomon Marcus.

Concursul, aflat la prima ediție, și-a propus să îi recunoască și să îi aducă în luminăpe tinerii cercetători care „au demonstrat excelența și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății”, spun organizatorii. În total, s-au înscris 60 de aplicații din întreaga țară, din diferite domenii.

Motivele care au inspirat ideea premiilor au fost două, spune Rada Mihalcea. „Primul este că, deși am 40 de ani, încă ascult de tata (Dan Mihalcea, cercetător, n.red.)”, a amintit ea despre cel care a inspirat inițiativa de a-i premia pe cei din domeniu. „Motivul principal a fost dorința de a recompensa cercetarea în România. Sunt mai multe premii la nivel național, dar nu există unul care să se adreseze în special tinerilor. Scopul acestor premii este să îi încurajeze pe tineri să facă cercetare. E important ca tinerii să se simtă apreciați pentru munca lor”, consideră Rada Mihalcea. La care Solomon Marcus adaugă: cea mai importantă recompensă pentru un cercetător este bucuria de a găsi răspunsuri la întrebările lumii.

„Eu sunt psiholog”, se prezintă, simplu, de pe scena cu premiu I, Andrei Miu, de la Universitatea Babeș-Bolyai. Acesta s-a specializat în Științe cognitive. „Laboratorul de neuroștiințe cognitive pe care îl conduc se ocupă de studierea emoțiilor. Ne interesează felul în care factorii genetici contribuie la creativitatea noastră emoțională și felul în care putem să ne controlăm emoțiile în situații stresante”, explică tânărul, care nu a uitat să menționeze că se lucrează în echipă multidisciplinară de studiu, dar l-a amintit și pe cel care l-a introdus în domeniu: profesorul Mircea Miclea. „Cred că această inițiativă (premierea cercetătorilor, n.red.) atrage atenția asupra activității de cercetare din Cluj și a rezultatelor cercetărilor din România. Și sper că va stimula dezvoltarea interesului pentru cercetare”, a subliniat Miu.

Câștigătorul premiului II, Ciprian Tomuleasa, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, e medic la Institutul Oncologic și cercetător științific în cadrul UMF. „Domeniile noastre de interes sunt hematologia moleculară și utilizarea biomarkerilor moleculari pentru diagnosticul și prognosticul afecțiunilor onco-hematologice, dar și, din punct de vedere clinic, în curând, să sperăm, transplantul medular. Trainingul meu și colaborările noastre sunt cu Universitatea de Medicină din Tokyo, Cape Town și univ din Europa și Statele Unite”, spune Tomuleasa.

Dan Cristian Vodnar (mențiune) lucrează sub cupola Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Cercetările care încep să iasă în spațiul public sunt realizate alături de colegi și foști studenți, a menționat Vodnar. „Avem nevoie de cercetători de performanță”, subliniază el. Cercetările noastre sunt orientate în general în zona alimentară, dezvoltăm diverse concepte, de ambalaje inteligente. Un proiect de cercetare la care lucrăm acum are în vedere crearea unei băuturi speciale pentru persoane care suferă de boli gastro-intestinale”, explică Vodnar. Cu acest proiect, reprezentantul USAMV tocmai a fost selectat pentru participare la European Social Innovation Competition. „Toate cercetările noastre au legătură cu domeniul social, se reîntorc în societate”, mai spune cercetătorul.

Câștigătorii:

premiul I: Andrei Miu, Universitatea „Babeș-Bolyai”

premiul II: Ciprian Tomuleasa, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”

premiul III: Lavinia Curecheriu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”

 

Mențiuni speciale:

Dan Cristian Vodnar, Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

Diana Serbezeanu, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni”

 

Concursul a fost susținut și de primăria municipiului și de sponsori (premiul I – 1.500 de dolari), iar primarul Emil Boc a promis că această competiție va fi dusă mai departe și în anii viitori. Edilul a făcut și botezul: „premiile Rada Mihalcea”. Citește AICI despre concurs și comisia de evaluare.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.

Articole similare