Cine sunt cei 5 tineri refugiați din Siria care au ajuns să facă șaorme la Cluj

Adnan, Ahmed, Mahmoud și Nayef îi cheamă pe băieți. Al cincilea e exilat într-o șaormerie mai îndepărtată, și, în felul ăsta, protejat de atenția presei și necesitatea de a povesti de 27 de ori pe zi despre cum a călătorit spre România într-o barcă gonflabilă.

Mahmoud are 25 de ani și, într-un fel, e vocea grupului – ceilalți băieți sunt pe tura de noapte și nu prea apuci să stai de vorbă cu ei sau nu rup deloc engleză. Bariera lingvistică e semnificativă. În afară de Mahmoud, pentru toți ai nevoie de traducător. Eiad ajută la interpretare, dar discuțiile sunt segmentate, deconectate.

Băieții par prietenoși, dar spun aceleași lucruri, pe un ton detașat, aproape o poezie cu care se protejează de vocile care încă susțin că toți vin cu bombe în dotare:

E frumos în Cluj. Ne place în România. Ne e dor de casă, dar vrem să ne construim un viitor aici. Nu, nu ne simțim discriminați.

Mahmoud e diferit. Vorbește cu convingere și cu emoție și pe sub lucrurile pe care le spune știi sigur că sunt straturi peste straturi de lucruri pe care nu le spune – le simți în discuție cu oricare dintre ei, protejate cu grijă de traducere și vârâte în spatele unor aparente diferențe culturale: „N-am mâncat niciodată mâncare românească”, îmi spune Nayef, deși e în România de câteva luni bune, „noi mâncăm aici, la șaormerie, sau ne gătim acasă”. Doar Mahmoud are ceva de adăugat – faptul că îi e dor de mâncarea de acasă. Și nu, n-a căpătat o pasiune subită pentru sarmale.

Mahmoud are 23 de ani și e din Latakia. Mama, tata și trei surori căsătorite au rămas în Siria, pe când frații i-au plecat cu toții în Turcia. Acasă studia Business Management. Aici învârte șaorme – o oportunitate de muncă pentru care e recunoscător, dar care nu era tocmai în planurile lui de viitor.

„Părinților mei nu le lipsește nimic acasă – doar siguranța. Eu am plecat, pentru că dacă n-o făceam, mă recrutau în armată, m-ar fi trimis pe front, unde trebuia să aleg între a-mi ucide oamenii sau a muri. Omoară sau mori – aia e singura alegere. Dacă nu vrei să faci alegerea asta, trebuie să pleci din țară. Eu sunt încă șocat că am ajuns aici, e ca un vis, parcă nu-mi vine să cred că mi-am părăsit familia.”

Citește întregul articol pe vice.com

Nici un comentariu

Actual de Cluj