Închide

Cine face lucrările pentru Suplacu de Barcău – Borș din Autostrada Transilvania pentru aproape 200 milioane euro

ActualitateEconomieTop News by Actual de Cluj - apr. 06, 2015 0 606

Porțiunea Suplacu de Barcău – Borș din Autostrada Transilvania are constructor, ale cărui lucrări au fost adjudecate pentru o sumă de peste 870 milioane de lei, anunță Compania Națională de Autostrăzi.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA anunţă azi că în urmă cu aproape o săptămână, în ultima zi din martie, a fost desemnat câștigătorul licitației pentru contractul de proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu-Mureș – Cluj – Oradea, secțiunea 3C Suplacu de Barcău – Borș (km 4+200 – km 64+450). Contractant e asocierea Corsan SA – Corviam Construccion SA, Consinit SRL, Road Consulting & Design Solution SRL și Via Design SRL. Asocierea va face lucrările pentru o sumă de 701 milioane de lei plus TVA, adică 875 milioane de lei sau 194 milioane de euro.
Durata estimată a Contractului de proiectare și execuție lucrări este de 24 luni, la care se adaugă 30 luni perioada de garanție, precizează CNADNR.

Secțiunea 3C a Autostrăzii Transilvania, Suplacu de Barcău – Borș e construită pe teritoriul județului Bihor și are o lungime de 64,5 kilometri. La momentul demarării lucrărilor, în 2004, tronsonul ar fi trbuit început în iunie 2004, cu o valoare estimată a contractului de 245,34 milioane de euro. Constructorul inițial al autostrăzii, Bechtel SUA, începuse deja lucrările la acesta când contractul a fost reziliat, iar în acest moment tronsonul e realizat în pondere de 50%.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu