Cinci noi parkinguri pentru Cluj în cartiere

Cinci noi parkinguri pentru Cluj în cartiere

Admininistrația locală a bătut în cuie locații pentru cinci noi parcări pe care să le edifice în cartierele clujene. Este vorba despre terenuri libere de sarcini din cartierele Mănăștur, Mărăști și Gheorgheni unde primăria intenționează să construiască parkinguri de cartier, pe modelul celor deja amenjate în oraș.

Viitoarele parcări urmează să fie amenajate pe Primăverii nr. 8, pe strada Mogoșoaia, pe aleea Azuga, pe strada Băița nr. 3 și pe strada Trotușului nr. 5. Pentru acestea amplasamente vor fi demarate studiile urbanistice, studiile de defabilitate și proiectele tehnice, într-o primă fază.

În acest sens, consilierii locali vor dezbate, la ședința de săptămâna aceasta, includerea respectivelor amplasamente pe lista obiectivelor de investiții pe 2016. Pentru fiecare din cele cinci amplasamente, alocarea bugetată propusă pentru faza de studii și proiecte tehnice este de câte 100.000 lei. După această fază pot demara și licitațiile pentru pornirea studiilor necesare, studii care urmează să stabilează și numărul de locuri de parcare pentru fiecare dintre aceste cinci noi parkinguri. După ce aceste parkinguri vor avea indicatorii tehnico economici asumați de către forul local, pot fi demarate și licitațiile pentru construcția respectivelor parcări de cartier.

Construcția de parkinguri de cartier merge mână în mână cu un alt plan măreț al primăriei, de a demola garajele din oraș. Oficialii instituției au anunțat că grajele de cartier vor fi demolate treptat, pe măsură ce primăria va găsi amplasamente compacte ocupate de acestea unde va construi parkinguri.

Noua politică a primăriei: garajele din Cluj se vor demola când vor exista amplasamente libere de sarcini unde să se facă parkinguri

FaceBOC. Despre piața garajelor de cartier. Primarul: “Eu nu aș face o investiție pe termen mediu sau lung într-un garaj în oraș”

Anul acesta, primăria a demarat și licitația pentru construirea parkingului studențesc, într-un parteneriat cu UBB Cluj, pe un teren situat în campusul Hasdeu, pe strada Păstorului. Acestă parcare supraterană urmează să aibă 320 de locuri de parcare și este estimat la peste 5,5 milioane de euro, iar licitația pentru lucrările de construcție este programată în 14 noiembrie.

AICI DETALII:

Primăria caută constructor pentru parkingul studențesc de 5,5 milioane euro din Hasdeu

De asemenea, primăria face eforturi să termine parkingul de pe Negoiu, unde oficialii au anunțat, pe Facebook, că au negociat cu constructorii (care aveau dificultăți financiare și întrârzieri foarte mari în livrarea contractului) să termine parcarea până la finalul acestui an.

AICI DETALII:

VIDEO Primăria speră să termine după patru ani un parking în cel mai mare cartier al Clujului

În iulie anul acesta, consilierii locali au dat undă verde, pe partea de proiect urbanistic, și noului parking promis de primăriei încă de acum doi ani în cel mai mare cartier al orașului, Mănăștur, pe strada Primaverii – colt cu aleea Garbau. Viitorul parking va avea o capacitate de 410 de locuri de parcare iar primăria estimează că parkingul va fi gata în 2 ani de zile. Aproximativ 60 de garaje ale locuitorilor din zona amplasamentului viitorului parking vor fi dezafectate, iar proprietarii vor primi cu prioritate locuri de parcare în viitorul parking, aceasta fiind practiva administrației în cazul în care amplasamnetele pentru parkinguri sunt ocupate cu garaje.

AICI DETALII:

Cum va arăta parkingul de cartier votat “cu două mâini”

Până în prezent, administrația locală a construit parcări supraterane în cartierul Mănăștur, în Mărăști și în Gheorgheni.

Comments

comments

3 COMENTARII

  1. mihai, stai linistit nu se va face nimic. eventual unul la 5 ani.
    deci e oficial ca nu se mai darama garajele? au castigat votantii lu boc?
    nu are curaj sa le darame. stam cu favelele langa noi din cauza unui primar incapabil.
    ce minciune e asta se darama doar cele unde se fac parkinguri????????
    SI RESTUL GUNOAIELOR???????????????????

Scrie un comentariu