Închide

CFR Cluj, al doilea succes consecutiv în cantonament. Rezervele au făcut legea, Deac a pasat decisiv

Sport by Catalin Suciu - ian. 20, 2017 0 600

După 2-0 cu UFA din Rusia, echipa din Gruia s-a impus cu 4-1 în fața echipei Mezokovesd -Zsori, formația clasată pe locul 5 în prima ligă a Ungariei.

Echipa lui Miriuță își găsește cadența în Cipru, iar pregătirea părții secunde a campionatului pare că merge cât se poate de bine. Cu Deac și Bumba sosiți în această iarnă, formația clujeană își anunță pretențiile la primele locuri. Cinci partide mai are de jucat CFR-ul până în play-off, iar evoluția echipei – cel puțin în perioada de pregătire – îi dă motive de satistacție lui Miriuță. CFR-ul a câștigat fără drept de apel al doilea joc consecutiv în cantonamentul cipriot, după golurile semnate de Gomelt, Păun (2) și Neagu, feroviarii irosind și un penalty prin Omrani. Deac a evoluat din noi ca mijlocaș central, pentru al doilea meci consecutiv, acesta fiind postul pe care va fi utizilat, cel mai probabil, și în jocurile oficiale. „E polivalent, poate juca pe orice post la mijloc, atât în bandă, cât și în centru. E un fotbalist care ne va ajuta foarte mult. Am mare încredere în el”, a spus Miriuță. Deac a fost unul dintre cei mai buni, pasând decisiv la deschiderea scorului în meciul cu maghiarii.
Claudiu Bumba a evoluat în partea secundă a meciului.

 

Primul 11 în meciul cu Mezokovesd:

Marc – Lopes, Horj, Larie, Camora – Nouvier, Gomelt, Deac, Sorsa – Juan Carlos – Omrani

Au mai intrat: D. Roman, Peteleu, L. Rus, Păun, A. Mureşan, Bumba, Neagu şi portarul Mincă.

Următoarele meciuri de verificare ale CFR-ului: 

24 IAN | CFR CLUJ VS ARKA GDYNIA (POL)

27 IAN | CFR CLUJ VS KORONA KIELCE (POL)

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.