Închide

Cetățenii care se apară de etajele vecine, mustrați în Biserică. Pentru că își blochează "Frații" investitori

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - sept. 16, 2014 0 1713

Cea mai invidiată acțiune civică în domeniul urbanismului, cea a riveranilor de pe Măceșului, care au reușit să oprească un șantier de blocuri cu cinci-zece etaje, a intrat în etapa proceselor în instanță. Deci a nervilor de oțel. Chiar dacă alți investitori din oraș, victime ale urbanismului de conjunctură, au fost geloși pe protestele de pe Măceșului, să fii protestatar în Cluj e dificil pentru că trebuie să îți asumi presiuni laice și instituționalizare. Și mai trebuie să fii pregătit să-ți înlocuiești mașina cu bicicleta, să fii controlat de instituțiile statului sau chiar sa fii dat examplu negativ comunității, direct din „casa Domnului”

sursa foto: APUS Macesului

sursa foto: APUS Macesului

Când te bați în instanță, ca Asociație care și-a propus să lupte împotriva abuzurilor urbanistice din oraș, nu-ți rămâne decât să ai o răbdare de fier și să reziști tuturor tertipurilor folosite de partea adversă dar și termenelor fixate de reprezentanții Justiției.

În această fază a ajuns și Asociația pentru Protecția Urbanistică a Străzii (APUS) Măceșului formată din peste 40 de riverani din zona șantierului blocurilor de 5-10 etaje de pe strada din Bună Ziua ale beneficiarului Synesis Development. Au protestat în stradă, iar acum se luptă în instanță.

O acțiune a fost strămutată la Maramureș, iar alta, cea a prefecturii prin care s-a cerut demolarea construcțiilor, se judecă la Cluj și este în stadiu incipient.

„Vă informăm că eforturile disperate ale adversarilor noștri în final au dat rezultate, așadar instanța a decis, în ședința din 23.07.2014, strămutarea cauzei la judecătoria Maramureș dar în același timp a păstrat toate actele și deciziile existente în dosar până în momentul strămutării. Acest demers face parte din arsenalul nu tocmai onest, dar absolut legal, al adversarilor noștri care prin asemenea manevre încearcă să ne producă costuri suplimentare care să ne determine să renunțam la cauză. Rămânem consecvenți în acțiunile noastre și ne păstram aceeași încredere în justiția română indiferent de locul în care se întamplă actul de justiție. În concluzie, dragi prieteni, nu disperați, nu am pierdut războiul, nu am pierdut nici măcar o bătălie, ni s-a impus doar schimbarea câmpului de luptă. Nu uitați, vă rog, că echipele care au valoare joacă cel puțin la fel de bine și în deplasare ca și pe teren propriu”, atrăgeau atenția reprezentanții Asociației la final de iulie.

sursa foto: APUS Macesului

sursa foto: APUS Macesului

Chiar și așa, acțiunea de pe Măceșului a stârnit gelozia multor investitori din oraș care s-au trezit cu blocuri de multe etaje lângă construcțiile lor de locuințe mai pitice pe care nu au mai putut să le vândă cu peste 1000 de euro metrul pătrat. „Eu nu mă pot băga, dar voi (noii locatari -n.red.) trebuia să faceți ca cei de pe Măceșului, să ieșiți cu toții în stradă”, menționa unul dintre investitorii dezamăgiți că în ograda sa cazul Măceșului nu a fost reprodus de aceeași manieră.

Dacă sunt și invidiați, în viața reală protestarii de pe Măceșului au fost nevoiți să reziste, pentru că să fii protestatar este o „meserie” grea. S-au făcut presiuni și unii protestatari au renunțat, după cum arată dosarul cauzei. Vorbim de două persoane care au afaceri în domeniul construcțiilor și care s-au trezit cu controale de la instituțiile statului. Așa că au preferat să se retragă. Ceea ce nu se vede în acte este viața de după ce iei atitudine civică la Cluj. Dacă ai mașină, cu singuranță va fi vandalizată, de la cauciucuri tăiate, la spumă poliuretanică sau zgârieturi de la un capătat la altul al autoturismului. Se fac presiuni laice și instituționalizate și trebuie să reziști, spun membri ai asociației. Unii au fost mustrați chiar la biserică, certați fiind că că s-au întors împotriva fratelui David (Beniamim David, reprezentantul Synesis Development).

Deocamdată șantierul de pe Măceșului este sistat. Acțiunea prefecturii împotriva construcțiilor de pe Măceșului a avut deocamdată doar primul termen. Iar asociația APUS vrea să se constituie parte la acțiune, iar acum se discută despre calitatea procesuală a acesteia, contructorul invocând faptul că nu o dețin.

Prefectura Cluj a atacat în contencios administrative în 14 martie 2014 documentaţia şi autorizaţiile de construire pentru blocurile de 5-10 etaje de pe strada Măcesului ale beneficiarului Synesis Development. Prefectura a cerut inclusiv demolarea construcţiilor deja edificate. Tot în martie, șantierul a fost sistat.

sursa foto: APUS Macesului

sursa foto: APUS Macesului

Până și primăria le-a dat dreptate protestarilor, însă a menționat că din punct de vedere instituțional nu se mai poate face nimic pentru că autorizațiile de construire au produs deja efecte. Preşedintele comisiei de urbanism a consilierilor locali, Adrian Popa, declara la începutul acestui an că revocarea autorizaţiilor emise de primărie pentru proiectul Synesis de pe Măceşului este tardivă, întrucât actele au intrat în circuitul civil. O parte din terenul de peste 1,3 hectare pe care s-a început construcția ansamblului de blocuri de pe Măceșului are încadrare ca spațiu verde, iar Adrian Popa recomanda protestarilor să marșeze pe respectiva chestiune în instanță. „Dacă cetăţenii vor merge în instanţă, noi le-am dat exact, mură-n gură, ce elemente pot invoca ca să câştige”, spunea consilierul Adrian Popa.

Conform hotărârii Consiliului Local nr. 458 din 2008, pe str. Măceşului s-au avizat un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un ansamblu mixt de locuinţe şi dotări, de la demisol, parter şi trei etaje la subsol, demisol, parter şi 10 etaje. Mai precis, a fost modificată Unitatea Teritorială de Referinţă a zonei de la maxim trei etaje şi spaţii verzi în L6c – zonă de locuinţe şi dotări, servicii cu regim de înălţime variabil, de la trei la 10 etaje. Dezvoltatorul ansamblului de pe Măceşului, Synesis Development, reprezentată de Beniamin David a obţinut două autorizaţii de la primărie, în octombrie şi noiembrie 2013, conform PUZ aprobat în 2008. Proiectanţii de la Scripcariu Birou Arhitectură susțineau, că actualii dezvoltatori care au cumpărat terenul vor construi mai puţin decât prevederile PUZ din 2008.

Autorizațiile de construire deja emise de primărie s-au dat invocându-se cerințele exprese din documentații potrivit cărora dezvoltarea infrastructurii este prioritară. Adică investitorul este obligat ca mai întâi să traseze drumurile, să prelungească reţelele edilitare cu elementele specific: post transformator, staţie reglare gaze, staţie pompare, rezervor de apă. Pentru această etapă, de altfel, s-au eliberat şi autorizaţiile de construire în toamna anului trecut – bloc A, B cu şase nivele, drum de acces şi reţele.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.