Închide

Cercetat de Agenția Națională de Integritate

ActualitateAdministrațieTop News by Cosmina Fernoaga - iun. 29, 2017 0 574

Consilierul județean PSD, Vasile Sălătioan, este cercetat de către Agenția Națională de Integritate (ANI), privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese, având în vedere că firmele în care acesta era acționar (sau angajat) au beneficiat de contracte de lucrări publice – mare parte dintre ele atribuite în mod direct de către regii și instituții subordonate Consiliului Județean.

ANI a luat la puricat contractele care au fost atribuite firmelor Perfectinstal Service, ASY Instal, ASY Exim, de către instituțiile și regiile Consiliului Județean, începând din anul 2012, de când Sălătioan a preluat primul său mandat de consilier județean. Potrivit informațiilor Actual de Cluj, reprezentanții ANI au solicitat, zilele trecute, de la Consiliul Județean, toate documentele justificative care au stat la baza atribuirii acestor contracte. Și nu sunt urmărite doar contractele de lucrări, ci și alte titpuri de contracte de pe urma cărora ar fi putut avea beneficii Vasile Sălătioan, soția și copiii săi.  De asemenea, sunt urmărite și contractele de lucrări pe care Sălătioan le-ar fi obținut de la unele primării clujene. Reamintim că administrația județeană alocă anual un procent semnificativ din venituri pentru lucrările de investiții ale primăriilor clujene. Sălătioan era, în mandatul trecut, tocmai președintele Comisiei de Buget Finanțe din cadrul Consiliului Județean, fiind implicat în mod direct în procesul de împărțire a banilor către primăriile clujene. Sunt verificate inclusiv contractele de care au beneficiat Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Vadul Someșului și Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Colina, în care Sălătioan ar avea de asemenea interese patrimoniale.

Abonat la contracte „prin încredințare directă”

Actual de Cluj relata încă din octombrie, anul trecut, despre contractele pe care firmele lui Sălătioan le-au obținut prin încredințare directă, de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC). La acea vreme, consilierul județean Vasile Sălătioan se pregătea să candideze pentru un mandat de deputat.  ANI s-a sesizat, iar în noirmebire 2016 a deschis dosarul cu nr. 47465/A/II. Documentele justificative care ar urma să probeze incompatibilitatea sau conflictul de interese în care s-a regăsit Sălătioan au fost solicitate doar acum. Rămâne de văzut care va fi concluzia ANI, cert este că în acest moment, el riscă nu doar să-și piardă mandatul, ci și să i se interzică să mai candideze pentru vreo funcție publică.

Cum și-a justificat  contractele cu instituția subordonată Consiliului Județean

Sălătioan aprecia, anul trecut, penru Actualdecluj.ro că nu se afla în confliict de interese, pentru că nu mai era acționar la Asy Exim de prin 2012-2013, adică imediat după ce a a ajuns consilier județean. El a rămas doar angajat cu 4 ore. Dintr-un raport al comisiei de disciplină de la nivelul Consiliului Județean, efectuat în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC), reiese că firma Asy Exim a beneficiat în doi ani de nu mai puțin de 7 contracte de lucrări (reparații instalații, centrale termice, revizii etc).  Legea prevede ca aceste contracte să fie însoțite de o garanție de bună execuție, pe care firma Asy Exim nu a plătit-o nicidoată. Lucrările din cadrul DGASPC sunt doar câteva, însă Vasile Sălătioan mai are două firme: Asy Instal și PerfectInstal.

Citiți și: 

Hrăpărețul PSD din Consiliul Județean Cluj care e abonat la banii instituției fără să-i pese de vreo regulă

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.

Articole similare