Închide

Centru pentru pacienți cu boli inflamatorii intestinale, al doilea din țară, deschis azi la Cluj

Sănătate by Actual de Cluj - oct. 10, 2017 0 712

Centru pentru Pacienți cu Boli Inflamatorii Intestinale – există așa ceva și a fost deschis azi la Cluj, al doilea din țară după cel din Fundeni, în București.

Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale (CDPBII), inaugurat astăzi la Cluj-Napoca, este al doilea astfel de centru de excelență din România, după cel deschis la București în cadrul Institutului Fundeni, în luna mai, și funcționează în cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie-Hepatologie ‘Prof. Dr. Octavian Fodor’ Cluj-Napoca. „Un astfel de centru promovează o abordare integrată și personalizată a pacientului cu boli inflamatorii intestinale, ale cărui nevoi de îngrijire și tratament sunt foarte complexe”, explică șeful clinicii Medicale III din cadrul IRGH, doctorul Marcel Tanțău. „Avem echipe multidisciplinare care evaluează starea pacientului, stabilesc schema terapeutică și îl monitorizează permanent, astfel încât tratamentul și îngrijirea lui să fie actualizate și optimizate în funcție de răspunsul la tratament și de evoluția bolii. Mai mult decât atât, medicii se întâlnesc și discută periodic cazurile complexe și decizia terapeutică și se implică în educația pacienților și familiilor acestora”. Institutul din Cluj dispune de cea mai bună aparatură și tehnică endoscopică, imagistică și chirurgicală și de echipe multidisciplinare formate din gastroenterolog, anatomopatolog, chirurg, imagist, psiholog, pediatru, farmacist, asistente specializate și dietetician. „Bolile inflamatorii intestinale sunt afecțiuni incurabile și dizabilitante, care schimbă pentru totdeauna viața pacientului, sub toate aspectele ei – profesional, social, familial. De multe ori, aceste afecțiuni sunt diagnosticate într-un stadiu avansat, iar pacienții nu beneficiază de tratamentul adecvat. Prin formarea și acreditarea unor astfel de centre de excelență și prin echipele multidisciplinare create, pacientul este tratat individual, iar boala este abordată sub toate aspectele și cu toate implicațiile ei. Chiar dacă trăiește cu boala toată viața și trebuie să urmeze tratamentul permanent, pacientul cu BII nu mai este o povară pentru cei din jur și pentru sistemul de sănătate, nu mai este nevoit să stea o perioadă foarte lungă în spital, se poate îngriji singur și se poate reîntoarce la profesia sa. Altfel spus, pacientul cu BII poate trăi normal”, spune președintele în exercițiu al Clubului Român pentru Boala Crohn și Colită Ulcerativă, Mircea Diculescu.

Demersurile în vederea deschiderii unor astfel de centre au început în 2014, când un grup de lucru din cadrul clubului pentru boala Crohn, dedicat acestui proiect, a analizat un raport KPMG care a evaluat situația din opt astfel de unități din lume, dar și alte date din literatura de specialitate. Ulterior, experții au extras criteriile care definesc excelența în asistența pacienților cu boli inflamatorii intestinale, un set de indicatori de calitate, structură și rezultate, și a evaluat aplicabilitatea lor în România. Inaugurarea centrului de azi de la Cluj a inclus și o dezbatere pe teme precum formarea și acreditarea de centre dedicate îngrijirii pacienților cu boli inflamatorii intestinale, îngrijirea centrată pe pacient, importanța controlului bolii pe termen lung și optimizarea monitorizării, creșterea calității vieții, reducerea costurilor tratamentului.

În România, aproximativ 15.000 de pacienți sunt diagnosticați cu boală Crohn sau rectocolită ulcero-hemoragică, dintre care peste 2.500 sunt cuprinși în Registrele Naționale IBD Prospect și EPIROM. În prezent, atât pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cât și medicii acestora se confruntă cu provocări majore precum inconsistența în aplicarea protocoalelor de diagnostic și tratament, diagnosticul tardiv și trimiterea cu întârziere către centrele specializate sau absența facilităților destinate tratamentului complex al bolii -co-morbidități, condiții asociate — denutriție, depresie, anxietate, anemie, boală osoasă, complicații oftalmologice, articulare, dermatologice și altele.

Bolile inflamatorii intestinale (BII), din care fac parte boala Crohn și rectocolita ulcero-hemoragică, sunt boli cronice gastro-intestinale manifestate prin diaree, rectoragii – pierderea de sânge în scaun, dureri abdominale, incontinență, scaune imperioase, pierdere în greutate, denutriție, anemie sau oboseală. Deși bolile inflamatorii intestinale pot apărea la orice vârstă, cele mai multe cazuri debutează la persoane tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani. Bolile inflamatorii intestinale rezultă din interacțiunea complexă dintre predispoziția genetică a individului și factori de mediu, îndeosebi dieta – dieta săracă în fructe și vegetale proaspete, alimentele supraprocesate, alimentația tip fast-food și altele.

Orice persoană care dezvoltă scaune cu sânge, mucus și puroi, peste 3-4 până la 20/zi, apărute atât ziua cât și noaptea, dureri abdominale, febră, pierderea apetitului, scădere în greutate o perioadă mai lungă de 4 săptămâni trebuie să se prezinte de urgență la medic.

Pacienții pot trece prin mai multe evaluări medicale înainte de a se stabili diagnosticul corect, întrucât simptomele bolilor inflamatorii intestinale sunt insuficient cunoscute și asemănătoare cu cele întâlnite în alte afecțiuni ale tractului gastrointestinal. Netratate și necontrolate, bolile inflamatorii intestinale evoluează în pusee de activitate inflamatorie, adeseori complicate cu stenoze sau ocluzie, malabsorbție și malnutriție, fistule, abcese, cancer colonic. Peste jumătate dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale necesită intervenții chirurgicale, uneori multiple, pentru tratamentul complicațiilor sau controlul bolii; 53% dintre pacienții cu boala Crohn necesită spitalizare în decurs de 10 ani de la diagnostic, 30-50% dintre pacienți au nevoie de o intervenție chirurgicală și până la 20% dintre aceștia necesită o a doua operație în interval de 5-10 ani. Aproximativ 20-40% dintre pacienții cu boli inflamatorii intestinale prezintă numeroase complicații extraintestinale sau afecțiuni asociate ale ochilor, ale articulațiilor, pielii și altele.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu