Cel mai în vârstă candidat la Bac din Cluj are 53 de...

Cel mai în vârstă candidat la Bac din Cluj are 53 de ani și a dat examenul de 4 ori. “Când m-a sunat domnul profesor și mi-a zis ce notă am luat am plâns de bucurie”

by -
0 2007

Cel mai în vârstă candidat la examenul de Bacalaureat din Cluj e o doamnă de 53 de ani care s-a întors pe băncile școlii după 30 de ani și nu s-a lăsat până nu a absolvit examenul, chiar dacă asta a însemnat să susțină o probă de nu mai puțin de patru ori în cinci ani.

Turgyan Ilona a împlinit 53 de ani în aprilie și e gestionară la o firmă de confecții; de altfel, în această industrie a intrat imediat ce a terminat clasa a X-a și a avansat toate treptele de la ucenică până la gestionar – sunt doar câteva trepte pe care le poți urca atunci când nu ai diploma de Bacalaureat, iar Turgyan și-a dat seama că e nevoie, după 30 de ani, să se întoarcă pe băncile școlii, să susțină nu mai puțin de trei ani de cursuri iar la sfârșitul lor să susțină “examenul maturității”. Pare ușor, chiar dacă e lung, dar parcursul a continuat, căci a trebuit să susțină o probă de nu mai puțin de patru ori. Turgyan: “m-am angajat după clasa a X-a și m-am înscris la seral, dar îmi era prea greu să mă duc la școală și la serviciu lucram în schimburi și o săptămână întotdeauna lipseam. Absențele s-au înmulțit și am zis că pot apăsa pedala de la mașina de cusut și fără școală, pur și simplu am abandonat-o. După aceea am avut familie, dorința a rămas, n-am avut timp pentru mine, dar după 40 de ani, când copiii cresc și o femeie se mai eliberează, are puțin mai mult timp liber, am zis “oare ce-ar fi dacă m-aș înscrie?”. Pentru că lucram trebuia să optez pentru o școală unde pot frecventa normal. Am ales Didactica Nova, mergeam pe module la școală, nu trebuia să merg zilnic așa că nu am acumulat absențele. A trebuit să fac trei ani de școală din nou, clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a”.

O dată liceul absolvit în 2011 Turgyan s-a înscris și la bacalaureat, în același an. “În 2011 când am terminat și am mers la Bac am așteptat și eu rezultatele, dar la mate am picat. La română era în ordine, geografie în ordine, dar la matematică doar 3.40. A fost o decepție în toată regula. Apoi am încercat în toamnă, între timp am luat ore, iar nu am reușit. Am zis “no gata, fiecare om să-și cunoască limitele”. Dar am încercat și în vară și nu l-am luat și am zis că sigur nu voi fi ministru, îmi ajunge liceul și va fi bine. Dar au trecut 5 ani și la un moment dat aș fi putut merge altundeva la servici dar nu puteam fără bac. Anul trecut în toamnă am zis că mai încerc o dată pentru mine. Nu am spus nimănui. M-am dus înapoi la școală și domnul profesor mi-a dat meditații din februarie în fiecare marți am avut ore de matematică, băbește, și ca maghiară am avut anumite greutăți cu termenele de matematică, formule pe care trebuia să le învăț, să le memorez. Când am mers acum la Bac chiar când am intrat în curtea liceului de muzică zice domnul de la poartă “unde mergeți?”. “La examen”. “Faceți parte din comisie?”. Am realizat că “Doamne, în ce m-am băgat”. Când m-am așezat și am primit subiectele mi-am închipuit cum mi-a zis domnul profesor: “te uiți, vezi ce este, dacă ai greșit te duci mai departe, nu te opri pentru că te încurci”. Mai mare satisfacție decât când m-a sunat domnul profesor și mi-a zis ce notă am luat am zis că nu mai pot, așa am plâns de bucurie că nu vă dați seama”.

După meditații luni întregi și după ce a susținut examenul de patru ori, Turgyan a reușit să obțină la sesiunea din această vară nota 6.90 la matematică – și, cu 7.80 la română și 8.30 la geografie în 2011, media sa generală e de 7.66.

După ce a muncit o viață în croitorie, din 1980, planurile sale sunt acum să se înscrie la o școală postliceală de contabilitate primară – dar pentru aceasta nu e nevoie de o diplomă de bacalaureat. Merită efortul? “Vedeți, degeaba lucrez la firma aceasta demult, am un loc anume, sunt respectată, dar vin alții mai tineri, cu școală, și eu cu toată experiența asta nu voi putea ajunge la salariile lor pentru că așa e lumea. Sunt mulți care termină și sunt competenți, fără bac unde te duci? nimeni nu te ia”.

În final Ilona Turgyan ține să-i mulțumească profesorului său de matematică, Ionel Conț de la Didactica Nova, pentru că meditațiile sale au ajutat-o să reușească, în final, să obțină o notă bună la examen.

În Cluj au susținut examenul de Bacalaureat un număr de 4.204 candidați, dintre care aproape 3.800 sunt din promoția curentă și 400 din promoțiile anterioare – o creștere cu 200 față de anul trecut.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu