Închide

Ce ți se pregătește la Cluj de Ziua Națională: paradă cu sute de militari și zeci de mijloace tehnice, plus un moment în premieră

ActualitateTop News by Actual de Cluj - nov. 29, 2017 0 599

Parada de ziua națională de la Cluj se anunță de amploare: 800 de militari au fost mobilizați pentru aceasta, plus 60 de mijloace tehnice – adică transportatoare blindate, autospeciale, lansatoare de rachete și altele.

La paradă participă militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Crucii Roșii și Poliției Locale.
Din partea Ministerului Apărării Naționale vor lua parte militari din structuri ale Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, astfel: Regimentul 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu”, Regimentul 317 ISR ”Vlădeasa”, Batalionul 811 Infanterie ”Dragonii Transilvani”, Batalionul 7 Aruncătoare Proiectile Reactive „General Vasile Danacu”, Batalionul 55 Apărare Antiaeriană ”Someș”, Batalionul 400 Sprijin ”Feleacu”, Batalionul 55 Comunicații și Informatică „Napoca”.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi compuse din specialiști ai Inspectoratului de Poliție Județean, Grupării de Jandarmi Mobilă “Ştefan Cicio-Pop”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Avram Iancu” și Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan”. La sărbătoarea românilor din Cluj-Napoca vor fi prezenți în blocul de defilare și reprezentanți ai Serviciului Român de Informații cu tehnica din dotare și ale Poliției Locale. Pentru prima dată, ceremonia include și un moment aparte pregătit de un copil de doar cinci anișori, Adrian Chira din Târgu Mureș, care va recita o poezie. Pentru prima dată în ultimii ani, în cadrul ceremoniei militare din Piața Avram Iancu imnul național va fi intonat de o mezzosoprană, Lavinia Bocu.

Înainte de ceremonia pregătită în piața Avram Iancu mijloacele tehnice participante la paradă vor fi dispuse pe bulevardul Eroilor și pe strada Napoca, între orele 9 și 10, și pot fi vizionate de trecători.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare