O dată pe an avem dreptul să fim și noi subiectivi. Textele de mai jos nu sunt nici cele mai bune, nici cele mai citite, ci mai ales, cele mai dragi mie. Dacă doriți să revedeți câteva, mutați cursorul și apăsați pe titlurile care vi se par interesante 🙂

Din 2010, medicii de la Spitalul CFR din Cluj au înființat o fundație unde donează bani regulat pentru a ține în viață unitatea medicală. În medie, în spital se internează undeva la 10.000 de pacienți pe an. Ori cinci, rezultă 50.000 de bolnavi, mii de vieți salvate. E o poveste despre câțiva medici eroi  în contextul unui an extrem de dificil pentru medicina din România, cu toate scandalurile aferente (cazurile Hexi, Malaxa, Burnei).

Un om simplu a încetat să mai trăiască după ce i-a fost ucisă soția într-un accident de mașină în urmă cu 10 ani. Azi el vinde lavandă la colț de stradă. E lipsit de orice fărâmă de speranță. Mai trage de el că poate, într-o bună zi, cineva îl va suna de la Poliție și îi va spune că a fost prins criminalul. Bătrânul îi scrie și ucicașului necunoscut o scrisoare.

Ioana și-a pierdut băiatul într-un accident rutier. A sperat până în ultimul moment că va fi salvat și că-l va putea dojeni, când va veni timpul. Niciodată n-a fost de acord cu motocicleta, i-a zis asta de când și-a luat permisul, de la 18 ani. “Nu-i de tine, nu-i pentru  nimenea. Și nu m-a ascultat, Doamne”. Într-o zi au sunat-o, pe fix, de la spital. “Știți, a fost un accident, fiul Dumneavoastră e în sala de operație, vă rugăm să veniți cât de repede aici”. Când a ajuns, Ioana s-a prăbușit de durere. Băiatul de 25 de ani era în moarte cerebrală. Și-au întrebat-o pe femeie, văduvă ce-și crescuse fiul singură din tinerețe, dacă nu ar fi, cumva, de acord, ca băiatul ei drag să -l salveze pe un altul. A zis “da!” cu poza copilului în față. Iar astăzi el trăiește într-un alt corp, undeva pe pământ. Inima sa bate în pieptul altcuiva. Bate și pentru Ioana.

În 2017 în Canada, la Toronto, România va partipa la jocurile Invictus, o competiție care adună la un loc mai mulți militari răniți în teatrele de război din întreaga lume. E un concurs paralimpic pe națiuni, dar cu soldați.  Actualdecluj.ro vă oferă amintirile de pe front ale câtorva dintre ei. Oameni care cred cu tărie că își apără țara și care, în ciuda tuturor încercărilor – unele de netrecut – s-ar întoarce oricând să lupte.

Bogdan a prestat tot felul de munci, una mai prost plătită ca alta. A fost tâmplar, barman, salahor în depozite de marfă. La una dintre magazii, undeva-n spate la Magazinul Unirea, căra lăzi cu pește toată ziua. Lua știuca înghețată, o dădea de pământ până cădea gheața de pe ea, apoi o punea-n pungă, pe cântar și în congelator. Seara încărca camionul. Cine dracu mănâncă atâta pește? Job ca ăsta să n-ai niciodată.  Toată ziua să cari și să crapi peștele-n bucăți. El muncea că trebuia să trăiască într-un fel. Acasă era un mic dezastru, unul anunțat de ani buni. Taică-său le cam trăgea la măsea și-n afară să picteze, nu prea-i plăcea nimic. Maică-sa lucra și ea cu ziua, când și cum. Surorile, și ele pe-acasă fără meserie. Într-un asemenea tablou nu avea cum să lipsească nici foamea, iar foamea te întovărășește peste tot precum un camarad de nădejde. Și când crezi că ești singur cu gândurile tale, ea vine și-ți șoptește de îndată un alint ca  nu cumva să uiți că e acolo. El e Macanache, unul dintre cei ami în vogă raperi din România. Drumul său către lumina reflectoarelor e o poveste care merită spusă.

Dacă îi citești povestea lui Iosif, vei prețui mai mult fiecare zi din viață. Ne plângem de frig, de căldură, de condițiile hoteliere din concedii, de mâncarea din restaurante, de filmele proaste. Ei bine, urmăriți-l pe Iosif.

A fost una dintre cele mai reprezentative personalități ale României în prima parte a secolului XX. Smaranda Brăescu, o aviatoare care-a bătut mai multe recorduri mondiale, un ambasador al țării pe harta lumii, a sfârșit tragic, urmărită de comuniști. Cine a fost ea? Cât și ce îi datorăm? Poate va veni și ziua în care Ea, Smaranda, va fi prețuită așa cum merită.

Clujul era un loc fermecător, un centru multicultural în care literatura, muzica și poveștile de dragoste se trăiau cu intensitate. În cafenele se dezbătea politică, se scriau poezii și se petrecea nemaipomenit. Afișe în limba română, maghiară sau germană te îndemnau la lectură și câte și mai câte. Un astfel de loc era și restaurantul Bufnița, de pe strada Samuel Micu , nr.8,  un centru al lumii mondene din Clujul perioadei dintre cele două Mari Războaie. Tangourile lui Ion Vasilescu si Ionel Fernic rulau la un pick-up în salonul principal atunci când nu erau muzicanți care să cânte live pentru că, de obicei, în localuri cântau diverse formații ale vremii.

În liga 1 stadioanele sunt goale pentru că, dincolo de jocul propriu-zis,în România există câteva echipe iubite necondiționat. Pentru istorie. Pentru tradiția lor. Pentru formidabilele bucurii mai mici sau mai însemnate pe care le-au oferit celor ce-au știut să le aprecieze. Ele sunt la marginea mlăștinoasă a fotbalului, prin ligi obscure, unde încearcă să renască, în timp ce Chiajna sau Voluntari își trasează ambițiile europene. Nu e totul pierdut pentru că vântul schimbării a început din nou să bată. Și culmea, tot de la Timișoara.

A fost nevoie ca un bucureștean get-beget să vină în Cluj și să compună un cântec ajuns simbol pentru suporterii Universității Cluj. Ușor de neînțeles. 🙂 Cine este el și cum se explică simpatia unui bucureștean pentru o echipă din Ardeal.

O scurtă incursiune în fotbalul mic. E primul meci al sezonului din Liga a IV-a și, pe cuvânt, e peste orice partidă din prima ligă românească. Picanterii, scheme tactice nemaivăzute, bere mai rece ca nicăieri și mult fair-play.  Așadar, dacă sunteți pasionat de fotbalul adevărat, nu ezitați să citiți cronica nebună a unui meci special.

CITIȚI ȘI: Recomandările Cosminei

Recomandările Luminiței

Recomandările lui Prodan

Recomandările Kristinei

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu