Închide

Ce poți vizita gratis sâmbătă noaptea la Cluj, de Noaptea Muzeelor

CulturăDin județ by Actual de Cluj - mai 13, 2014 0 500

Acces gratuit la muzeele din Cluj – dar numai într-o noapte, Noaptea Muzeelor, la care participă în acest an toate instituțiile muzeale din județ.

Programul „Noaptea Muzeelor e unul european” iar în acest an înscrise în acesta sunt și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul „Octavian Goga” Ciucea, Muzeul Apei din Floreşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, muzeele Universităţii „Babeş-Bolyai” – de mineralogie, paleontologie, zoologie și vivariul-, Muzeul Mitropoliei Clujului, Centrul Cultural Petre Ţuţea/Centru de Cultură Urbană, Muzeul de Istorie Turda şi Muzeul Municipal din Dej.
Ediţia 2014 a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 17 mai, ocazie cu care muzeele Clujului vor putea fi vizitate gratuit,  o parte dintre acestea desfăşurând inclusiv activităţi special organizate cu acest prilej. Astfel, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, publicul clujean va avea ocazia să admire, între orele 16 și 1 dimineața, expoziția temporară „Rembrandt – apogeul artei gravurii” care cuprinde un număr de 273 de gravuri originale obţinute prin imprimare de pe plăcile lui Rembrandt. Acestui eveniment i se adaugă altele două care vor avea loc în Parcul Etnografic „Romulus Vuia”: Ziua Balmoşului şi un concert de muzică populară care va cuprinde un dialog muzical între generaţii între orele 13 și 17.

noapteamuzeelor

Muzeul de Artă din Cluj pregătește și el un program inedit – „O noapte la palat”. Publicul va putea să viziteze Galeria Naţională, să danseze vals şi să participe la concursul „Cel mai bun ştrudel din Cluj”.
Muzeul ”Octavian Goga” de la Ciucea va asigura gratuit transportul clujenilor care doresc să viziteze acest obiectiv, între orele 15 și 24.

Muzeul Apei din Floreşti, administrat de Compania de Apă „Someş” SA, își deschide porțile pentru vizitatori între orele 20 și 1.30. Dacă vreți să ajungeți aici și nu aveți mașină, aflați că puteți folosi gratuit mijloacele de transport în comun, puse la dispoziţia vizitatorilor de la ora 20, din oră în oră, cu plecare din zona Muzeului de Artă.

Muzeul Mitropoliei Clujului participă pentru prima oară la acest eveniment, acţiune care corespunde împlinirii a 300 de ani de la martirizarea lui Constantin Brâncoveanu. În acest context, vizitatorii se vor bucura atât de momente cultural-religioase, proiecţii video, un cor religios, dar şi de un ghidaj specializat,  între orele 20.30 și 1.30.
Universitatea „Babeş-Bolyai” pune la dispoziţia publicului cele cinci muzee administrate de aceasta – Muzeul de Mineralogie care va prezenta o expoziţie auriferă, Muzeul de Paleontologie şi Stratigrafie unde a fost amenajată expoziţia „Istoria vieţii şi a mamiferelor pe pământ”,  Muzeul de Istorie cu expoziţia „Personalităţi universitare clujene” şi Vivariul unde vor avea loc prezentări interactive. Muzeele UBB pot fi vizitate între ora 19 și miezul nopții.
Muzeul din Dej va pune la dispoziţia vizitatorilor două expoziţii – „Oraşul Dej în imagini de epocă”, o colecţie de peste 150 de fotografii, gravuri şi ilustrate dedicate împlinirii a 800 de ani de atestare documentară a acestei urbe, precum şi o expoziţie de colaj şi artă generată de calculator.
Muzeul de Istorie din Turda îşi va deschide porţile cu ocazia Nopţii Muzeelor între orele 17 și 00.20, ocazie cu care va fi inaugurată Aleea statuilor şoptitoare şi va fi jucată scena balconului din Romeo şi Julieta.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei va oferi publicului trei expoziţii gratuite, între orele 19 și 24 – „Iluzie şi reflectare: viaţa artistică a lui Bánffy Miklós”, “Satul preistoric de la Săndulești” și respectiv “Colecţii şi colecţionari. Ceasuri din colecţia particulară Gaspar”.
Centrul Cultural ”Petre Ţuţea” se va implica, de asemenea, în activităţile derulate sub umbrela „Noaptea Muzeelor”, acesta punând la dispoziţia cetăţenilor Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca, care va fi deschis între orele 21 și 4 dimineața.
Muzeul Farmaciei va fi de asemenea deschis între orele 19 și 24. Cei interesați vor putea admira expoziţia permanentă a acestui edificiu, vizitatorii beneficiind de ghidaje profesioniste, la cerere.
Accesul la toate aceste muzee este gratuit, excepţie făcând expoziția temporară „Rembrandt – apogeul artei gravurii” din cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, unde se percepe o taxă de 2 lei, considerabil diminuată faţă de taxa percepută în toate celelalte zile ale expoziţiei.
„Prin organizarea acestui eveniment ne dorim să contribuim, o dată în plus,  la creşterea şanselor candidaturii Clujului la obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021”, spune președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. El adaugă că, anul trecut, numai două muzee, cel de artă și cel etnografic, au contabilizat peste 25.000 de vizitatori într-o singură noapte.
Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a zecea ediţie. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare