Ce aduce noua lege a vaccinării

Ce aduce noua lege a vaccinării

Părinții care vor refuza vaccinarea obligatorie a propriilor copii nu vor putea fi sancționați în mod direct, după cum se arată într-un proiect al viitoarei Legi a vaccinării, ce a fost discutat săptămâna trecută de Executiv și urmează să fie adoptat. Cu toate acestea, actul induce ideea unei sancționări indirecte, și anume că înscrierea copiilor la grădiniță sau la școală va depinde de efectuarea vaccinărilor obligatorii. În plus, se
prevede și posibilitatea sesizării organelor penale pentru constatarea și pedepsirea cu închisoarea a faptei de rele tratamente aplicate minorului, dacă un copil împlinește trei ani și n-a fost vaccinat.

Conform formei lansate în dezbatere a proiectului de lege, vaccinarea copiilor va fi responsabilitatea părinților, iar acordul acestora la vaccinare va fi prezumat. Astfel, un eventual refuz al vaccinării copiilor va trebui întocmit în scris. Practic, refuzul părinților la vaccinarea obligatorie a copiilor nu va putea fi sancționat în mod direct, reiese din actul publicat în primăvară de MS. „Pentru vaccinările obligatorii, furnizorul de servicii medicale are obligația de a informa părinții sau, după caz, reprezentantul legal al copilului cu privire la calendarul național de vaccinare, consimțământul acestora pentru vaccinare fiind prezumat, cu excepția situației în care părinții sau, după caz, reprezentantul legal refuză, în scris, vaccinarea”, este prevăzut în proiectul de act normativ. Totodată, este subliniat că MS va acoperi eventualele prejudicii suferite de persoane în urma vaccinărilor obligatorii.

Cum sunt pedepsiți păriniții

Totuși, chiar dacă nu se prevede o sancțiune directă pentru părinții care vor refuza vaccinarea, se va putea vorbi de o sancțiune indirectă. Concret, la înscrierea copiilor într-o colectivitate de învățământ (adică, în principiu, la grădiniță sau la școală, la stat sau la privat), părinții vor trebui să prezinte o adeverință ce atestă
efectuarea vaccinărilor obligatorii, din rațiuni de siguranță pentru ceilalți copii. „Pentru garantarea dreptului la sănătate și la educație al tuturor copiilor și tinerilor, la înscrierea acestora într-o colectivitate de invățământ se solicită prezentarea adeverinței care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii eliberată de medicul de familie/furnizorul de servicii medicale de vaccinare. Pentru identitate de rațiune, dacă nu frecventează o unitate de învățământ, admiterea copiilor într-o colectivitate din serviciile de zi se face în aceleași condiții”, prevede viitoarea Lege a vaccinării.

În lipsa documentului din care să reiasă efectuarea vaccinărilor obligatorii, părinții vor trebui să prezinte, în maximum 60 de zile, fie un calendar de recuperare a vaccinărilor obligatorii, fie o adeverință din care să rezulte contraindicațiile medicale pentru anumite vaccinări. Ambele documente vor putea fi obținute de la comisia teritorială de vaccinare. În orice caz, chiar dacă se induce ideea unei sancționări indirecte a
părinților, pentru refuzul de a-și vaccina copiii, consecințele directe nu sunt explicite. Cu alte cuvinte, propunerea legislativă prevede că vaccinările obligatorii trebuie efectuate pentru înscrierea copiilor în
colectivitățile de învățământ, însă nu scrie negru pe alb că, dacă părinții refuză în continuare vaccinările obligatorii, copiii vor rămâne în afara școlii sau a grădiniței. În altă ordine de idei, unitățile de învățământ vor fi obligate să ceară adeverința privind vaccinările, însă nu vor exista sancțiuni pentru neîndeplinirea acestei prevederi sau dacă sunt acceptați copii nevaccinați.

Trebuie subliniat că, dacă un copil împlinește trei ani și părinții nu l-au dus la vaccinările obligatorii, comisiile teritoriale de vaccinare vor putea sesiza organele penale pentru eventuala constatare a faptei de rele tratamente aplicate minorului. În prezent, Codul penal stabilește pentru această faptă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la șapte ani. „Scopul principal al acestei legi (viitoarea Lege a vaccinării – n. red.) nu este acela de a sancționa părinții sau reprezentanții legali ai copiilor, ci acela de a asigura o informare mai bună a acestora, asupra tipurilor de vaccinuri administrate, asupra beneficiilor acestora, asupra stării de sănătate a copiilor, asupra riscurilor la care se expun prin nevaccinare. De asemenea, prin prezentul proiect de lege, devine primordial rolul medicului de familie privind informarea părinților și stabilirea unei relații de încredere între medic și pacient, respectiv părinții, în acest caz, dar și rolul statului în asigurarea șigarantarea sănătății la nivel populațional”, este explicat în expunerea de motive ce însoțește proiectul inițiat de MS.

Vor exista mai multe categorii de vaccinări

Vaccinările vor fi încadrate în mai multe categorii, potrivit actului publicat de reprezentanții ministerului. Astfel, înainte de toate va fi vorba de vaccinările obligatorii, de rutină, stabilite prin calendarul național de vaccinare (acestea se vor face numai în unitățile sanitare). Apoi, proiectul de lege va mai reglementa: vaccinările pentru situații speciale (situațiile epidemiologice care implică vaccinarea ca măsură de intervenție în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare); pentru grupe populaționale la risc: vaccinarea persoanelor cu afecțiuni cronice și la care apariția bolilor infecțioase, care pot fi prevenite prin vaccinare, ar putea duce la decompensarea acestora și ar pune în pericol viața; vaccinarea persoanelor care, prin natura profesiei sau formării profesionale pe care o urmează, sunt expuse suplimentar la sau pot reprezenta surse de infecție care ar putea pune în pericol sănătatea publică; vaccinarea persoanelor din categorii de vârstă care prezintă un risc crescut de apariție a anumitor boli infecțioase detaliate prin ordin al
MS; vaccinări recomandate (alte vaccinări decât cele de mai sus, administrate la indicația medicilor și la solicitarea persoanelor adulte și a părinților sau a reprezentanților legali, în cazul copiilor). În eventualitatea în care proiectul Legii vaccinării va ajunge să se aplice efectiv, va fi abrogată Ordonanța Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportării bolilor și a efectuării vaccinărilor. În prezent, actul normativ din urmă nu include nici obligații, nici sancțiuni exprese pentru părinți.

Important! Proiectul de lege NU se aplică actualmente. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie aprobat de Guvern, adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

de av. Marius Coltuc

 

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu