Închide

Câți bani le va aduce dezvoltatorilor cea mai mare clădire de birouri din Cluj

EconomieTop News by Kristina Reştea - iun. 20, 2014 0 649

 

Cea mai mare clădire de birouri din oraș, inaugurată luna trecută, va genera chirii de 3,3 milioane de euro, arată raportul publicat în această lună de fondul de investiții sud-african NEPI, co-proprietar, alături de omul de afaceri Ovidiu Șandor, al proiectului The Office, dezvoltat pe fosta platformă a fabricii Tricotaje Someșul.

Cu o suprafață închiriabilă de 21.000 mp în primă fază și un cost total de 22,5 milioane de euro, noua clădire de birouri va genera un venit anual din chirii de 3,3 milioane de euro, arată estimările fondului de investiții. Următoarele etape de extindere presupun lansarea a încă 33.000 mp de spații. Alături de centre comerciale în zona Baltică, Bulgaria, România sau Slovacia, dezvoltarea celor două faze prevăzute în continuarea proiectului de la Cluj este trecută la capitolul Oportunități viitoare în cadrul planurilor de investiții. „Faza a doua a proiectului The Office va demara în perioada următoare”, spun reprezentanții dezvoltatorilor, care nu au oferit însă un termen cert pentru demararea noului șantier. Gradul de ocupare atins prin contracte a ajuns la 55%, cu toate că estimările inițiale ale dezvoltatorilor arătau un ritm de închiriere mai alert pentru Cluj.

Fondul de investiții sud-african NEPI și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor și-au inaugurat luna trecută prima fază a proiectului The Office, cea mai mare suprafață operațională la Cluj într-un singur imobil. Noul centru de afaceri este construit pe fosta platformă Tricotaje Someșul, de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. În total, proiectul prevede un centru de afaceri de 54.000 mp. Dezvoltatorii se pregătesc acum să demareze lucrările pentru faza a doua de proiect, cu o suprafață închiriabilă de 18.000 mp, ce va fi livrată în a doua jumătate a anului 2015. Primii chiriași anunțați sunt Deloitte, Three Pillar, National Instruments și Yardi, care, cu cei 3.000 mp preluați , este cel mai mare chiriaș al clădirii. Companiile care au contractat spații în The Office operează deja pe piața clujeană, deocamdată neexistând niciun nou mare investitor anunțat pentru proiectul de la Cluj. La parterul clădirii vor funcționa o cafenea, un wine-bar, farmacie și un restaurant de business, Hugo, operat de Lunch Box, brutăria La Casa, tur-operatorul TUI și Corporate Office Solution, reprezentant exclusiv Steelcase, lider mondial în mobilier de birou. Clădirea este una dintre cele mai scumpe din oraș, cu un nivel al chiriilor care ajunge la 13-15 euro/mp pentru birouri şi 25 euro/mp spaţiile comerciale de la parter.

 

Cine sunt dezvoltatorii

New Europe Property Investments este un fond de investiţii având ca scop achiziţia şi dezvoltarea de clădiri de birouri, centre comerciale şi proprietăţi industriale, în principal în România, unde grupul este activ încă de la infiinţarea sa, în 2007. Printre cele mai recente activităţi de investiţie şi dezvoltare ale grupului se numără centrul comercial Ploieşti Shopping City, dezvoltat în parteneriat cu Carrefour Property, proiect care a fost inaugurat în luna noiembrie a anului trecut, Piteşti Retail Park, Promenada Mall din Braila, iar pe partea de birouri, Floreasca Business Park, precum şi City Business Centre Timişoara care a fost achiziţionat de Grup în februarie 2012. Fondul este listat pe piaţa principală a Bursei de Valori din Johannesburg (Africa de Sud), pe segmentul AIM al London Stock Exchange şi la Bursa de Valori Bucureşti. Compania deține 51 de proprietăți, cu o valoare totală de 874 milioane de euro. Ovidiu Şandor este un antreprenor din Timişoara, dezvoltator al proiectului City Business Centre Timişoara, vândut ulterior partenerilor de la NEPI.

Cine e concurența

Pe piața locală, trei mari proiecte de birouri se află în diverse faze de dezvoltare: Liberty Technology Park (dezvoltat de Fribourg Development pe fosta platformă a fabricii Libertatea), Cluj Business Center (dezvoltat de Felinvest pe fosta platformă a fabricii Feleacul) și United Business Center Tower (clădire dezvoltată de Iulius Group pe malul lacului din Gheorgheni).

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Kristina Reştea

Kristina Restea este reporter in echipa publicației online Actualdecluj.ro și are o experiență de 12 ani în presă. E absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, secția Jurnalism. Anterior lansării proiectului actualdecluj.ro a scris pentru cotidianul local Ziua de Cluj, ca reporter în departamentul Economic.