Închide

Câți ani de pușcărie o așteaptă pe Udrea

ActualitateSinteză știri naționale by Actual de Cluj - mart. 28, 2017 0 796

Elena Udrea a fost ministru al Dezvoltării regionale și Turismului, în Guvernul Emil Boc. Astăzi ea a fost condamnată, de instanța supremă la 6 ani de închisoare, cu executare, în dosarul Gala Bute. Pedeapsa de 6 ani de închisoare a rezultat în urma contopirii pedepselor dictate de judecători pentru fiecare infracțiune de care este acuzată Udrea în dosar. Sentința de astăzi nu este definitivă și poate fi contestată la Completul de cinci judecători al Inaltei Curți de Casație și Justiție – relatează Hotnews.ro

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltarii Regionale și Turismului, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 6 ani, potrivit Agerpres. Sentința nu este definitivă. Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naționale de Investiții, a fost condamnată tot în dosarul „Gala Bute” la 3 ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita, cu un termen de supraveghere de 5 ani. Sentința poate fi de asemenea contestată.

De ce este acuzată Udrea

Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale și Turismului, Elena Udrea, a fost acuzată în dosarul Gala Bute, alaturi de alți șapte inculpați, de luare de mita, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene. Dosarul Gala Bute a ajuns la instanța supremă în aprilie 2015. Procurorii i-au acuzat de fapte de corupție pe fostul ministru al Dezvoltarii Regionale și Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în Ministerul Dezvoltarii Regionale, Gheorghe Nastasia, și pe omul de afaceri Dragoș Botoroagă.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare