Închide

Cât va dura modernizarea cinematografului Dacia din Mănăștur

AdministrațieTop News by Luminiţa Silea - ian. 11, 2015 0 577

Unul dintre proiectele primăriei lansate în cadrul proiectului pilot de bugetare participativă făcut în cartierul Mănăștur, modernizarea cinematografului Dacia are autorizație de construire, emisă la începutul lunii decembrie 2014. Așa că anul acesta va intra în execuție.

Contractul pentru modernizarea și extinderea cinematografului din cartierul Mănăștur (proiectare și execuție) a fost semnat în 11 iulie anul trecut cu asocierea 2 Invest -Civitas Proiectare, în urma unei licitații care a avut ca criteriu de adjudecare prețul cel mai scăzut.

Valoarea contractului este de peste 2,8 milioane de lei cu TVA din care proiectarea este de peste 60.000 lei, iar valoarea lucrărilor de construcție de peste 2,7 milioane lei. Termenul de contract este de un an. Proiectarea s-a făcut în 90 de zile, astfel că la finalul anuluit trecut, Direcția de Urbanism a primăriei a eliberat autorizație de construire. Lucrările de execuție a modernizării au ca termen de contract 275 de zile.

La finalul lunii aprile 2013, edilul Emil Boc a efectuat o vizită în spațiul insalubru al cinematografului Dacia, fără iluminat și în paragină și estima că cimematograful va putea fi dat în folosință în 2014. „Din 2010 s-a tot judecat cu fostul chiriaș și acum a putut să intre cu legea de partea sa în spațiu. Aici preconizăm să avem în continuare cinematograf unde să se proiecteze gratis filme. Dar și pentru întâlniri de cartier sau teatru. Vrem să redăm spațiul mănășturenilor pentru că pentru ei a fost creat. Vom începe cu proiectarea apoi cu execuția. Vom vedea ce altceva se va mai putea face în acest spațiu. Eu îmi amintesc că acest cinematograf a fost dat în folosință în 1981, cu sala A și sala B. După 1989 a fost cinema și discotecă”, spune primarul Emil Boc.

Cinema cu filme gratis, teatru și baluri pentru pensionari

Administrația locală a anunțat deja că vrea să reitroducă cinematograful în circuitul de la Cluj – pentru film, baluri, teatru de cartier și club al pensionarilor – încă din 2009. RADEF Româniafilm a predat, în 2009, patru cinematografe către Primăria Cluj-Napoca – Mărăşti, Dacia, Favorit şi Victoria. Cinematograful Mărăşti a fost redeschis pentru public după lucrări care au costat două milioane de lei. În ce priveşte cinematograful Favorit, care funcţiona într-un imobil retrocedat, acesta nu va mai putea fi folosit ca atare. Cinematograful Dacia fusese închiariat din 1996 de o firmă privată, Atriss. Contractul de închiriere a expirat în 2009 iar de atunci Atriss şi Primăria Cluj-Napoca s-au judecat pe dreptul de intrare în imobil. Procesul a fost câştigat în martie 2013 de Primărie.Cinematograful din Mănăştur a fost incendiat de două ori. Autorii nu au fost prinși.

Cine este contructorul care va moderniza cinematograful din Mănăștur

Societatea 2 Invest, dar și Civitas Proiectare fac parte din grupul de firme deținute de Vasile Bercan, fost sectretar în Ministerul Transportului pe vremea PD-ului. 2 Invest era clasificată de presă ca o societare de casă a administrației Boc, aceasta având contracte consistente cu primăria clujenă. Despre 2 Invest presa locală scria că a reabilitat cu ani în urmă sediul Partidului Democrat din Cluj ca sponsorizare. Despre Bercan, media a relatat că deţinea, alături câţiva parteneri, firmele 2 Invest, 4 Invest, Pro Axa Proiectare, Top Construct, SC Rabera, Act Foraj, Proiect Invest.

Civitas Proiectare este o societate înființată în 2012. Societatea are ca acţionar pe Daciana Maria Bercan, care deţine părţi sociale şi la societatea 4 Invest, din grupul de firme a lui Vasile Bercan. În 2013 firma Civitas Proiectare a câștigat contractul de proiectare a bazei sportive pe care primarul a anunțat că vrea să o amenajeze în zona cartodromului. Primăria a bătut palma cu firma de proiectare pentru 29.000 de lei, la o valoare de 38% din preţul estimat, contractul fiind adjudecat în iunie anul trecut.

Același tandem din grupul de firme a lui Bercam a câştigat, după cum a relatat presa bistrițeană, un contract, la sub jumătate din valoarea estimată, cu primăria din Bistriţa, pentru proiectul de reabilitare a clădirii unde funcţionează serviciul de taxe şi impozite locale. Potrivit presei din Bistriţa, cele două firme asociate au câştigat contractul la aproape 19.000 de lei, acesta fiind estimat de municipalitatea bistriţeană la peste 46.000 de lei.

2 Invest a avut în 2013 o cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei, un profit de peste 114.000 lei realizat cu 47 de anagajați. Ca obiect de activitate are lucrări de construcție a căilor ferate.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.