Închide

Care sunt cele mai periculoase drumuri ale Clujului

ActualitateTop News by Actual de Cluj - oct. 04, 2015 3 1278

Mai bine de 500 de accidente rutiere grave, adică, în medie, unul la fiecare trei zile – așa arată bilanțul celor mai periculoase drumuri din Cluj, doar în ultimii cinci ani.

actualdecluj.ro a cerut Inspectoratului Județean de Poliție Cluj să arate care sunt cele mai periculoase drumuri din Cluj, prin prisma numărului de accidente grave. Chiar dacă locul acestora nu surprinde – sunt cele mai curculate trei artere din județ – numărul accidentelor grave din ultimii cinci ani, doar pe aceste trei drumuri, e foarte mare.

Cel mai periculos drum din Cluj este DN1  E60, de la intrarea din județul Alba până la limita cu județul Bihor, traversând Turda, Cluj-Napoca și Huedin, plus localitățile dintre acestea. Doar aici, în ultimii cinci ani s-au produs nu mai puțin de 276 accidente grave – deci, în medie, un accident grav în fiecare săptămână.

DN1C, drumul ce leagă Cluj-Napoca de Dej prin Gherla și continuă până la limita cu județul Sălaj, e al doilea cel mai periculos drum din județ: aici au avut loc în ultimii cinci ani un număr de 180 accidente grave – în medie, un accident grav la fiecare zece zile.

Al treilea cel mai periculos drum din Cluj e DN1F, între Cluj-Napoca și limita cu județul Sălaj, prin Baciu: aici în ultimii cinci ani au fost înregistrate 58 accidente grave.

Trebuie spus însă că, potrivit evidențelor Poliției, cele mai multe accidente grave survin nu pe drumuri, ci în interiorul localităților: aproape o mie de accidente grave s-au înregistrat în localități în ultimii cinci ani, cele mai multe în Cluj-Napoca, Turda și Dej.

Cele mai periculoase drumuri ale Clujului:
1. DN 1, limita judeţului Alba – Turda – Cluj-Napoca – Huedin – limita judeţului Bihor; pe acest drum naţional s-au produs 276 de accidente grave;

2. DN 1C, Cluj-Napoca – Gherla – Dej – limita judeţului Sălaj; pe acest drum s-au  înregistrat 180 de accidente grave;

3. DN 1F, Cluj-Napoca – limita judeţului Sălaj; arteră pe care s-au produs 58 accidente grave.

În interiorul localităților: 949 accidente grave

3 comentarii

Scrie un comentariu