Închide

Când se termină liceul Eminescu și școala Agârbiceanu din proiectul cu bani europeni ratat al primăriei

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - iun. 09, 2016 0 1462

Trei școli din oraș (două licee, Avram Iancu și Eminescu și o școlă, Ion Agârbiceanu) urmau să fie modernizate cu bani europeni în cadrul proiectului ”Educație la standarde europene în învățământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca” de peste 56 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă era de 44,7 milioane de lei. Nici unul dintre obiective n-a prins finalul lui 2015 cu lucrările încheiate pentru a consuma toți banii europeni. În plus, lucrările de modenrizare de 37 de milioane lei, atribuite către două societăți în cadrul proiectului, nu sunt nici în prezent finalizate. Noul termen pentru finalizarea celor trei lucrări de modernizare este luna august 2016. 

Proiectul primăriei depus pentru a accesa fonduri europene implica amenajarea unei săli de sport la liceul Avram Iancu, concomitent cu amenajarea unui lift sau cu etajarea și demolarea parțială a unui corp de clădire, reabilitarea celor patru corpuri de clădire ale școlii Ion Agârbiceanu dar și lucrări similare la Liceul Mihai Eminescu plus extindera sălii de sport.

Administrația a atribuit contractele de lucrări în 28 mai 2015. Lucrările de la liceul Avram Iancu au fost atribuite firmei Ceconi pentru 6,8 milioane de lei în timp ce cele de la liceul Mihai Eminescu și Școala Ion Agârbiceanu au revenit societății Coldea Construcții (în adociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal) pentru 12,1 milioane lei, respectiv pentru 19 milioane lei. Termenul de contract asumat a fost de 10 luni de la atribuirea acestuia.

Lucrările n-au mers șnur în cazul liceului Eminescu și școlii Agârbiceanu. Ba au cret și contre între primărie și prefectură, având în vedere plângerile venite de la părinți și conducerea școlilor intrate în modernizare, mai ales de la Eminescu și școala Agârbiceanu.

Prefectul din Cluj inspectează șantiere la școli, se declară “neplăcut impresionat” de lucrările “deplorabile” și clădirile “devastate”

Replica primarului: “Nimic nu e nou sub soare”. Nici demonstrația prefectului de pe șantierele de la liceul Eminescu și Școala Agârbiceanu

La finalul lui 2015, progresul fixic al proiectului cu bani europeni Educație la standarde europene în învățământul preuniversitar era de doar 28%, contractul de finanțare semnându-se în decembrie 2014. Singurele lucrări în grafic erau cele de la liceul Avram IancuÎn schimb, la liceul Mihai Eminescu și la școala Ion Agârbiceanu, executantul – asocierea formată din Coldea Construcţii, Grup Energoinstal și Dava invest – a invocat probleme de proiectare și organizare şi a trimis nu mai puţin de 8 notificări şi 22 de note de constatare.

Anul acesta, în luna mai, una dintre firmele din asocierea care se ocupă de lucrările la Eminescu și școala Agârbiceanu, Dava Invest din Baia Mare (controlată de Caludiu Cupcea) a fost călcată de procurorii DNA, presa tritrând că procurorii au ridicat documente cu privere la lucrările efectuale la cele două școli din Cluj și că există suspiciuni că firma ar fi încasat plăți necuvenite de 1,5 milioane de lei, pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate.

Mai mult, presa locală scria că Dava Invest este o altă firmă înființată tot în Baia Mare de același administrator, Claudiu Cupcea, ca și Construdava (firma care a lucrat pe multe contracte cu primăria clujenă, fiind preluată de Napocamin, firma controversatului om de afaceri Ioan Bene, condamnat în dosarul fostului președinte Horea Uioreanu).

Despre episodul DNA, reprezentanții primăriei spun că n-au nicio implicare, având în vedere că instituția a efectuat plăți în cadrul contractului pentru cele două școli în cauză către liderul de asociere Coldea Construcții, pe situații de lucrări verificate de dirigintele de șantier.

În prezent, primăria susține din propriul buget lucrările la cele trei școli. Noul termen pentru finalizarea celor trei obiective este luna august 2016.

La finalul lunii mai, început de iunie, situația pe șantierele celor trei școli era, potrivit primăriei, următoarea:

Progres fizic lucrări școli: 
Liceul Avram Iancu – 90% 
Liceul Mihai Eminescu – peste 50%
Școala Ion Agârbiceanu – 60%, aici există două corpuri deja finalizate din totalul de șase
Progres financiar:
Liceul Avram Iancu – 82% ( aproximativ 5,2 milioane lei plăți către constructor)
Liceul Mihai Eminescu – peste 30% (aproximativ 3,6 milioane lei plătiți către constructor)
Școala Ion Agârbiceanu -35% (aproximativ 6,6 milioane lei plătiți către constructor)
corp de clădire deja finalizat - școala Agârbiceanu

corp de clădire deja finalizat – școala Agârbiceanu

corp de clădire deja finalizat - școala Agârbiceanu

corp de clădire deja finalizat – școala Agârbiceanu

Termene inițiale de finalizare 
Liceul Avram Iancu – final aprilie 2016 (lucrările au început în iunie 2015)
Liceul Mihai Eminescu – final mai 2016 (lucrările au început în iulie 2015)
Școala Ion Agârbiceanu – final mai 2016 (lucrările au început în iulie 2015)
Termen nou de finalizare
 final de august 2016
Cine a participat la licitația contractulului din proeictul ‘Educație la standarde europene în învățământul preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca”:  
Licitația din cadrul proiectului a fost lansată de primăriei la începutul lunii decembrie 2014. De contract s-au arătat interesate 10 firme, iar atribuirea s-a făcut abia în mai 2015. În februarie 2016 a fost prelungit și termenul pentru evaluarea ofertelor.

Firme participante și oferte financiare

Execuție lucrări Liceul Avram Iancu – lot 1:
1.Ceconi Satu Mare – 6,8 milioane lei
2. GDOMOV Impex Baia Mare (în asociere cu Castrum Corporation) –  5,7 milioane lei
3. Coldea Construții Cluj-Napoca (în asociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal) – 7,7 milioane lei
4. MAGENTA CONSTRUCTII & INFRASTRUCTURA București cu terț susținător GRUPO EMPRESARIAL MAGENTA) – 7,9 milioane lei
5.Victor Construct Botoșani – 7,5 milioane lei
6.Boemial Invest Cluj-Napoa – 7,2 milioane lei
7.CON-A Sibiu (cu subontractanții SOBIS SOLUTION Sibiu, CONA INSTAL Sibiu, BLADE SOLUTION Cluj – Napoca, KONE ASCENSORUL București)- 7,6 milioane lei
8. Decorint Cluj-Napoca (în asociere cu CANION IMPEX Cluj – Napoca, STEVE IMPEX sat Stolna com. Săvădisla jud Cluj, JOHANES QALITAT Cluj) – 8 milioane lei
9. NAPOCA S.A. (în asociere cu CONSIMIT Zalău și tert sustinator COVECO COOP SPA Veneția, Italia) – 7,7 milioane lei
10. TCI Contractor General (cu subontractanti IANUS Zalau și CONSTRUCT CĂLIN com. Periceni, sat Badacin, Sălaj) – 7,8 milioane lei

câștigător: Ceconi

Execuție lucrări Liceul Mihai Eminescu – lot 2:

1.GDOMOV Impex Baia Mare (în asociere cu Castrum Corporation) – 9,9 milioane lei
2. Coldea Construții Cluj-Napoca (în asociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal) – 12,1 milioane lei
3.MAGENTA CONSTRUCTII & INFRASTRUCTURA București (cu terț susținător GRUPO EMPRESARIAL MAGENTA) – 13,4 milioane lei
4.Victor Construct Botoșani – 13,6 milioane lei
5.CON-A Sibiu (cu subontractanti SOBIS SOLUTION Sibiu, CONA INSTAL Sibiu, BLADE SOLUTION Cluj – Napoca, KONE ASCENSORUL Bucuresti) – 13,2 milioane lei
6. DECORINT Cluj-Napoca (în asociere cu CANION IMPEX Cluj – Napoca, STEVE IMPEX sat Stolna com. Savadisla jud Cluj, JOHANES QALITAT Cluj) – 14,2 milioane lei
7. NAPOCA S.A. (în asociere cu CONSIMIT Zalau și tert sustinator COVECO COOP SPA Veneția, Italia) – 13,7 milioane lei
8. TCI Contractor General (cu subontractanti IANUS Zalau și CONSTRUCT CALIN com. Periceni, sat Badacin, Sălaj) – 15, 2 milioane lei

câștigător: Coldea Construcții în asociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal

Execuție lucrări Școala Ion Agârbiceanu – lot 3:

1. Coldea Construții Cluj-Napoca (în asociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal) – 19 milioane lei
2.MAGENTA CONSTRUCTII & INFRASTRUCTURA București (cu terț susținător GRUPO EMPRESARIAL MAGENTA) – 20,06 milioane lei
3.Victor Construct Botoșani – 20,4 milioane lei
4.CON-A Sibiu (cu subontractanti SOBIS SOLUTION Sibiu, CONA INSTAL Sibiu, BLADE SOLUTION Cluj – Napoca, KONE ASCENSORUL Bucuresti) – 20 milioane lei
5. DECORINT Cluj-Napoca (în asociere cu CANION IMPEX Cluj – Napoca, STEVE IMPEX sat Stolna com. Savadisla jud Cluj, JOHANES QALITAT Cluj) – 23 milioane lei
6. NAPOCA S.A. (în asociere cu CONSIMIT Zalau și tert sustinator COVECO COOP SPA Veneția, Italia) – 20,1 milioane lei
7. TCI Contractor General (cu subontractanții IANUS Zalau și CONSTRUCT CĂLIN com. Periceni, sat Badacin, Sălaj) – 23,1 milioane lei

câștigător: Coldea Construcții în asociere cu Dava Invest și Grup Energo Instal

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.