Treci pe lângă el cu nasul în pământ, fără să-l observi – sau ești deranjat de mirosul pe care-l degajează, sau poate admiri arhitectura clădirilor pe lângă care trece, cu poduri spre intrare, dar nu te-ai întrebat niciodată de unde a apărut Canalul Morii – și de ce-i spune așa.

Canalul Morii, așa cum e el acum, datează din secolul al XVI-lea, când a fost amenajat pentru a alimenta cu apă mai multe mori, și după cum spune istoricul Lukacs Jozsef apariția acestuia a făcut parte dintr-un imbold mai amplu de modernizare a urbei, determinată de apariția ocazională la Cluj a dregătorilor vremii – „a curţii, a principelui, a dre­gătorilor, precum şi a soliilor străine”. „A reprezentat un imbold foarte puternic pentru ca oraşul să-şi transforme aspectele sale pro­vinciale. Înfăţişarea urbei trebuia să de­vină corespunzătoare noului rol jucat de acest oraş: cea de gazdă a elitei politice, bi­ro­cra­tice, militare şi diplomatice a principatului”, explică el.

În consecință, Consiliul Orășenesc decide în 16 aprilie 1558, să aducă apa Someşului Mic în imediata ve­cinătate a oraşului, printr-o albie săpată în pământ. Finanțarea urma să fie asigurată printr-o scutire de impozite timp de un an și, ulterior, prin forța de muncă asigurată de locuitori. Lukacs explică: „în 25 iunie, consiliul, dorind să realizeze cât mai repede canalul de aducţie, a hotărât ca fiecare zecime, adică fiecare subdiviziune a oraşului formată din zece case, să trimită oameni care să ajute la săpat”. Istoricul avansează în revista Apostrof ipoteza că albia Canalului Morii e de fapt un mai vechi braț al Someșului Mic, ce datează din vremea imperiului roman. „Drept argument se poate aduce faptul că zidul nordic al ora­şului antic era paralel cu acest braţ al râului. Peste acest zid antic a fost construit zidul nordic al Clujului medieval. Odată cu trecerea secolelor, Someşul Mic şi-a adâncit albia principală şi astfel, până în epoca modernă, în braţul vechiului Someş curgea doar surplusul de precipitaţii. În anul 1558, vechea albie a fost săpată şi adâncită şi i-a fost deschisă în amonte de oraş o nouă legătură cu principalul curs de apă prin care apa Someşului Mic a putut să fie deviată în canal şi spre oraş”, arată el.

Canalul Morii se desprinde de Someș chiar la intrarea în orașul Cluj-Napoca, lângă microhidrocentrala de pe Someșul Mic. Porțiunea din canal până la Parcul Rozelor e cea mai sălbatică din întreg traseul, fără amenajări – exceptând poarta montată ilegal la intrarea într-un complex imobiliar și cea lăsată în paragină în spatele hotelului Sport (gif stânga). La intrarea pe strada George Barițiu (gif dreapta), Canalul Morii e acoperit de dale betonate, până la strada Andrei Șaguna – doar pentru o porțiune, căci în piața Mihai Viteazu canalul e din nou acoperit iar pe dalele betonate au fost ridicate, o vreme, gherete comerciale.

Canalul se varsă în Someșul Mic în zona platformei industriale Clujana. În total, are o lungime de 7,2 kilometri.

Între desprinderea de Someș și vărsarea înapoi în râu, Canalul Morii are o singură zonă de promenadă – cea de pe strada Andrei Șaguna (embed), amenajată în urmă cu cinci ani ca zonă pietonală de Concefa SA pentru 3,5 milioane de lei- sau semipietonală, având în vedere că de multe ori aici sunt parcate mașini printre bănci și stâlpi de iluminat și că, oricum, traficul auto e permis în sensul spre strada Regele Ferdinand. Exceptând această porțiune, și eventual cea paralelă cu strada Cardinal Iuliu Hossu, Canalul Morii e puțin atractiv. În numeroase rânduri presa locală a atras atenția asupra mirosului degajat de canal sau asupra gunoaielor aruncate în el.

Canalul Morii, groapa de gunoi a Clujului

Nicolae Mureșan locuiește chiar în vecinătatea Canalului Morii, din 1978, și spune că știe canalul de când era licean. Atunci, în anii ’60, fundul Canalului Morii era acoperit cu nisip și pietriș iar canalul era populat cu pești. (click pe declarație pentru audio) „Lasă de dorit partea de întreținere. Mă nemulțumește că nimeni nu se preocupă de curățarea acestui canal, pe care-l cunosc de când eram licean, în 1967, când exact aici, pe acest podeț, priveam în canal și vedeam peștii. La ora asta așa ceva nu mai există. Fundul canalului era cu nisip, frumos, curățat. Acum sunt doar niște rățuște, săracele, care vin și cerșesc niște pâine. E acolo găleată, o vedeți: am scos-o dimineață din canal, a fost aruncată acolo nu știu de când. Din partea autorităților preocuparea e aproape zero”, spune el.

Vezi mai jos, virtual, traseul Canalului Morii prin Cluj-Napoca:

Istoricul Tudor Sălăgean explică despre implicațiile amenajării Canalului Morii: „A fost o lucrare hidrologică de anvergură, care a angajat întreaga comunitate urbană, și care a făcut posibilă creșterea numărului de mori care funcționau în oraș și diversificarea activității acestora”.

L-am rugat să sublinieze ce a însemnat apariția Canalului Morii pentru viața economică a orașului. „Amenajarea Canalului Morii reprezintă o etapă importantă a istoriei industriilor clujene. În deceniile care au urmat acestei lucrări de anvergură, numărul instalațiilor preindustriale clujene acționate hidraulic („mori”) a crescut semnificativ. Acestea deserveau diferite ramuri meșteșugărești, fiind utilizate la măcinarea cerealelor, prepararea hârtiei, argăsirea pieilor, ascuțirea armelor și uneltelor și multe altele. Este interesant că noțiunile elementare de protecție a mediului înconjurător nu erau ignorate în această epocă. Astfel, în 1587, meșterii tăbăcari care construiau o moară de argăsit își luau obligația de a planta în jurul acesteia sălcii, pentru a limita efectele poluatoare ale acesteia”, spune el.

Una dintre morile amplasate pe Canalul Morii era, de exemplu, Moara de Hârtie, amplasată între parcurile Rozelor și Victor Babeș. Construită în 1718 de Ordinul Iezuit și renovată în 1832, e cea mai veche clădire cu caracter industrial a orașului. După al doilea război mondial clădirea a fost aproape distrusă. Citește aici mai multe informații (.pdf)

Era 1933 când ultima moară de pe râu a fost demolată. E vorba de moara amplasată la intersecția străzilor ce acum se numesc Regele Ferdinand și George Barițiu (foto).

Șerban Țigănaș e președintele Ordinului Arhitecților din România și unul dintre arhitecții căruia ziariștii-i mai cer câte o părere când e vorba de urbanism sau aspecte estetice ale orașului. Așa că l-am întrebat cum vede el o eventuală amenajare a Canalului Morii în scop turistic – și dacă ar merita făcută această amenajare, de la bun început.

Iată ce răspunde:

M-am născut și locuiesc în casa copilăriei mele, cu pod peste Canalul Morilor, în centrul Clujului. Jocurile copilăriei erau expediții în lungul acestuia printr-o junglă urbană liniară extrem de atractivă, cu urcat în copaci și circulat pe acoperișuri de garaje, cu treceri pe sub poduri sau peste apă agățați de țevi de gaz sau termoficare. Am văzut cum în ultimii ani, datorită șantierelor și depunerii de aluviuni, deși canalul pare în paragină și delăsare, s-a întâmplat ceva important cu ecosistemul său: au dispărut șobolanii și au apărut rațele sălbatice, care au unde cuibări și care fac deliciul copiilor care ies de la școală și se înghesuie să le vadă cum își învață puii să înoate, cum se scufundă după hrană. Îmi mai aduc aminte de secțiunea din dreptul Parcului Caragiale, unde a fost moara mare pe vremuri și unde se păstra cascada acesteia. Obișnuiam să mă joc acolo, bunicii mei locuind în Piața Muzeului și având ferestrele către parc. Acum nu te mai poți bucura de cursul apei decât pe strdada Cardinal Hossu și pe Andrei Șaguna, străzile Barițiu și parțial Argeș fiind acoperite de o nefericită dală de beton, în primul caz pentru ca un număr de autoturisme să aibă unde parca, iar în al doilea pentru câteva chioșcuri suburbane care să ofere un comerț îndoielnic în zona pieței centrale, transformate în hală. Pe Șaguna, unde municipalitatea a intervenit cu un proiect complet, lucrurile s-au rezolvat cu bune și cu mai puțin bune. Cele care nu au reușit sunt legate de apă, care a fost canalizată într-o cuvă de beton cu pereți verticali, un mediu care exclude ecosistemul pe care îl descriam odinioară instalat în alte zone. Poate că pe o stradă din centrul istoric, îngustă și dens construită nu e loc pentru natură, dar sper să rămână doar aici o astfel de soluție. Mai mult, parapeții meșteșugiți odinioară și plini de farmec, încadrați în ambianța clădirilor din veacul care a trecut, s-au transformat în altfel de obiecte, neatrăgătoare și nedurabile, fiind deja ruginiți la doar câțiva ani de la montarea lor. Se vede că nu mai știm face lucrurile ca pe vremuri.

Canalul ar putea fi fără îndoială un traseu urban prin centru dar și prin cele câteva cartiere pe care le străbate, în Plopilor, Mărăști și la Clujana. El face ambianța zonelor de locuit particulară, permițând iun culoar de promenadă dublat de vegetație și foarte atractiv, cu puțin efort de amenajare.

Nu cred că principala virtute a canalului ar fi atracția turistică, dar sunt convins că ar aduce foarte mari bucurii celor care locuiesc sau lucreză în zonele prin care acesta trece, iar în centrul orașului, pentru toți, inclusiv turiști. Canalul și-ar aduce aportul la rezolvarea problemei cu care se confruntă Clujul și anume la continuitatea spațiilor publice interesante și conectivitatea diferitelor zone. Clujul are nevoie de culoare de circulație pietonală și ciclistă liniștite, uneori separate de cele pentru autovehicule. Tot sistemul hidrografic al Clujului are această vocație, de a conecta locurile și de a oferi posibilitatea de plimbare în lungul cursurilor de apă mai mici sau și mai mici, pentru că la Cluj, începând cu Someșul, toate sunt mici, când vorbim de ape.

Amenajarea traseului canalului ar avea următoarele obiective principale:

1.      Desfacerea celor două porțiuni centrale acoperite de dale de beton de pe străzile Barițiu și Argeș, zona vestică a acesteia, cu redarea canalului către cetățeni.

2.      Accesibilizarea zonelor din vest, cartierul Plopilor (unde a fost instalată bariera ilegală) parcul sportiv și în continuare pe Plopilor și pe teritoriul fostului ștrand municipal.

3.      Amenajări diferențiate în funcție de caracterul și spațiile publice disponibile pe diferite segmente ale canalului, prin microproiecte pe spațiile publice. Scopul acestora ar fi de conectare spre apă și mai ales în lungul ei a diferitelor zone adiacente.

Cred că ar fi extrem de benefic pentru primăria clujeană să abordeze o listă de mici proiecte care să aducă multă calitate în raport cu investiția necesară în diferite zone, în special în cartiere. Această energie nu ar fi disipată în defavoarea unor mari operațiuni ci din contră, ar aduce satisfacții în toate zonele orașuli și ar contribui la legarea lor între ele. Traseul canalului Morilor are un evident potențial în acest sens și e o temă veche pentru urbaniști și arhitecți, pentru proiecte cu studenții sau ateliere internaționale, dar deocamdată nu a ajuns pe lista de proiecte date în lucru. Sper să îi vină rândul cât mai curând, cu un concurs de idei sau mai multe, înainte de a aloca fondurile și a genera operațiuni, tocmai pentru a sonda potențialul și a selecta soluția aplicabilă din mai multe variante creative.

Citește și:

Membru al Comisiei de Urbanism despre construirea pe Canalul Morii: „Ceea ce se întâmplă e înfiorător”

Mihai Prodan

Ziarist din 2001. Licențiat în jurnalism din 2004, master în comunicare din 2006. Specializări la Reuters în Londra și Institutul Internațional pentru Jurnalism în Berlin.