Închide

CAMPANIE ACTUALDECLUJ.RO. AȘTEPTĂM ADEVĂRATUL URBANISM DE BUN SIMȚ. CAPITOLUL PUG. Arhitectul șef al județului: E nevoie de o echipă și de o poziție fermă a primăriei în fața contestarilor

AdministrațieTop NewsUrbanism by Luminiţa Silea - nov. 23, 2014 0 530

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, a declarat pentru Actualdecluj.ro că forul județean este mulțumit de proiectul noului Plan Urbanistic General. Consiliul Județean va da penultimul aviz  înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli de construire propuse pentru dezvoltarea municipiului. Comisia Județeană de Urbanism se va întruni la începutul lunii decembrie pentru avizarea documentației, a precizat Salanță.

„Noul Plan Urbanistic General a ajuns la Consiliul Județean. În ultima săptămână din octombrie aveam ședință de Consiliul Județean,  așa că la începutul lunii decembrie vom convoca Comisia Județeană de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru avizarea lui. Din punct de vedere al județului, exigențele noastre referitoare la parcul industrial Tetarom I și Aeroport, ambele obiective în proces de extindere, au fost cuprinse în noul PUG”, a subliniat arhitectul județului, Claudiu Salanță.

PUG-ul trebuie corelat cu bugetul și cu un orizont de timp

„Planșele din documentație sunt foarte frumoase și este păcat să nu le respecte nimeni. De exemplu, retragerile prevăzute pentru dezvoltarea rețelei de circulație trebuie corelate cu bugetul și cu perspectivele de timp. Deocamdată niciunele din prevederile noului PUG nu sunt tratate așa, n-au o predictibilitate în timp. Vorbim de varianta de ocolire a orașului prin sud (Făget-Apahida – n.red.), de bretelele de legare a ei cu orașul, cu comuna Florești. Un plus al noului PUG adus variantei finale deja afișată pe site-ul primăriei se leagă de fragmentarea zonelor de urbanizare în parcele palpabile. E mai bine față de prima variantă în care UTR-urile (Unități Teritoriale de Referință – n.r.) erau de zeci și sute de hectare. Dezideratul noul PUG ține însă de o echipă care să-l implementeze și să supravegheze problemele care pot apărea. De exemplu, în cazul variantei de ocolire propusă de primărie prin sudul orașului pentru care au fost realizate PUZ-uri, din câte știu, acestea au fost anulate pe anumite porțiuni. Aceasta cred că va fi și o problemă care trebuie controlată și anume că, după intrarea în vigoare prin hotărâre de Consiliu Local, noul Plan Urbanistic General va fi atacabil. Cu siguranță va fi și atacat în instanță. La Satu Mare, după aprobarea noul PUG au fost nu știu câte procese în instanță ”, a apreciat arhitectul județului, Claudiu Salanță.

2008

Contre pe proiectul de extindere al parcului industrial Tetarom I

Administrația locală clujeană a fost nemulțumită de proiectul județeului privind extinderea parcului industrial Tetarom I administrat de Consiliul Județean. Studiul prezentat în acest sens la primărie a fost amendat până să primească avizele necesare. S-a cerut, pentru viitor, să cuprindă un pod peste calea ferată, dar și redefinirea zonei de protecție între parcul industrial și parcul etnografic Romul Vuia, instituții învecinate aflate în directa administrare a Consiliul Județean Cluj. Reprezentanții județului spuneau că PUZ-ul are ca scop armonizarea celor două funcţiuni din zonă, parcul industrial şi muzeul. În realitate, județul a forțat obținerea avizului primăriei pentru PUZ (neavizat la o primă reprezentare, dar ulterior asumat) pentru un proiect de construcții în parcul etnografic din pădurea Hoia, pentru care s-a încercat obținera de fonduri europene, la fel ca și pentru proiectul de extindere al parcului industrial din vecinătate.

2011

Contre la primărie pe tema PUZ-ului Aeroportului

Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism  a ridicat foarte multe semne de întrebare cu privire la PUZ-ul care stabilea dezvoltarea aeroporutlui clujean în următorii 25 de ani. Studiul fusese făcut de IPTANA,  la comanda Consiliului Județean și a fost discutat în 2011. Semnele de întrebare s-au legat de etapele de dezvoltare a aeroportului, dar şi de circulaţiile propuse în zonă şi în incinta aerogării clujene.

Zona studiată prin PUZ este de 200 de hectare şi tratează atât proiectul noii piste de 3.500 de metri, devierea Someşului, cât şi circulaţiile auto din zonă. Documentaţia preia inclusiv proiectul de autostradă urbană prin sudul municipiului, care, conform primăriei, nu mai este de actualitate în forma cu patru benzi pe sens. De asemenea, documentaţia cuprinde şi restricţii de construire pentru proprietari în zona noii piste. Dacă acest obiectiv va fi construit la lungimea maximă de 3.500 de metri, atunci în Someşeni nu se va mai putea construi nimic pe o suprafaţă considerabilă de teren şi va fi nevoie şi de exproprieri suplimentare în această zonă unde este prevăzută suprafaţa de balizaj. Proiectanţii de la IPTANA explicau că, în condiţiile în care se amenajează doar prima etapă, a pistei de 2.100 de metri, atunci nu este nevoie de ridicarea dreptului de dispoziţie al proprietarilor din zonă.

Primăria a cerut corelări ale PUZ-ului cu noul PUG și delimitarea clară a zonelor cu resticții dar și a celor pentru care este nevoie de avizul Autorității Aeronautice Civile Române în momentul în care se dorește construire și înălțimea de la care se impune respectivul aviz. S-a mai cerut corelarea PUZ-ului aeroportului la nivelul circulaţiilor, în aşa fel încât calea ferată să fie luată în calcul pentru transferul pasagerilor, aşa cum este prevăzut aeroportul în PUG, ca un punct de transfer intermodal, dar şi circulaţiile cu mijloacele de transport la aerogară, plus cele pietonale din incinta acestuia.

 Radu Zus de la Iptana explica că restricțiile AACR (Autoritatea Aeronautică Civilă Română -n.r.)  spun că este nevoie de aviz pentru arealul de 30 de kilometri din mijlocul pistei de aterizare-decolare și că orice negociere a prevederilor standard ţine de administraţie, care poate să obţină derogări.

 

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.