Închide

Cadouri pentru femeile uitate. Cum e luna Martie la centrul social?

Social by Actual de Cluj - feb. 27, 2017 0 344

Maria provine din sistemul de protecție a Copilului, a reușit să facă o facultate, a fost profesor de educaţie fizică şi sport, după 2015 a aflat că are diabet, a trecut prin 2 operaţii la ambele picioare şi i s-au amputat degetele. A rămas fără locuință.  E.M. s-a născut în Cluj-Napoca şi a fost crescută de bunică, împreună cu care a locuit într-o locuinţă socială. Până în 2013 a locuit aici alături de cei trei copii și bunică; atunci când locuinţa socială a fost retrocedată, au fost evacuați. Copiii sunt acum instituționalizați în alt oraș. Cele două doamne trăiesc în centre sociale și sunt două dintre doamnele pentru care se pregătește un eveniment cu daruri.

Pregătești zilele acestea, probabil, cadouri și flori pentru mamă, iubită, prietenă, pentru colege, pentru toate fetele speciale din viața ta. Ce zici despre un dar pentru câteva doamne care au cam uitat ce e cu 1-8 martie?Două asociații și Direcția de Asistență Socială din Cluj îi invită pe clujeni să le ofere personal câte un dar de suflet de ziua femeii beneficiarelor din Centrul Social de Urgență și din Centrul de Găzduire Temporară.

Direcția de Asistență Socială și Medicală Cluj Napoca în colaborare cu Asociația “Life Education for All” și cu Asociația “Misionarii lui Padre Pio” va organiza în 4 martie  cea de-a doua ediție evenimentului umanitar “8 Martie pentru femeile invizibile ale Clujului”. La eveniment vor participa copiii din grupul Mini Star. Cei interesați de campanie sunt așteptați sâmbătă între 11-12.30 la Cinematograful Dacia (sala mare) de pe strada Bucegi să le cunoască și să le ofere un dar de suflet.

„Cele aproximativ 40 de femei care sunt beneficiarele celor două centre au pierdut lupta cu feminitatea din cauza bătăliilor zilnice cu o viață nu tocmai usoară. Din diverse motive nu au sau și-au pierdut propria locuintă și locuiesc temporar în cele două centre simțindu-se cumva norocoase că au un acoperiș deaupra capului și mâncare asigurată, dar uitând cum este să zâmbești, să speri, să iubești. Deoarece primesc haine și găzduire temporară din partea Primariei, vă sfătuim să le dăruiți pe lângă obiecte de igienă corporala (tampoane, geluri de dus, sampoane, roll-oane, perii și paste de dinți), produse de curațenie (săpun, detergent de haine) si lucruri care să le amintească de faptul că sunt femei (flori, bijuterii, parfumuri, o pereche de ciorapi, o ciocolată)”, menționează organizatorii evenimentului.

Asociația Life Education for All vă prezintă și câteva povești din viețile beneficiarelor centrelor sociale:

„Doamna E.M. s-a născut în Cluj-Napoca şi a fost crescută de bunica maternă, împreună cu care a locuit în centru într-o locuinţă socială. Până în 2013 a locuit aici cu cei 2 băieti, o fetita si bunica; atunci cand locuinţa socială a fost retrocedată, au fost evacuati. După ce au apelat la ajutorul familiei extinse şi a diverselor cunoştinţe pentru a le asigura un adăpost copiilor, E.M. şi bunica au rămas fără soluţii şi s-au adresat D.G.A.S.P.C. iar copiii au fost instituţionalizaţi. Dupa ce au ajuns in centru a beneficiat de serviciile de găzduire oferite de primărie si i s-a întocmit şi dosarul de încadrare în grad de handicap drept pentru care, după mulţi ani în care nu a avut nici o formă de venit, în prezent primeşte indemnizaţie de handicap accentuat în valoare de 272 lei. Copiii doamnei sunt instituţionalizaţi într-o casă de tip familial în alt oraş şi aceasta îi vizitează cu regularitate. În restul timpului doamna E.M. se zbate din răsputeri pentru a-şi găsi un loc de muncă ce să îi permită să îşi reîntregească familia şi să le ofere copiilor îngrijirea necesară”.

Povestea Mariei, una dintre femeile din Centrul Social de Urgență din Cluj, spusă de ea însăși:

„Mă numesc Maria. Provin din sistemul de protecţie al copilului, dar cu toate greutăţile pe care le-am întâmpinat în perioada copilăriei şi adolescenţei am reuşit să termin o facultate. Astfel în anul 2002 am absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport cu dublă specializare tenis de masă şi înot, iar dupa 3 ani am absolvit şi specializarea Kinetoterapie. In perioada 1994- 2014 am fost profesor de educaţie fizică şi sport, profesor educator in diverse scoli din Cluj. Pe urma am lucrat ca kinetoterapeut la Asociaţia Elena. Problemele au început să apară în anul 2015 când dintr-o dată am acuzat dureri foarte mari la gambele picioarelor. O stare de somnolenţă mai ales în timpul zilei, ceva neobişnuit pentru mine. Dar am lăsat să treacă timpul fără să consult un medic. Am încercat să mă tratez singură adică mai precis cu indiferenţă. Dar din păcate timpul s-a scurs şi eu nu mi-am dat seama că duceam în spate o boală necruţătoare care nu doare dar din păcate ucide – diabetul. Cu problemele mele de zi cu zi am uitat totalmente de sănătate, poate dacă durea era altfel. Dar…. Într-o zi m-am dus să-mi plătesc asigurările de sănătate şi am căzut. Mi s-a făcut rău. Realmente nu am avut putere să mă ridic. Am rămas jos dar cu ultimele eforturi rezemându-mă de peretele unei cladiri am reuşit să-mi sun medicul de familie- o femeie cu mult suflet şi cu frică de Dumnezeu pe care o iubesc foarte mult şi o respect din tot sufletul. Ea a fost trimisă de Dumnezeu să-mi salveze viaţa .
În cele din urmă am fost dusă de urgenţă la Spitalul Clujana unde am stat 3 luni. Pentru că între timp am rămas fără locuinţă, nu am avut timp sa-mi caut chirie pentru că boala s-a agravat şi nu am mai putut umbla. Am avut 2 operaţii la ambele picioare şi mi s-au amputat degetele. În cele din urmă după spitalizare am fost dusă la Centru Social de Urgenţă, pe str. Dragoş Vodă.”

Nici un comentariu

Scrie un comentariu