Închide

Cabinetele medicale ale Consiliului Județean sunt scoase la vânzare

ActualitateAdministrație by Cosmina Fernoaga - nov. 28, 2014 0 267

Consiliul Județean a adoptat o nouă Hotărâre ce vizează vânzarea cabinetelor medicale, pe care le deține în proprietate.  Unii medici consideră că măsurile pe care le-a prevăzut Consiliul Județean ar fi abuzive: „În contract se stipulează că vânzătorul poate verifica activitatea din aceste cabinetel. Dar Consiliul Județean nu este instituția abilitată să scoată medicii și pacienții în stradă, că să facă astfel de controale. E o măsură abuzivă. Voi trebuie să adoptați Hotărâri care să rămână în picioare și după ce voi plecați de aici. Dacă vreți să slujiți pacienții, trebuie săd ați hotărâri care să vine în favoarea lor”, a subliniat un medic de familie, de pe Aleea Băița. De cealaltă parte, un alt medic de familie de pe strada 21 Decembrie, îl contrazice pe colegul său: „Colaborarea noastră cu Consiliul Județean a fost foarte bună. N-am simțit  nici un abuz în aceste condiții de vânzare. Ideea de a verifica anual dacă s-a schimbat sau nu destinația spațiului este cât se poate de firească. Legea spune că noi avem obligația să păstrăm destinația acestor spații. Eu, personal nu vreau să deschid în acest spațiu vreun bar sau altceva, prin urmare, n-am o problemă ca administrația județeană să mă verifice.  Domnul doctor a vorbit în numele lui. Chiar nu vreau să ne împiedicăm de spusele lui, pentru că eu sunt pregătit să cumpăr și nu doresc să mai fie amânată procedura. Avem documentația pregătită la notar, suntem gata să vă virăm banii în cont”.

Secretarul județului, Simona Gaci, a precizat că înstrăinarea cabinetelor medicale nu se face doar în baza unui simplu contract de  vânzare -cumpărare: „Este vorba despre un contract administrativ care trebuie să conțină clauze în coformitate cu legea, iar medicii care ocupă aceste spații au obligația să și-l asume. Contractul e perfect legal, nu se încalcă nici un drept de proprietate. Au fost cuprinse elemente tocmai pentru a fi protejat și  vânzătorul în ce privința dreptului de proprietate al autorității publice”.

 

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Cosmina Fernoaga

Este redactorul-șef al site-ului actualdecluj.ro, din aprilie 2014. A fost reporter pentru cotidianul Ziua de Cluj din martie 2005 până în aprilie 2014 şi redactor la Realitatea FM Cluj din martie 2012, timp de un an. Lucrează în presă din iulie 2003, când a debutat la cotidianul "Bună ziua, Ardeal". A absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj în 2004 şi Facultatea de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” în 2012.