Banii s-au cheltuit pe consultanți, partidul a rămas cu datoriile. De ce au câștigat PSD-iștii
ActualitatePolitica by Cosmina Fernoaga - apr. 24, 2017 0 312
De la ultimul discurs pe care l-a avut în interiroul PNL Cluj, Cătălin Predoiu a evoluat, aratându-se hotărât, de această dată, să meargă până la capăt în bătălia pentru șefia partidului. El le-a reproșat liderilor PNL că au pierdut alegerile parlamentare pe mâna lor, pentru că deși aveau un program de Guvernare foarte bun, au preferat să se bazeze pe niște consultanți care i-au lăsat doar cu datorii. El nu s-a sfiit să le reamintească liderilor de partid greșeala de a fi mers în cooperare cu USR, cu acel „club de tineri turiști în Parlamentul României, care au zero expertiză”. Nu în ultimul rând, Predoiu le-a reproșat colegilor săi că ar avea afaceri ascuns cu PSD-ul, motiv pentru care aceștia n-ar fi avut niciodată un discurs serios de opoziție. El chiar i-a invitat pe lideri să-și deconspire afacerile cu PSD-ul, subliniind că nu neapărat face referire la colegii aflați la Conferința de la Cluj. Mai jos, ideile expuse de Predoiu. Reamintim că alegerile pentru desemnarea noii conduceri a partidului vor avea lor în 17 iunie.
Cătălin Predoiu
„Mă întreba cineva cu ce argumente aș candida și mi-am dat seama că e o întrebare legitimă, pentru că nu toată lumea e obligată să stea să se uite la ceea ce ai făcut. Nu toți trebuie să știe cât de greu a fost în 2013 în PDl, sau cât de greu a fost să facem fuziunea, să liniștim oameni care își vedeau cariera trepidând, să le explicam că interesul național a e mai puternic, dă trebuie să dăm un președinte în persoana lui Klaus Iohannis. Nu a fost nici simplu să scriem programul de guvernare. Patru luni de muncă pe brânci, sute de ore, mii de pagini și vă spun, ieșiti cu el în față, e cel mai bun proiect de guvernare pe care-l are România, și nu e al meu, nici al cuiva de aici de la masă, e al dumneavoastră al PNL, și nu s-a vorbit o zi în campanie despre el, tot din rațiuni de jocuri interne, de idei venite din altă parte, de pe la consultanți care acum ne-au întors spatele și ne-au lăsat cu rezultatul în spate și cu datorii de plătit”.
„Nouă Lege a salarizării, făcută de Olguța Vasilescu și ținută în poșetuță, are un presupus impact în PIB de 25 de miliarde, bani nesustenabili. Și atunci, spun că aceștia nici măcar comuniști nu sunt, sunt doar niște cleptocrați, aventurieri, stafii ale trecutului nefast al României, care vor să se tot inventeze și să se reinventeze. Acoperiți de sigla PSD s-au gândit, ba să schimbe cota unică, ba să facă cumva cu pensiile private, ba să vină cu impozit pe gospodării (care înseamnă mai multe taxe pe români), lăsând la o parte că e nefuncțional. Și cu ce abordează toată această nenorocire națională, cu scandal. Că nu sunt legile bune, că nu știu ce comisie trebuie făcută, că să facem alta, că Parlamentul trebuie să fie undeva în nori, să se uite la noi de acolo de sus, sub bagheta domnului Tăriceanu. Toate acestea sunt praf în ochii românilor, ca să nu vadă nenorocirea pe care o pun la cale. Un șef de partid (referire la Dragnea – n.red), ar trebui să aibă alte preocupări nu să facă de rușine și Parlamentul și țara, ocupându-se de un Guvern condus de neica nimeni, în frunte cu Grindeanu. Asta este ceea ce ar vedea românii, dacă am mai avea alegeri.”
„Vreau să ne uităm în față, să vedem ce e de făcut. Un principal lucru ar fi decooperativizarea. Noi românii suntem obișnuiți cu coopetarizarea, încă din comunism, acum trebui să trecem la o decooperativizare. La Iași, un istoric reputat, domnul Dobrin, care a reformat Arhivele Naționale în perioada 2007 – 2012 și care a fost dat afară de PSD, recte de Ioan Rus – pentu că a scos la lumină arhivele PCR-ului și nu convenea PSD-ului să se vadă ce era în PCR – se confruntă cu o cooperativă fenechistă acolo. Adică oameni care sunt grupați, au fost cumva și au rămas în legătură cu vechi liberali cu state vechi. Dar nu vreau să fiu grești înțeles. Există cooperative și pe partea cealaltă, una de curând am văzut-o (nu spune la cinse se referă – n.red). Eu cred că vremea cooperativelor, de oriunde ar veni, trebuie să înceteze. E vremea oamenilor liberi care trebuie lăsați să se uite la ce idei, ce platforme, discursuri, ce fapte au cei care vin în fața lor. Ce potențial au pentru reprezentarea partidului, nu numai pentru organizarea lui. Că partidul e în general bine organizat, trebuie numai puțin scuturat, așa, de praf, Dar forța din PNL există dacă avem expertiză, cu oameni ca Daniel Buda, europarlamentar de frunte. Și mă bucur că unii dintre noi am avut intuiția mai dinainte să devină de frunte, pentru că l-am încurajat să intre acolo, în timp ce alții îl descurajau. Forță și expertiză există, trebuie doar să ne scuturăm de metehne, și asta este în primul rând rolul dumneavoastră, al celor care în general stați în sală și care trebuie să cereți mai mult de la liderii voștri. Ei trebuie să pună în acord faptele cu vorbele lor și să vorbească același lucru în locuri diferite. Pentru că această duplicitate este văzută și din exterior și de aceea nu vin oamenii către noi. Acesta este principalul lucru pe care ni-l reproșează oamenii, inconsistența și inconsecvența în mesaje, ba suntem de dreapta, ba suntem de centru, ba suntem de centru stânga, ba suntem populiști. Hai să fim clari, care sunt valoile noastre popular europene: famlie, libertate, credință respect pentru drepturi, integritate, justiție, mediu privat de afaceri, dar să le și traducem în politicile noastre, nu să venim cu propuneri care să dea în cap mediului de afaceri”.
„Avem nevoie de mai mult deranj la adresa PSD-ului, pentru că oamenii din afara partidului, încă ne suspectează că avem așa, o oarecare edulcorație față de ei. Eu aș cere, nu foarte departe de acest moment, de 17 iunie, să ne declarăm toți liderii afacerile din PSD, care sunt și pe care le avem, ar fi interesant. Fără sancțiuni, fără poliție, așa să le declarăm. Pentru că e normal să vedem, de ce contra PSD-ului se ridică atât de puțini lideri. Mulți dintre ei sunt aici la masă și nu fac nicio excepție. Dar sunt alți lideri care au uitat de PSD, și nu mă refer doar la centru. Este normal să câștigăm încrederea arătând cetățenilor că nu avem nici-un fel de conflict de interese în materie de PSD. Atunci oamenii vor înțelege că putem să ne luptăm cu ei, și că își pot încredința destinele politice PNL-ului. Și mai trebuie să avem o viziune, ce vrem să facem cu partidul. Vrem să facem un partid balama, sau un partid de lupători care a câștigat și va câștiga în continuare când vrea el PSD-ului în față.”
„Eu optez pentru partidul de luptători, eu am intrat în opoziție în politică și am văzut cum a renăscut una din pragurile partidului, și am văzut apoi cum au renăscut amândouă după eșecul de la europene, că a fost un eșec, hai să nu ne ascundem după degete. Și am văzut că atunci când lucrăm împreună câștigăm, cum s-a câștigat la prezidențiale, evident în primul rând grație profilului candidatului, dar și efortul nostru a contat. Și am văzut și rezultatul când nu lucrăm împreună. Pentru că de asta am pierdut, dragii mei, pentru că am pierdut încrederea publicului și nu s-a lucrat împreună, în ultimele opt, nouă luni, în partid. Noi avem două drumuri în față: ori murim fiecare pe limba lui, și nu știu dacă mai renaștem, ori vom reuși împreună. Eu am încredere că o să reușim împreună. Și nu vreau să ocolesc subiectul despre alegeri. Ce este important este ca acest proces să fie supravegheat mai atent. Sigur că există instituții cu responsabilități, Comisia de organizare a alegerilor, Curtea de arbitraj, Comisiile de arbitraj în teritoriu, dar totuși, niște semnale politice pot fi date mai ferm liderilor care nu înțeleg să respecte statutul, care nu înțeleg ce vor cetățenii și ce fel de candidați și ce fel de procente alegem. Semnalul politic, care nu-i obligă, pentru că nu-i așa, statutul a descentralizat puterea. Dacă e să citim noul statut, noi cei de aici avem foarte puțină putere politică în partid. Și poate că așa e normal, pe undeva, pentru că în ultima perioadă au performat anumite filiale, cum e și cea de aici, și mai puțin centrul. Da, istoria ne-a arătat că localele se câștigă de către primari și generalele se câștigă, sau se pierd, de către centru. Și trebuie cumva să rezolvăm această tensiune structurală în partid. Pentru că nu poți nici să te debarasezi de centru, are și centrul rolul lui, dar și primarul din comuna X sau Y face puncte pentru că seara liderii de la centru spun sau nu spun ceva, după cum și liderul de la centru există pentru că soldații partidului sunt aici în tranșee. Să învățăm, așadar, să ne respectăm pentru că nu putem unii fără alții. Am văzut în ultimele discuții această tendință, motivată parțial de contraperformanța din ultima perioadă a Centrului, dar nu se poate centrul fără baze, nu se poate concepe structural. Închei spunând, moțiunile vor fi foarte importante, vă chem să vă uitați la moțiuni și la candidați și să alegeți liber în funcție de viitorul partidului și de potențialul candidat”.
Nici un comentariu
Scrie un comentariu
Articole similare
-
Peste 43.000 de participanți, în cele patru zile, la festivalul Massif
mart. 19, 2024 0
-
Nouă etaje în loc de șase/S-a trecut peste obiecțiile formulate în comisia operativă în cazul proiectului imobiliar al SDC Imobliare de pe Dorobanților nr.114-118, a explicat un arhitect din comisia de urbanism a Primăriei
mart. 19, 2024 0