Autor italian de cărţi poliţiste, invitat special la festivalul de carte de...

Autor italian de cărţi poliţiste, invitat special la festivalul de carte de la Cluj

by -
0 40
Sursa foto: FICT

Scriitorul italian Sandrone Dazieri este invitat de onoare la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, au anunţat organzatorii. Iubitorii de cărți polițiste vor avea ocazia să-l întâlnească la Cluj, în octombrie, pe unul dintre cei mai mari romancieri ai literaturii de gen.

Sandrone Dazieri (pseudonimul lui Sandro Dazieri) s-a născut în 1964 la Cremona, Italia. În primii ani de școală își manifestă pasiunea pentru literatura polițistă, de spionaj, horror, fantasy, SF, benzi desenate și romane grafice. A urmat cursurile Facultății de Științe Politice din Milano, pe care însă a abandonat-o, apropiindu-se de lumea editorială în calitate de corector la Telepress. A colaborat la ziarul „Il Manifesto” în calitate de expert în contracultură și literatură de gen. Ulterior devine director al serviciului editorial, iar în 1999, după publicarea primului său roman, „Attenti al Gorilla” („Atenție la gorilă”), Editura Mondadori îl numește coordonator la Il Giallo Mondadori – secțiunea dedicată literaturii polițiste – iar mai apoi al întregii secțiuni de cărți destinate publicului larg. Scrie alte trei romane noir pentru adulți, un roman pentru copii (distins cu Premiul Bancarellino) și numeroase povestiri. În 2004 este numit director al Libri per Ragazzi Mondadori, secțiunea de literatură destinată tinerilor, dar în 2006 părăsește postul și alege să devină scriitor cu normă întreagă. De atunci a colaborat cu Mondadori în calitate de consultant, iar din 2012 este redactor-șef al colecției Young Adult di Fabbri. Pe lângă romane a scris scenarii de cinema și televiziune, o activitate pe care o continuă și în ziua de azi. În 2014 a publicat romanul „Uccidi il Padre” („Ucide-l pe Tată”), care a devenit în scurt timp bestseller, fiind tradus în 20 de limbi. Cartea a apărut în limba română la Editura Crime Scene Press (2016).

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania se va desfășura în perioada 3-8 octombrie 2017 în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Comments

comments

NICI UN COMENTARIU

Scrie un comentariu