Închide

Au demonstrat că Primăria taxează abuziv și clujenii cu garaje

ActualitateAdministrațieTop News by Luminiţa Silea - aug. 13, 2017 1 2380

Trei clujeni au demonstrat că municipalitatea pecepe ilegal taxa de ocupare a domeniului public în cazul garajelor și copertinelor dar și că aceasta este stabilită la o valoare mult prea mare, fără niciun fundament legal.

Aceștia au fost somați să plătească Primăriei, în total, peste 6700 lei în 2015,  an în care taxa de ocupare abuzivă avea valoarea de 60 lei/mp/an, iar administrația trebuie să le dea banii înapoi. Anul trecut, prin alte decizii ale instanței s-a demontrat că Primăria percepe ilegal taxă și în cazul locuințelor și spațiilor comerciale.

Cristina Ștefanache, Traian Moldovan și Radu Augustin Moldovan au cerut primăriei în aprilie 2016 revocarea parțială a Hotărârii nr.25/2010 privind aprobarea Regulamentului de închiriere pentru parcările, garajele și copertinele aflate pe domeniul public sau privat (în ceea ce privește existența taxei de ocupare abuzivă a domeniului public) dar și, parțial, a Hotărârilor prin care s-a aprobat cunatumul taxei pentru anii 2014 și 2015.

Articolele din Regulementul Primăriei contestate de clujeni

sursa HCL 25/2010 – Consiliul Local Cluj-Napoca

sursa HCL 494 – aprobare taxe și impozite pe 2015, Primăria Cluj

Primăria a motivat că în caz de neplată a abonamentului pentru garajul amplasat pe domeniul public sau privat până la data de 31 martie a anului în curs, contractul se reziliază, iar proprietarul garajului/copertinei va fi obligat să achite taxa de ocupare abuzivă a domeniului public sau privat sau se va proceda la desfiinţarea garajului sau copertinei cu respectarea dispoziţiilor legale, pe cheltuiala deţinătorului garajului/copertinei şi fără plata de despăgubiri. Dar și că oamenii trebuie să cunoască regulamentul de parcare și să achite abonamentele de parcare la termen.

Astfel, forul local a respins solicitarea, iar cei trei, reprezentați de avocat – Letiția Morar, s-au adresat instanței. Tribunalul le-a dat dreptate în noiembrie 2016, menționând că forul local a fixat ilegal taxa și a dispus restituirea sumelor. Nefiind vorba despre o decizie definitivă, aceasta a fost atacată cu recurs de Primărie. Curtea de Apel a judecat recursul și la finalul lunii mai 2017 a decis definitiv și executoriu că Tribunalul a pronunțat o decizie cu corecta interpretare și aplicare a legii și a dat dreptate oamenilor menționând că Primăria a stabilit ilegal respectiva taxă.

„Taxa astfel instituită nu are însă un atare caracter precum cel prevăzut de prevederile Codului fiscal, fiind o măsură care excede atribuţiilor cu caracter fiscal delegate consiliilor locale cu privire la gestionarea terenurilor din domeniul public sau privat al Municipiului, fiind nu o taxă sau impozit, ci realmente o penalitate, un tarif de despăgubire”, se arată în sentință.

„Legal a reţinut instanţa de fond că din modalitatea de reglementare a situaţiilor în care se datorează taxa de ocupare abuzivă a domeniului public sau privat reiese că, în realitate, aceasta nu reprezintă o sarcină fiscală, ci are natura juridică a unei despăgubiri datorate după rezilierea contractului de închiriere, atât timp cât beneficiarul abonamentului expirat datorează respectiva taxă ca o consecinţă a rezilierii contractului şi pentru a evita a se proceda la desfiinţarea garajului/copertinei. În mod corect s-a reţinut de către prima instanţă care este semnificaţia juridică a inexistenţei titlului pe baza căruia s-a procedat la închiriere. Aşadar, după rezilierea contractului de închiriere, taxa sau tariful de ocupare abuzivă reprezintă în realitate o despăgubire sau o sancţiune pentru ocuparea abuzivă, fără titlu, a terenurilor proprietatea municipiului. Despăgubirea nu poate fi asimilată taxei pe teren ori altor taxe locale, astfel că legal s-a reţinut că aceasta nu poate fi instituită în temeiul unei hotărâri de consiliu local, conform art. 283 din Legea nr. 571/2003. Prin urmare, susţinerea recurenţilor în sensul că actele administrative anulate au fost adoptate legal, în temeiul art. 36 alin. 1 şi 2 lit. c) din Legea nr. 215/2001 este neîntemeiată. Prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 nu stabilesc printre atribuţiile consiliului local atribuţia de adoptare a unei astfel de despăgubiri”, se mai arată în sentința Curții de Apel.

Astfel, Primăria trebuie să dea banii înapoi celor trei, plus cheltuieli de judecată în primă instanță și la recurs, dar și să-și reconsidere respectiva taxă.

În mandatul trecut, Primăria a inițiat și modificarea regulementului de parcare în așa fel încât în cazul garajelor să se plătească abonamentul nu până în 31 martie ci până la final de octombrie, în așa fel încât să nu fie cazul să se achite taxa de ocupare abuzivă.

Viceprimarul Dan Tarcea a declarat pentru Actualdecluj.ro că specialiștii Primăriei studiază motivarea deciziei instanței și că în funcție de ceea ce s-a dispus în aceasta se va acționa. Adică, dacă taxa de ocupare abuzivă a domeniului public este ilegal stabilită sau prea mare, atunci primăria o va reconsidera.

Cert este că cei trei, în primă fază, își vor primi banii înapot dar și cheltuielile de judecată.

Tot taxa de ocupare abuzivă, însă în cazul locuințelor și spațiilor comerciale, a fost la fel declarată ilegală, au anunțat cei de la Costas, Negru și Asociații.

„Taxa ocupare abuzivăcea mai recentă invenție a Consiliului Local Cluj-Napoca pentru a alimenta bugetul local, a fost desființată de instanțe, într-un litigiu finalizat la Tribunalul Cluj, care reconfirmă nelegalitatea H.C.L. Cluj-Napoca nr. 48/2010 și respectiv nr. 284/2010. În fapt, vom reține că prin H.C.L. Cluj-Napoca nr. 48/2010, a fost reglementat regimul despăgubirilor pentru ocuparea abuzivă a locuințelor și spațiilor cu altă destinație, proprietate a Municipiului Cluj-Napoca și s-a instituit taxa ocupare abuzivă. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit la acel moment drept 2 lei/mp/zi pentru spațiile cu destinația de locuințe, respectiv 8 lei/mp/zi pentru spațiile cu altă destinație. Ulterior, s-a emis și H.C.L. nr. 284/2010, prin care s-au reglementat suplimentar majorări de întârziere de 0,5% pe zi pentru despăgubirile indicate anterior. H.C.L. nr. 48/2010 prin care s-a instituit această taxă ocupare abuzivă a fost anulată de Tribunalul Cluj prin sentința civilă nr. 4508/20.06.2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1701/16.02.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj”, au arătat avocații de la Costaș, Negru & Asociații în octombrie 2016.

Detalii AICI. 

Un comentariu

  1. nu mai au astia unde sa isi tina muraturile
    penibili mai fac si scandal dupa ce platesc 100 de lei pe an. deh de al stat. ia sa fie licitatie la liber si vedem atunci care e pretul corect.
    ce parere aveti?

Scrie un comentariu

author photo two

Luminiţa Silea

Este reporter la ActualdeCluj.ro din aprilie 2014. A lucrat la cotidianul Ziua de Cluj de la lansarea sa, în 2004, până în aprilie 2014. A absolvit Facultatea de Jurnalism a universității "Babeș-Bolyai" în 2004 şi are două diplome de master - în Administraţie Publică la aceeaşi universitate şi în Comunicare şi Relaţii Publice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti.