Închide

Atac furibund la adresa CFR-ului înainte cu o zi de hotărârea ce poate schimba viitorul clubului. „Se cred mari șmecheri. Am contestat ieșirea din insolvență, nu renunț!”

SportTop News by Catalin Suciu - mai 25, 2017 0 2611

Vineri, 26 mai, CFR Cluj va afla dacă iese sau nu din reorganizare judiciară. Miza este uriașă întrucât o eventuală ieșire din insolvență le-ar permite clujenilor să evolueze în cupele europene. În caz contrar, formația din Gruia va tranzita fără orizont Liga 1 în sezonul următor, cu un buget de avarie și fără investiții.

Două termene au fost până acum la Tribunal la care CFR spera să iasă din insolvență, dar judecătorul a stabilit o nouă înfățișare vineri, 26 mai. Până la finalul lunii CFR e obligată să iasă pentru a putea participa în cupele europene de anul viitor.

Instanța n-a dat o sentință după ce mai mulți foști jucători și colaboratori au depus contestații. Între aceștia e Vasile Maftei, actualul fundaș al echipei FC Voluntari.

Fotbalistul spune că n-a fost sunat de nimeni din clubul „feroviar” pentru a ajunge la o înțelegere. „Așa se comportă, nu-i interesează și sunt orgolioși. Ei sunt foarte siguri că vor ieși din insolvență”, a declarat Maftei pentru actualdecluj.ro.

Jucătorul aștepta un telefon din partea conducerii și susține că ar fi fost de acord să-și retragă contestația. „Nici când au intrat în insolvență nu m-au sunat, nu m-au întrebat nimic. Trebuia să-mi zică: Vasile, uite, tre să-ți dăm niște bani, haide să ne înțelegem. Cât ai de luat, 90.000? Uite, îți dăm 20.000 și ne înțelegem. Acceptam! Dar n-au făcut asta. Nici acum când au probleme cu ieșirea din insolvență nu m-a sunat nimeni să vorbească cu mine. Ei sunt cei mai tari, cei mai șmecheri, cei mai cei. Merg înainte cu contestația, nici vorbă să o retrag. N-au fost oameni cu mine, n-au fost oameni nici cu ceilalți. Noi suntem ca niște sclavi pe la unele cluburi, ăsta e statutul fotbalistului în ziua de azi. Oricum, cred că au pile pe la tribunal, eu cred că vor ieși că dacă erau cu probleme de genul ăsta, poate ne suna pe careva dintre noi, dar n-au sunat pe nimeni. Să-și facă ei combinațiile lor, eu îmi văd de treaba mea și merg cu contestația până în pânzele albe. În jur de 80.000 de euro trebuie să-mi dea, pe-acolo. Mi-au plătit vreo 10-11% din suma totală în tabelul creditorilor, atât”, a adăugat Maftei.

Ieșirea din reorganizare judiciară până la finalul lunii mai, le-ar permite ceferiștilor să joace în cupele europene din toamna anului 2018. În această situație, clubul va face investiții majore în vară, transferuri de juctători, contracte superioare celor de acum. Pe scurt, CFR-ul se va lupta la titlu.

În eventualitatea în care nu se va ieși insolvență până la finalul lunii mai, bugetul clubului va fi unul de avarie. Se va miza pe jucători mediocri sau submediocrii, salarii mici spre foarte mici, investiții minime.

Pentru CFR ar fi un nou sezon pierdut, iar echipa va fi una de pluton, nicidecum una care să se bată la primele poziții.
Viitorul clubului depinde, astfel, de data de 26 mai și de hotărârea pe care o va lua judecătorul.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

author photo two

Catalin Suciu

Este reporter pentru site-ul actualdecluj.ro, din aprilie 2014. Anterior a lucrat la cotidianul Ziua de Cluj din august 2011. A mai lucrat la cotidianul Monitorul de Cluj între octombrie 2006 și mai 2010, şi la agenţia de presă NewsIn în perioada martie 2007 – februarie 2009. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universităţii „Babeș- Bolyai”.