Închide

Artiştii din Centrul de artă de la Tehnofrig dezbat soarta comunităților artistice

Cultură by Actual de Cluj - nov. 21, 2017 0 575

 

Artiştii de la Centrul de Interes, spaţiul de la Tehnofrig unde s-a relocat o parte din „Fabrica de Pensule”, dezbat vineri soarta comunităților artistice. De vineri, centrul propune o serie de expoziţii şi evenimente, iar una dintre galeriile rezidente aici lansează în acest an un program de cercetare a scenei tinere de artă din Cluj.

Centrul de Interes în colaborare cu Departamentul de Cercetări Socio-umane al Institutului de Istorie ”George Barițiu”, Academia Română – Filiala Cluj îi cheamă pe cei interesați de soarta comunităților artistice la o masă rotundă cu artiștii și inițiatorii Centrului. Concepută și moderată de Adrian Sîrbu și Silviu Totelecan, tema discuției va fi ”Noile comunități ale artei. Producție și capitalizări”. Printre participanţi se numără Florin Ștefan (Spațiu Intact), Sorin Neamțu și Tiberiu Adelmann (BARIL), Daria Dumitrescu (SABOT), Alex Mirutziu, Stefano Calligaro și Andrei Ciurdărescu, artiști rezidenți în Centrul de Interes. Dezbaterea are loc vineri, 24 noiembrie, de la ora 16:00, în lobby-ul de la etajul 1. De la ora 20:00, vor fi vernisate expoziții la galeriile SABOT și BARIL, de la etajul 4, iar holurile etajelor 1 și 3 vor fi transformate de locatarii-artiști în spații expoziționale.

Promenadă ironică după perdeaua „Școlii de la Cluj”

Galeria SABOT lansează în acest an un program de cercetare a scenei tinere de artă din Cluj. „Ce se află dincolo de mitul „Școlii de la Cluj” care poate fi redus la absurdul „pictură gri”? Prima expoziție dintr-un lung șir de ‘colaborări experimentale’ cu tineri artiști care s-au format sau lucrează aici va fi dedicată Ancăi Brânzaș, artist rezident în Centrul de Interes. Pentru mai bine de două luni, spațiul galeriei SABOT se va transforma în atelierul artistei, iar expoziția va deveni în acest fel prilej de confruntare cu un întreg proces creativ care cuprinde deopotrivă fragmente de cercetare (ciorne, schițe, eboșe), resturi (excese, ratări) și lucrări”, spun organizatorii. Expoziția va fi deschisă publicului până în 27 ianuarie 2018.

SABOT – Anca Branzas, Natura statica cu cal alb si calaret de plumb, ulei pe panza, 2017

 

Galeria BARIL prezintă a doua expoziție individuală a artistei Sasha Auerbakh. Pentru ”Venus square Mars”, artista a ales câteva lucrări, toate făcute pe durata ultimului an. Obiectele văzute ca ilustrări, puncte de sprijin sau obiecte terapeutice, exprimă într-un fel sau altul experiența dragostei obsesive precum și reflecția artistului asupra producerii subiectivității. Expoziția poate fi vizitată la galeria BARIL până la data de 17 ianuarie 2018.

Expoziţii pe coridor

Expoziția colectivă ”Noul Locatar” va fi o ocazie de întâlnire a publicului clujean cu noua comunitate de artiști care populează Centrul de Interes. Expoziția se va desfășura pe holurile și coridoarele etajelor 1 și 3 ale Centrului. Fiecare artist co-locatar e invitat să expună pe peretele învecinat ușii de intrare în propriul atelier câte o lucrare special gândită pentru acest ”experiment”. „Cele două etaje ale Centrului vor deveni pentru o vreme simple coridoare de bloc în care locatarii-artiști își vor proiecta identitatea în afara spațiului privat, pentru a oferi publicului o idee despre universul lor creativ”, explică organizatorii.

În contextul acestei expoziții, până în luna ianuarie, Centrul de Interes va organiza diverse evenimente cu și pentru public, unele dintre ele gândite special pentru cei mici (prezentări de carte și ateliere de lucru), în parteneriat cu librăria Tutimi și Titoc. Expoziția ”Noul Locatar” este organizată de Centrul Cultural Clujean în colaborare cu Centrul de Interes.

Nici un comentariu

Scrie un comentariu

Articole similare